Ce au în comun un candidat la preşedinţie şi cel puţin trei bloggeri Voxpublica?

Joacă FarmVille, pe Facebook. E o nouă isterie, credeţi-mă. Unde mă duc, aud despre asta. Corporatişti care altfel au numai jobul în cap, stau şi plantează şi culeg portocale virtuale. Jurnalişti pe care îi admir fac cadou vaci sau le primesc. Intelectuali pe care îi credeam preocupaţi de esenţa vieţii îşi lucrează hectarele din pixeli. Mă duc la o mare librărie din oraş (nu spui care), la coadă la bilete la concerte, doi puşti de liceu, un el şi o ea. El (coafură rasta, cercel) : joci FarmVille? Ea (freză emo): nu, că dacă ar începe să-mi moară vacile, aş fi foarte tristă (normal, e emo, doh…).  El: a, nu, că nu mor…Ea: atunci o să încerc şi eu… O prietenă îmi spune că şi cunoştineţele ei de pe Facebook din Ucraina, America sau Polonia joacă FarmVille. Altă prietenă se laudă că s-a lăsat de FarmVille de trei săptămâni, de parcă s-a lăsat de droguri grele…

Eu n-am încercat, pentru că mi s-a spus că dă dependenţă. Şi asta e tot ce mi-ar mai lipsi acum: ore întregi petrecute pe Farmville. De altfel, i-am întrebat pe “prietenii” de pe Facebook de ce joacă şi toţi mi-au zis că au intrat să vadă ce e şi după aia n-au mai scăpat. Colega mea  Andra Bădicioiu oferă aici o explicaţie mai cult. În orice caz, mi s-a spus că jocul se termină la un moment dat.  Se termină, dar au mai apărut vreo zece mii de jocuri asemănătoare: cu cafenele, restaurante şi mai ştiu eu ce. Un coleg m-a anunţat chiar că m-a angajat virtual la cafeneaua lui din Facebook, drept chelneriţă. “Păi şi nu e nevoie şi de acceptul meu?” “Nu, aşa că serveşte plăcintă cu brânză la masa şase! Şi mai repede!”.

Vă spuneam în titlu de candidatul la preşedinţie care ar juca Farmville. Mă rog, probabil că nu joacă chiar el în persoană, ci stafful lui i-a făcut cont. Dar sunt curioasă dacă veţi ghici cine  este…. Un hint: nu e Remus Cernea…

P.S.: Un hint despre cei trei bloggeri care joacă: Niciunul dintre ei nu este Cristi Pătrăşconiu…el e dependent de blog

Vânătoarea de linkuri: din cavernă în Farmville, evoluţia surprinzătoarea a speciei umane

Copilăria prelungită ne face unici. Internetul ne face ciudaţi. Şi tot aşa. Linkurile de azi, deşi nu în mod premeditat ci mai degrabă întâmplător, vorbesc împreună despre mereu surprinzătoarea evoluţie umană. Mai exact, de la cavernă la Farmville, şi drumul chinuit al omului între cele două puncte istorice de legătură.

Începem călătoria în lumea ştirilor periferice (adică fără Băsescu, gripă şi recuperări post Halloween) cu o tema narcisistă, dar numai atât cât să placă la toată specia.

LiveScience

 

Suntem speciali, ne aduce aminte Livescience, care ne dă şi 10 dovezi în această privinţă. Unele gratuite, pe care nu le băgăm în seamă. Cum ar fi copilăria prelungită, hainele cu care încercăm să ne acoperim şi faptul că viaţa nu se încheie o dată ce am lăsat urmaşi.

Cum să te scobeşti în nas în 140 de caractere

Îndepărtându-ne, astfel, de celelalte specii conlocuitoare, am gestionat focul cu pricepere, ne-am făcut unelte, am devenit agricultori şi, pe repede înainte, acum 40 de ani, am inventat internetul. (Popular Science numeşte 5 pietre de hotar în crearea lui).

Ce a urmat după el, însă, nu s-a încadrat în standardele înalte ale predicţiilor SF, spun cârcotaşii: am construit tehnologii spectaculoase numai pentru a deveni iar fermieri, dar la modul virtual, şi pentru a vegeta intelectual în 140 de caractere.

Chiar dacă nu sunt de acord cu ei (cârcotaşii), au un discurs seducător, aşa că dau exemplu un articol din Independent, care vorbeşte despre Twitter ca despre o ameninţare psihologică înfricoşătoare. Citez: “la întrebarea de ce atâţia oameni sunt dependenţi de Twitter, compania nu spune că oamenii sunt atât de idioţi, iar capacitatea lor de concentrare atât de scăzută încât 140 de caractere este cam tot ce le mai poate creierul atrofiat, ci, în schimb, că oamenii vor să fie conectaţi cu ceilalţi iar Twitter îi ajută.

“Am evoluat milioane de ani ca să învăţăm cum să ne plictisim de moarte cu update-uri constante despre ceea ce facem – mă scobesc în nas, deschid un borcan de murături, scriu acest mesaj pe Twitter”, continuă jurnalistul britanic, evident supărat pe serviciul de microblogging.

Îmi place să privesc plantele cum cresc

Şi Wired zice ceva despre Twitter, azi, dar are o perspectivă mai relaxată (după cum se vede şi în poză), povestind cum a câştigat poporul bătălia cu fondatorii.

Wired

 

În aceeaşi idee, un text mai vechi despre faimosul Farmville în New York Times. “Tot conceptul m-am săturat de lumea asta modernă şi stilul de viaţă urban mi-ar plăcea să cultiv plante şi să mă uit la ele cum cresc are o componentă terapeutică extrem de interesantă”, recunoaşte Philip Tan, directorul Singapore-M.I.T. Gambit Game Lab.

După atâtea texte care spun că ne-am prostit, la modul alintat sau nu, e vremea pentru descoperirea medicală prezentată în Scientific American: Cum arată un creier deştept?

Bonus, o profeţie de la Newsweek: ce faţă va avea internetul în 5 ani? Va fi dominat de conţinut Made in China şi YouTube va aduce bani, spune CEO-ul Google, Eric Schmidt.

La final, un link de ultra-nişă: secrete din budoarul căluţilor de mare, din The Guardian.

Fermierii epocii online: FarmVille, jocul care a acaparat internauţii români

Plantaţii demne de moşieri post-moderni sunt populate de milioane de utilizatori de Facebook, dintre care câteva sute de români. Hăţişul vieţii urbane are nevoie din când în când de o evadare, fie ea şi virtuală, la ţară.

 

“Când am intrat prima dată am crezut că o să-mi fac casă şi o să-mi iau pământ să-mi fac o fermă drăguţă, cum n-am eu parte în real life. Dar am văzut că trebuie să munceşti şi în joc pentru asta”. Cu gândul acesta a plecat la drum Anca care are de câteva luni o tarla de pământ pixelată pe care o îngrijeşte inclusiv când este la birou.

La mijlocul lunii iunie, compania Zynga, specializată în jocuri web, a scos la lumină ultima creaţie: un joc online unde orice utilizator de Facebook poate să îşi întemeieze propria fermă. Cu sediul în San Francisco, Zynga are un portofoliu bogat de jocuri destinat reţelelor sociale precum Facebook sau MySpace. Publicul mai urban este provocat să-şi construiască propria cafenea virtuală în Café World, joc care are deja peste 21 de milioane de utilizatori. La fel de apreciat este şi Mafia Wars, unde prieteni de pe Facebook se înhăitează pentru tot felul de complicităţi cu arme şi inamici ce trebuie lichidaţi. Cel mai recent produs marca Zynga este FishVille, unde ferma este înlocuită cu un acvariu.

Piesa de rezistenţă rămâne, totuşi, FarmVille, unde “robesc” zi de zi peste 63 de milioane de utilizatori Facebook, aproape de trei ori populaţia României. Măsura freneziei din jurul acestui joc este descrisă pe larg inclusiv de un articol generos în New York Times: Pe bloguri precum FarmVille Freak (al cărui slogan este “Nu mă pot opri din privit recolta”), dar şi pe altele, oamenii împărtăşesc ponturi despre crescutul culturilor sau se plâng de dependenţa pe care o are partenerul de viaţă faţă de joc.

O bloggeriţă anonimă care spunea că este însărcinată scrie: “Eram lihnită de foame iar el îmi zicea să mai aştept câteva minute ca să-şi poată creşte zmeura. Am aşteptat pur şi simplu în maşină după el ca să-i crească nenorocita de zmeură”. FarmVille a devenit cea mai populară aplicaţie din istoria Facebook, iar potrivit Zynga 22 de milioane de utilizatori intră el puţin o dată pe zi în joc.

Jocul are reguli simple la început, dar se ramifică pe măsura orelor petrecute în câmpul muncii din FarmVille. Ţi se dă nişte pământ şi nişte seminţe ce pot fi plantate, crescute şi apoi vândute ca produse finale contra unor monede virtuale. Pe măsură ce aduni bani, poţi cumpăra tot felul de lucruri, de la banale seminte de dovleac, până la unele extravagante precum elefanţi sau flamingo. Jucătorii mai nerăbdători pot folosi inclusiv cărţi de credit sau conturi de PayPal pentru a cumpăra şi mai multe monede virtuale. O anchetă recentă, semnată de Michael Arrington de la Tech Crunch, arată inclusiv că jocul îi încureajează făţiş pe minori să scoată bani din buzunar pentru o fermă mai arătoasă.

Anca nu face excepţie de la mania FarmVille: “Încet-încet, mi-am pus pământ, l-am cultivat, am avut vecini, am început să primesc animale şi alte cadouri. Am intrat constant, în timpul prânzului, când nu mai eram în stare să mă concentrez la altceva şi câte o oră-două seara“. Încearcă să îşi limiteze, totuşi dependenţa şi să-şi ţină pornirile de moşier în frâu: “Nu mă stresez să ajung la un mega-nivel, ci să apuc să îmi culeg recoltele la timp. Am colegi care m-au depăşit de mult pentru că intră mult mai des. În Farmville nu te baţi cu nimeni şi nu te înhăitezi cu nimeni să baţi pe cineva, să cucereşti ceva, petreci mai mult timp cu tine decât cu vecinii, şi daca te baţi pentru ceva atunci ăla poate să fie de exemplu prestigiu”.

Jocul a făcut-o folositoare pentru prieteni de Facebook pe care nu-i mai văzuse pe viu de vreme îndelungată: “Îmi scriu sau mă sună, deşi vorbim de trei ori pe an în rest, să îmi ceară cadouri sau sa-i accept vecini”. Anca poate face inclusiv un inventar al celor care îi sunt vecini pe FarmVille: “Sunt foarte mulţi oameni din industria online care joacă, mulţi din PR, inclusiv de pe conturile firmelor pe care le manageriază. Nu cred că e companie în care să nu fie doi la ţigară sau în pauza de masă care să nu voească măcar o dată de Farmville“.

Vecinii virtuali de fermă ai Ancăi pot fi uneori chiar mai de nădejde decât cei din viaţa reală: “Când am fost în Deltă, m-au sunat 3 prieteni să-mi spună că mi-au alungat vulpile şi ciorile din Farmville şi că am de cules nu ştiu ce. Când m-am dus la Geneva, m-am asigurat dinainte că n-am plantat nimic să n-am de adunat uscături când mă întorc”.

Mai recent intrată în FarmVille este cea care poartă pe Facebook apelativul Urban Delice: “Joc de vreo două săptămâni. Îmi place că te pune să te gândeşti şi să fii un mic manager virtual. Îţi dă cumva senzaţia că eşti folositor”. Recunoaşte că dependenţa e aproape, mai ales “când ştii că trebuie să ai grijă de vinete sau de căpşuni care se pot strica foarte repede dacă nu le culegi cam stai logat şi eşti cu ochii în patru”.

Philip Tan, director în cadrul Singapore-M.I.T. Gambit Game Lab, explică pentru New York Times motivul pentru care FarmVille a devenit un jos atât de popular: “Întreg conceptul de M-am săturat de această viaţă modernă şi urbană şi aş vrea să cresc legume şi fructe este foarte terapeutic”.

“Sperminatorul” a agăţat 12 femei pe Facebook şi le-a lăsat însărcinate

Un bărbat din Anglia şi-a câştigat porecla “Sperminatorul”, după ce a agăţat 12 femei pe Facebook şi le-a lăsat însărcinate.

În vârstă de 26 de ani, Dominic Baronet este originar din Telford, Shropshire şi munceşte într-o fabrică. În timpul liber însă, acesta are un alt hobby : agăţatul femeilor pe Internet.

“Sperminatorul” îşi alege cu grijă victimele şi foloseşte aceeaşi replică pentru toate:  ”Un milion de spermatozoizi au intrat, însă doar unul ţi-a rezistat, iar asta te face să fii cea mai bună!”.

Bărbatul, care a stat patru ani după gratii pentru trafic şi consum de droguri, a avut un succes nebun în rândul reprezentantelor sexului frumos, iar în prezent cinci femei îşi cresc singure copii, cinci au avortat, iar două  au fost lăsate gravide chiar în aceeaşi zi şi vor naşte la anul.

“Dominic ar trebui interzis pe Facebook. Foloseste site-ul doar că fraierească fetele. Unii folosesc Facebook-ul ca pe o agenţie matrimoniala, dar el îl foloseşte ca pe ‘agenţie de înşelat’”, a declarat Stacy Jones, una dintre femeile însărcinate cu Dominic, conform News of The World .

Trucuri pentru a-ţi găsi partenerul potrivit

http://www.madone.ro – Alegerea partenerului potrivit este, de cele mai multe ori, dificilă! Nu foarte mute femei reuşesc să rămână cu primul iubit şi, inevitabil, trec prin câteva despărţiri dureroase! Însă, niciodată nu e vina noastră! Ce-l puţin asta ne place să credem… Eşecurile apar de obicei atunci când facem alegeri nu tocmai potrivite. Aşadar, iată câteva situaţii de care trebuie să te fereşti când eşti în cautarea partenerului potrivit! Nu te arăta disperată! Fii tu însăţi Chiar dacă eşti singură de mult timp, nu trebuie accepţi orice! Fii selectivă cu tipii noi pe care îi cunoşti! Nu te cupla cu oricine doar pentru a scăpa de singurătate. Ai putea fi dezamăgită atunci când îl vei obţine… doar pentru o seară! Nu încerca să te schimbi pentru cel de lângă tine, ci fii tu însăţi! Nu adopta un look de „femeie usoara” Ok, nu îl vei găsi din prima zi! Asta nu înseamnă că nu eşti atrăgătoare! Într-adevăr ţinuta pe care o afişezi contează enorm, iar dacă pari o pradă uşoară nu vei face decât să devii ţinta bărbaţilor care nu vor decât o aventură! Şi, nu cred că asta te-ar mulţumi. Astfel că, arată-te încrezătoare şi, cu siguranţă, vei atrage privirea bărbatului potrivit pentru tine. Nu ceda din prima seară! Până aici nimic prea greu! Însă, ce faci dacă a trecut… [apasa aici pentru continuarea articolului]

Teluricul şi palpabilul Gheorghe Petraşcu

Gheorghe Petraşcu face parte din categoria pictorilor cu mare receptivitate la modernitate, o categorie care îl asamblează la grupul celor care, cu înverşunare, nu aderă la normele academiste de la aceea vreme, motiv pentru care, după un studiu amănunţit în ale picturii, în compania maestrului G. D. Mirea, pleacă la Paris şi se alătură nonconformiştilor, celor înscrişi la Academia Julian.

În paralel, face călătorii de studii la Londra, Haga, Amsterdam, Berlin, Munchen, Viena, Egipt, Grecia, Italia, Spania etc, pentru ca între timp să expună la “Tinerimea artistica” (incepand cu 1904), la saloanele oficiale, la expoziţiile Asociaţiei “Arta”, la Expoziţia internaţională din Paris (în 1937 fiind distins cu Marele Premiu), la Bienala de la Veneţia (1924, 1936, 1938, 1940, 1942, 1946 şi, postum, în 1960). Vacanţele studenţeşti şi le petrece la ţară, Agapia (unde picturile lui Grigorescu îi stateau alături), Nicoreşti etc.

Ţinuturile româneşti aveau să-i fie astfel, motive reale de inspiraţie. Ceea ce uimeşte al modul superlativ, în tablourile lui Petraşcu, sunt abordările de tip realist, ca-ntr-un fel de elogiu adus naturii însăşi, în care textura tablourilor sale te invită spre gesturi tactile, pentru a simţii astfel realitatea telurică şi frumuseţea palpabilă a lumii ăsteia. În timpul vieţii Gheorghe Petraşcu dobândeşte o binemeritată faimă, situându-l în perioada cea mai glorioasă a picturii româneşti, cea dintre cele două războaie mondiale.

Un omagiu adus marelui pictor îl constituie Muzeul „Casa Atelier de la Târgovişte”, inaugurată la 12 aprilie 1970, şi în care se află o expoziţe permanentă de tablouri ale artistului, cât şi obiecte cu caracter memorial.

Miracolul comunicării cu lumea îngerilor

Misticul şi clarvăzătorul suedez Emanuel Swedenborg este autorul unor descrieri foarte detaliate ale lumilor celeste şi ale locuitorilor lor. În lucrarea sa „Cer şi Infern”, Swedenborg afirmă: „Aceste fiinţe de lumină au faţă, ochi, urechi, piept, braţe, mâini şi picioare. Se văd unele pe altele, se înţeleg, conversează; deci într-un cuvânt nu le lipseşte nimic din ceea ce au oamenii, doar că nu prezintă un corp material.”

O mică descriere a lumilor angelice
Clarvăzătorul suedez a ajuns să comunice cu aceste fiinţe şi să le vadă: „sunt înconjurate de o lumină atât de puternică, mai puternică de zeci de ori decât lumina pe care o emană soarele când străluceşte cel mai intens. Omul nu poate vedea îngerii cu ochii fizici, dar poate să-i vadă cu ochii săi spirituali, bineînţeles în măsura în care spiritul său este trezit şi participă la viaţa spirituală.”

Referindu-se la nenumăratele activităţi ale îngerilor în ceruri, Swedenborg spunea: „Urmărind să îndeplinească cu foarte multă dragoste toate sarcinile, fiecare înger se manifestă cu multă empatie şi înţelegere faţă de aproapele său şi cu mult respect şi dăruire faţă de Dumnezeu, care este Cel de la care totul porneşte. Lumea îngerilor din Cer este formată din fiinţe divine cu numeroase funcţii şi însărcinări.

Sunt îngeri care au grijă de copiii mici; alţii care îi instruiesc în perioada de creştere; alţii se ocupă de adulţii care pornesc pe calea spirituală, conducându-i spre Împărăţia Cerurilor; alţii protejează oamenii de influenţa spiritelor orientate negativ, spirite novice care adesea de abia au venit pe Pământ; alţi îngeri îi ajută pe cei care au ajuns în lumi infernale, urmărind să-i convingă să pornească pe calea cea dreaptă…”

Tot ce realizează îngerii este din ordin divin
Foarte interesantă este descrierea pe care Swedenborg o face îngerilor care se află cel mai aproape de oameni, îngerii păzitori: „Aceşti îngeri sunt chemaţi de către oameni pentru a-i ajuta să elimine gândurile şi dorinţele negative. Acest ajutor îl primim într-un mod liber, chemând spre noi sentimentele lor bune, pentru a ne ajuta să eliminăm toate intenţiile noastre orientate negativ. Toate aceste comuniuni sunt de fapt comuniuni cu Dumnezeu prin intermediul îngerilor, pentru că tot ce realizează îngerii este din ordin divin…”

“Cur de fier” sau “Lia Magazia”…

În perioada interbelică, Bucureştiul era un oraş comopolit şi deschis la nou. Într-un astfel de oraş nu puteau să lipsească bordelurile. Cele mai căutate astfel de localuri erau cele situate pe bulevardul Ferdinand, pe străzile Ion Câmpineanu şi Academiei. Cea mai celebră casă de toleranţă rămâne însă Casa de Piatră, situată între Vitan şi Dristor. În bordelurile de lux ale capitalei, clienţii erau trataţi cu ţigări fine, cafea şi dulciuri. De asemenea, clienţii puteau răsfoi şi un album cu fetele disponibile şi alegeau ce le plăcea mai mult. Prostituatele frecventau şi diverse hoteluri precum Bulevard, Lido, Continental, Ambasador sau Hotel de France, dar şi cabareturi precum Alhambra, Chat Noir şi Moulin Rouge. “Grizetele”, aşa cum mai erau numite prostituatele în acea vreme, aveau porecle amuzante: “Napoleon”, “Cur de fier” sau “Lia Magazia”. Un mare amator de astfel de distracţii era regele Carol al II-lea. El era un client fidel printre “fete”, care cunoşteau chiar şi orele la care acesta se plimba cu maşina.

Puterea argintului

În Occident, virtuţile tămăduitoare şi reîntineritoare ale argintului au fost cunoscute profund şi folosite de alchimişti, dar unele beneficii ale utilizării lui domestice s-au răsfrânt şi asupra altora, care şi-l permiteau.

Celebrul medic şi alchimist Paracelsus utiliza argintul ca ingredient secret în remediile contra infecţiilor. În Evul Mediu, când Europa era devastată de epidemii de ciumă, acestea făceau ravagii mai ales în rândul ţăranilor şi a orăşenilor sărăci, nobilii şi aristocraţii rămânând aproape neatinşi.

Această protecţie misterioasă şi-a găsit explicaţia ulterior, când s-a observat că apa şi vinul aristocraţilor erau păstrate în vase de argint, şi ei foloseau în mod curent farfurii, tacâmuri şi pahare de argint. În timpurile moderne acest efect al argintului, de „menţinător” al vieţii, a ajuns să fie cunoscut şi de către oamenii simpli, astfel că, în secolul al XIX-lea, fermierii americani obişnuiau să pună un dolar de argint într-o găleată de lapte proaspăt, pentru a-i încetini procesele de fermentaţie.