Desert afrodisiac! Fructul pasiunii şi Viagra

Foto simbol / arhiva Northfoto

În cadrul târgului internaţional de gastronomie găzduit în capitala Columbiei, bucătarii au prezentat un desert destinat îndeosebi persoanelor în vârstă care vor să simtă din nou flăcările pasiunii.

“Ne-a venit această idee în urmă cu patru luni, când a trebuit să ne ocupăm de un proiect de nutriţie pentru bătrâni. Am ajuns la concluzia că am putea folosi fructul pasiunii, cu toate conotaţiile sale, în combinaţie cu Viagra. Aşa a ieşit acest desert”, a afirmat Juan Sebastian Gomez, coordonatorul proiectului.

Gomez a precizat că noul desert a fost încercat de mai mulţi voluntari şi că în cazul tuturor efectul a fost cel scontat.

“Este cu adevărat un afrodiziac. Voluntarii au simţit că trebuie să satisfacă acea dorinţă de care s-au simţit brusc cuprinşi”, a declarat Gomez, care a adăugat că femeile au fost cele mai încântate de efect.