Pantaleonescu Weblog!

Medicul Stephen Prescott, preşedintele Oklahoma Medical Research Foundation, din SUA a afirmat că legenda vampirilor ar putea avea o bază medical, anunţă Agerpres

”Dacă o boală în masă precum ciuma sau un virus foarte contagios se răspândea în cadrul unei populaţii, oamenii căutau o explicaţie pe care o puteau vedea şi atinge,” a afirmat Prescott, care este cercetător în domeniul medical. Câteodată, în astfel de situaţii, cadavrele unor persoane recent decedate erau exhumate şi în acest fel s-a născut legenda vampirului.

O iluzie optică

Medicul este de părere că multe dintre trăsăturile atribuite vampirilor proveneau din modul în care organismele reacţionează la descompunere. ”Buzele şi gingiile îşi pierd fluidele şi se contractă după deces, fapt ce poate da iluzia unor dinţi mai lungi sau colţi. Pielea se contractă dând iluzia că părul şi unghiile continuă să crească”, a explicat cercetătorul. De asemenea, corpurile par uneori mai late, ca şi cum ar mânca şi ar creşte. Prescott a mai spus că unii experţi au făcut o comparaţie între mitul vampirilor şi o rară afecţiune de sânge numită porfirie, care provoacă sensibilitate la lumina solară, cu manifestări precum apariţia unor băşici, uriticarie şi creşterea părului pe zone ca fruntea.

Există o metodă cunoscută doar de unii călugări tibetani care folosesc pentru transportul pietrelor forţa… sunetului. Prezentăm în continuare construirea unei asemenea mănăstiri, descrisă de Henri Kjellson, inginer suedez specializat în aeronautică, care a luat legătura cu un călugăr tibetan, păstrător al acestui secret. Locul propus era o stâncă înaltă de peste 100 m.

La 250 m de baza ei, pe un mic platou, fuseseră aduse, cu ajutorul animalelor, blocurile mari de piatră de formă cubică. În centrul platoului se afla „suprafaţa de lansare”: o micuţă platformă de piatră, în formă de farfurie, cu diametrul de 1 m şi adâncă de aproximativ 15 cm. La 63 m în spatele acestui loc sunt plasaţi pe circumferinţa unui cerc cu centrul în platforma de piatră, 19 „muzicieni”, alcătuind un sector circular, fiind separaţi între ei prin intervale corespunzătoare unui unghi de 5 grade. Ei constituie astfel „un perete muzical” cu o lungime de un sfert de cerc.

La 12 m în spatele acestora şi paralel cu ei, se află un grup de 190 de călugări, astfel încât în spatele fiecărui „muzician” din primul rând se află 10 călugări, în linie, ca razele unui cerc. Poziţia „platformei de lansare” şi a celor două grupe de muzicieni au fost determinate foarte exact cu ajutorul unei corzi de piele cu noduri echidistante. Instrumentele celor din prima grupă sunt tobe şi trompete de dimensiuni mari. Şeful „orchestrei”, călugărul arhitect al viitoarei mănăstiri dă semnalul de începere, iar ritmul este imprimat de o tobă imensă, de 150 kg, aşezată pe suporţi de lemn.

Trompetele sună de două ori pe minut, fiind îndreptate către locul unde trebuie pus blocul de piatră. Urmează apoi patru minute de zgomote teribile – tobe şi trompete împreună, într-un ritm cunoscut numai de călugări. Brusc, ca prin minune, blocul care trebuie transportat părăseşte „platforma de lansare” şi… zboară până în locul unde trebuie aşezat. Urmează o scurtă pauză pentru odihnă, după care un alt bloc este aşezat pe platformă şi îşi ia zborul. Randamentul acestei metode este de 5-6 blocuri pe oră.

Oamenii de ştiinţă nu pot explica acest fenomen, deşi se cunosc astăzi utilizări ale sunetului în alte scopuri decât cel muzical. Inventatorul francez Vladimir Gavreau a făcut experienţe care dovedeau forţa mecanică a utrasunetelor, cu ajutorul unui pistolet acustic capabil să emită o radiaţie acustică coerentă (corespondentul laserului în domeniul auditiv), iar în ştiinţă se cunoaşte faptul că o rază perfect concentrată şi subtilă (care nu este percepută de urechea umană), de energie sonoră, poate distruge un perete de cărămidă gros de 30 cm, situat la 500 m depărtare. Dar cu toate acestea nu s-a găsit o explicaţie ştiinţifică a acestui misterios procedeu tibetan.

Marele înţelept al antichităţii, Pitagora, considera sănătatea ca fiind rezultatul unui echilibru între suflet şi corp, echilibru care poate fi restabilit cu ajutorul muzicii. El vedea, de altfel, întregul univers clădit pe principiul unei depline „armonii a sferelor”.

Acest aspect este susţinut şi de actualele teorii cosmogonice ale super-stringurilor, propuse de fizicienii John Schwarz şi Michael Green, teorii despre care se presupune că pot descrie toate forţele fundamentale, inclusiv gravitaţia, toate particulele cunoscute şi toate cele care urmează a fi descoperite.

Cercetări efectuate recent au evidenţiat corespondenţe uluitoare între frecvenţele diferitelor oscilaţii cosmice şi frecvenţele universului sonor, familiar nouă. Privit astfel, Universul este un uriaş concert, o inefabilă simfonie bazată pe armonia de vibraţie a corzilor cosmice.

Un judecător american a dispus ca un pirat informatic care s-a autoproclamat “regele spam-ului” pe Facebook să plătească 711 milioane de dolari site-ului de socializare, transmite AFP.

Bucurestii – o poveste in date

• Potrivit lui Constantin C. Giurescu, pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica. Pana in 1800 i.Hr., apar dovezi ale unor asemenea comunitati stravechi in zonele Dudesti, Lacul Tei si Bucurestii-Noi de astazi.
• Primele locuinte de dupa retragerea aureliana din 273 d.Hr. sunt atestate in secolele III-XIII.
• Legenda spune ca asezarea Bucuresti a fost fondata de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante, mai probabile, Bucurestiul a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsitul secolului al XIV-lea.
• La 13 iunie 1458, Vlad Tepes da un act in latineste, in care foloseste expresia “juxta fluvium acque Domboviche” – adica “langa cursul apei Dambovita” -, ce se refera, dupa toate probabilitatile, la Bucuresti.
• Primul document care atesta in mod precis si clar Bucurestiul ca resedinta domneasca apartine tot cancelariei lui Vlad Tepes. E vorba despre un hrisov scris in slava si emis la 20 septembrie 1459.
• Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa vegheze asupra drumului ce se intindea de la Targsor la Giurgiu, unde se afla o garnizoana otomana.
• in scurt timp, la 14 octombrie 1465, Bucurestiul este ales de catre Radu cel Frumos (om prea plecat turcilor, fratele si dusmanul lui Draculea) ca resedinta domneasca.
• In vremea lui Vlad Vintila (poreclit si Braga Voievod) si in aceea a lui Radu Paisie (1535-1545), sunt emise in Bucuresti foarte multe documente.
• In anii 1558-1559, la Curtea-Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnitorului Mircea Ciobanul. Biserica e cel mai vechi lacas de cult pastrat in forma sa initiala in Bucuresti.

• In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Tarii Romanesti si incepe sa fie modernizat.
• La 1661, apar primele drumuri pavate cu piatra de rau, iar la 1694 se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca.
• La 1702, Constantin Brancoveanu construieste palatul Mogosoaiei, actualul Muzeu de Arta Feudala Brancoveneasca. Palatul, dar si atenantele sale, gazduiesc astazi si expozitii de arta contemporana.
• La 1704, ia fiinta, la initiativa spatarului Mihai Cantacuzino, Spitalul Coltea. In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic si se inregistreaza o crestere semnificativa a numarului mestesugarilor, organizati in bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor.
• Sunt create primele manufacturi si cismele publice, iar populatia creste necontenit, prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (in 1798, sunt consemnati 30.030 de locuitori, in timp ce in 1831 pot fi numarate 10.000 de case si 60.587 de locuitori).
• Se deschide Hanul lui Manuc, unde se va semna, in 1812, Tratatul de la Bucuresti, intre Rusia si Turcia.
• Dupa Unirea Principatelor, cele doua Camere sunt prorogate si convocate impreuna in Bucuresti, pentru ziua de 24 ianuarie 1862. In loc de doua capitale, ramane acum una singura: cea de pe malurile Dambovitei.
• De-a lungul secolului al XIX-lea apar o serie de institutii de mare interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica, Universitatea, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica, Ateneul Roman, Banca Nationala), plus inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai – pe ruta Obor-Cotroceni -, iluminatul electric, primele linii telefonice).
• Intram in secolul vitezei: la 1910 se monteaza Podul Grant. Pe 4 august 1916 se semneaza, la Bucuresti, Tratatul de alianta intre Romania si Antanta.
• Anul 1920: se da in folosinta o centrala telefonica automata cu 3.000 de abonati. In 1925, pe ruta Piata Sf. Gheorghe – Bariera Calarasilor, este data in functiune prima linie de autoboze urbane. In 1933, este construit Palatul Telefoanelor.
• O revenire la vitezele de altadata: sociologul Dimitrie Gusti infiinteaza, in 1936, Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume. In acelasi an, pe o suprafata de 187 ha, se amenajeaza parcul Herastrau.

• Pe repede si zguduitor inainte: in 1940 si in 1977, doua cumplite cutremure de pamant darama centrul Capitalei.
• In afara de aceste sinistre naturale, au existat si calamitati ce pot fi puse pe seama sindromului dictatorial: la 30 decembrie 1947, 8 zile dupa sosirea Regelui Mihai la Bucuresti, are loc lovitura de stat ce schimba soarta orasului. Guvernul Dr. Petru Groza si Partidul Muncitoresc Roman confisca puterea in numele poporului. Are loc nationalizarea, sunt construite numeroase blocuri cutii-de-chibrit, iar in anii ‘80 Ceausescu darama deliberat centrul vechi al Bucurestiului, ca sa faca loc Casei Poporului si proiectelor de sistematizare a orasului.Marile personalitati ale Bucurestilor de altadata

  Constantin BRANCOVEANU (1654 – 1714)
  A domnit intre 1688 si 1714. In 1694, la indemnul carturarului Constantin Cantacuzino Stolnicul, a initiat infiintarea Academiei Domnesti, in cladirile vechii manastiri Sf. Sava, pe locul carora se afla astazi cladirea si Piata Universitatii. Au fost puse astfel in Bucuresti bazele invatamantului superior, fundamentat pe studiul clasicismului greco-latin.

  Carol Popp de SZATHMARY (1812 – 1887)
  Desi nascut la Cluj, este cel dintai cronicar in imagini, exact si pasionat, al Bucurestiului. Pictor si grafician, cel dintai fotograf de arta de la noi, Carol Popp a alcatuit, sub Cuza Voda, primul album de fotografii dedicat Capitalei. Ajuns raritate bibliografica, a fost retiparit in volumul Bucurestii in imagini (Ed. Fundatiei Pro, 2006).

  Mihail KOGALNICEANU (1817 – 1891)
  La sfarsitulul anului 1859, a sustinut ideea ca Bucurestiul sa devina capitala a Principatelor, spunand printre altele: “Aproape de arterul principal al comerciului, al bogatiilor Principatelor Unite, Dunarea, pe drumul cel mare al Occidentului catre Orient, cu o populatiune numeroasa, compacta si eminamente romaneasca, Bucurescii este apoi singurul oras care are elementul cel mai puternic al unei tari, clasa sau starea de mijloc. Nicaieri opiniunea publica n-a putut a se dezvolta si domni mai mult decat in Bucuresci.”

  Grigore al IV-lea GHICA (1822 – 1828)
  A fost primul domnitor pamantean din Tara Romaneasca dupa epoca fanariota. A initiat o serie de lucrari de majora semnificatie edilitara si urbanistica: pavarea cu piatra a celor patru drumuri principale ale orasului (Podul Targului de Afara, Podul Mogosoaiei, Podul Calicilor si Podul Serban Voda), construirea de palate, biserici si cazarmi.

  

  Pake Em. PROTOPOPESCU (1845 – 1893)
  A avut temeinice studii juridice, fiind doctor in drept al Universitatilor din Paris, Bruxelles si Geneva. In 1888, a devenit primar al Capitalei si a exercitat aceasta functie pana in decembrie 1891. Este considerat unul dintre cei mai importanti edili bucuresteni, autor al unor importante opere de sistematizare.

  Albert GALLERON (1847-?)
  Unul dintre primii arhitecti francezi care au lucrat in tara noastra. Principala sa creatie romaneasca ramane Ateneul. Alaturi de Cassien Bernard, a realizat Palatul vechi al Bancii Nationale, dar si diverse vile bucurestene: Casa Negruzzi, Casa Slatineanu, Casa Ioseph Fermo sau Azilul Elena Slatineanu.

  Franz MANDY (1848 – 1910)
  A debutat in preajma Razboiului de Neatarnare. Devenit artist indepedent, si-a facut propriul atelier si a devenit “Fotograf al Curtei Domnesci” si al reginei Elisabeta. A nemurit Capitala intr-o serie de fotograme ce au devenit ulterior si carti postale.

  Ion MINCU (1852 – 1912)
  Isi leaga numele de aparitia unei scoli nationale in arhitectura. Studiaza patrimoniul artistic medieval, descoperind repertorii ornamentale, solutii stilistice si tehnice, pe care le preia intr-o sinteza originala. Printre cele mai izbutite creatii ale sale amintim: Casa Lahovary si “Bufetul” de la Sosea, Casa Monteoru, Casa Vernescu, Casa Robescu, Casa N. Patrascu.

  Barbu Stefanescu DELAVRANCEA (1858 – 1918)
  Scriitor, orator si avocat, membru al Academiei, ramane in literatura, intai de toate, prin nuvela Hagi Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca din care face parte Apus de Soare. Intre iunie 1899 si februarie 1901, a fost primar al Capitalei.

  

  Dem. I. DOBRESCU (1869 – 1948)
  Primar al Bucurestiului intre 1929 si 1934. Autor al celei mai radicale modernizari a Capitalei. Despre el, Arghezi scria: “Haina domniei sale, orasul, pe care o purta cu dunga si fagaduise sa o calce in fiecare zi, macar o data, se sifoneaza.” In rest, numai de bine…

  Alexandru ANTONIU(? – 1925)
  Este considerat fotograful Micului Paris, autor al unor “vedute” de mare prospetime ale palatelor si bulevardelor bucurestene. A primit medalia de bronz la Expozitia Universala de la Paris din 1900, pentru un album fotografic cu o ampla sectiune dedicata capitalei Romaniei.

  Horia CREANGA (1892 – 1943)
  Nepot al lui Ion Creanga, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice romanesti. Doar in Capitala a proiectat peste 70 de imobile. ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru, Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele sale.

  Simbolurile-cult ale orasului

  FANTANA MIORITA
  Asezata la portile de nord ale orasului, pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti (DN1), in fata Muzeului Minovici, Fantana Miorita a fost, vreme indelungata, simbolul orasului. Monumentul este executat din granit de Dobrogea si e inconjurat de un bazin eliptic de proportii, diametrul mare fiind de 50 de metri, iar cel mic de 20. Fantana, amplasata in mijlocul bazinului, este compusa din doua ziduri voluminoase si paralele, cu lungimea de 16 metri. Intre cele doua ziduri a fost construita o panta din piatra, cu latimea de un metru. Mozaicurile cu care este placat monumentul, realizate intr-un subtil joc alb-negru de catre Milita Patrascu, sunt o ilustrare a baladei Miorita, unul dintre miturile intemeietoare ale poporului roman. Fantana dateaza din 1936.

  PARCUL CAROL
  Creatie a arhitectului francez Eduard Redont, a fost proiectat in anul 1900 si inaugurat in 1906, pe Dealul Filaretului, cu ocazia Expozitiunii Universale organizate in Bucuresti. Printre multele opere artistice si atractii culturale ale parcului (Fantana Cantacuzino, Fantana cu Zodiac, Muzeul National Tehnic sau Arenele Romane) se afla, dispuse de o parte si de alta a axului central, doua statui de mari dimensiuni. Este vorba despre Titani (sau Giganti, cum mai sunt numiti), personaje care tasnesc din piatra emanand o forta colosala, precum sclavii lui Michelangelo. Primul este opera lui Dimitrie Paciurea, iar pandantul sau ii apartine lui Frederick Storck.

  
  
  OBSERVATORUL ASTRONOMIC FILARET
  Potrivit lui Hrisant Notara, profesorul grec al fiilor lui Constantin Brancoveanu, Bucurestiul, “capitala Valahiei”, are coordonatele 27,00 si 45,00. Informatia, foarte aproape de adevar, este inclusa in lucrarea “Introducere in geografie”, aparuta in greceste la Paris, in anul1716. Este prima consemnare a pozitiei geografice a orasului. Datele exacte, referindu-se la punctul de la Observatorul Astronomic Filaret, sunt 2605′48″ longitudine estica si la 44024′49″ latitudine nordica. Bucurestul se afla, deci, la aproape jumatatea distantei dintre Polul Nord si Ecuador. Paralela 450 (mijlocul exact) trece pe la nord de Ploiesti, in apropiere de Baicoi. Avem deci o capitala echilibrata climatic, cel putin in teorie (meteorologica), si care incearca echilibrarea unei sumedenii de stiluri si influente arhitectonice, macar in teorie (urbanistica).
  La numai doi ani de la construirea la Filaret a Observatorului Astronomic, inaugurat in anul 1908, lua fiinta in Bucuresti si primul observator astronomic popular din tara noastra, care va purta numele fondatorului sau, contraamiralul Vasile Urseanu. Cladirea se afla amplasata pe bulevardul Lascar Catargiu nr. 21 si a fost ridicata intr-un stil cu totul aparte, ducand cu gandul la suprastructura unui vapor.

  CURTEA DOMNEASCA
  Coborand strada Lipscani spre Dambovita, prin strada Selari sau Smardan, arheologii au scos la lumina in ultimii ani multe marturii privitoare la Curtea Domneasca. Cladirile aflate in perimetrul acesteia au fost restaurate (in primul rand Hanul lui Manuc), alaturandu-se Bisericii Curtea-Veche, ctitorie a lui Mircea Ciobanu. Aceasta a servit pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea drept capela a celei dintai Curti Domnesti din Bucuresti, cunoscuta, dupa ce a fost parasita din cauza ruinarii sale, sub numele de Curtea-Veche, “spre deosebire de noua asezare domneasca din Dealul Spirei, care se chema Curtea-Noua.” (Grigore Ionescu, Bucuresti, ghid istoric si artistic, 1938)

  

  HANUL LUI MANUC
  Manuc bei construieste, incepand cu 1806, un han, probabil cel mai mare si mai important al urbei, pe care-l va ispravi in 1808. Daramat si renovat in numeroase randuri (ultima restaurare dateaza din 1991-1992), Hanul lui Manuc a fost martor al unor evenimente cruciale: aici s-au reunit demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau sa puna capat Razboiului Ruso-Turc (1806-1812), dupa ce tot aici avusesera loc convorbirile preliminare. Sala Dacia a gazduit intalnirile politicienilor care doreau intrarea in Marele Razboi si unirea Regatului cu Transilvania si Bucovina. Unul dintre cele mai frumoase exemple ale vechii arhitecturi urbane valahe, Hanul si-a pastrat atmosfera si stilul pana in prezent.

  CAPSA
  In 1852, fratii Capsa, Anton si Vasile, inaugureaza primul lor local, cu firma “La doi frati”, intr-o casa unde, mai tarziu, s-a cladit Hotel de France. La 1868, erau pomenite ca iesind de sub mana celor de la Capsa nu mai putin de 36 de feluri de dulceata. Gloria si banii le ingaduie fratilor sa-si cumpere, in 1871, sediul din casele Slatineanu (Calea Victoriei, colt cu str. Edgar Quinet), unde functioneaza si azi. In 1873, cofetaria este medaliata la Viena si organizeaza primul dineu de gala dat de Carol I la Palatul Domnesc. Adorata de artisti, dar si de politicieni (in perioada interbelica era numita Parlamentul Bicameral al Romaniei, pentru ca aici liberalii si taranistii faceau si desfaceau guverne), Casa functioneaza si in perioada “democratiei populare”, ca restaurant-cafenea. Dupa Revolutie, a devenit hotel de 5 stele.

  

  NESTOR
  Concurenta, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, este reprezentata de Fialkowski, Broft si de cofetaria Hotelului Bellevue, de langa Cismigiu. La inceputul noului secol, ramane din toate acestea doar Capsa, gratie produselor ei de o rara finete a continutului si eleganta a prezentarii. In schimb, se ivesc noi localuri de “cofeturi” fine, cum ar fi Dobriceanu, Zamfirescu, Riegler sau Frederic pe Calea Victoriei, ultimul avand drept specialitate “carolinele”, prajituri mari cu frisca amestecata cu fructe glasate, fisticuri si stafide. Puternic straluceste Nestor, care “fura” din clientela Capsei, tot pe Calea Victoriei, dincolo de Ateneu. Cladirea se prabuseste la cutremurul din 1977.
  
  ATENEUL ROMAN
  Situat in Piata Palatului Regal (actualmente, a Revolutiei), Ateneul Roman a devenit in timp emblema culturala a Bucurestiului. A fost construit in 1886, dupa planurile arhitectului francez Albert Galleron, pe un teren ce fusese proprietatea familiei Vacarescu, astfel incat sa poata folosi fundatia deja turnata a manejului inceput de “Societatea Equestra Romana”. Fondurile au fost partial adunate prin subscriptie publica, la indemnul “Dati un leu pentru Ateneu!”. Aici se afla sediul Filarmonicii George Enescu si tot aici se desfasoara concertele-cheie ale fiecarei editii a Festivalului Enescu. Candva, aici s-a aflat si Piancoteca Statului.
  
  CASA POPORULUI
  Cu pretul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova si Antim, mutarii de biserici si distrugerii de vieti, a luat nastere un megasimbol hipercontroversat al orasului. Este vorba despre ansamblul Casa Poporului, intocmit dupa un proiect al arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului Romaniei. Lucrarile la acest edificiu, care se intinde pe o suprafata de 350.000 m², au inceput in anul 1984. Ca ne place sau ba, turistii aflati in trecere prin Bucuresti sunt adusi aici direct de pe Dealul Mitropoliei sau de la Manastirea Stavropoleos, ca sa contemple un record de Guinness Book. Gurile rele zic ca ansamblul este inclus in categoria prost-gust.

  De-a v-ati ascunselea prin Bucuresti

  Un oras din fantanile caruia pot sa tasneasca, sub forma de apa colorata, visele unor artisti excentrici, ori tainita insalubra, cu mahalale peste care balteste o promiscuitate de favelas si in care canalizarea reprezinta un vis de neimplinit. Un oras care, dincolo de toate mizeriile sale, are o virtute capitala: stie sa ascunda si sa dezvaluie ca un urias prestigiditator, poseda capacitatea de a scoate mereu, abracadabrant, din imensa sa vistierie de mistere, locuri inedite. Cotloane care stateau in drumurile noastre cotidiene apar deodata, plesnind de noutate, cu violenta unui strigat, de parca n-ar fi fost acolo de veacuri. Sunt hrube si bolti si creneluri, hanuri parasite si strazi impleticite, care duc spre umbra unor acareturi cu zvon de cupeuri si fiacre, cu fosnet de feregele si zanganit de argintarie, locuri care, precum in “La tiganci”, dispar in zorii mahmuri ai altei zile. Sunt locuri pe care le-am tocit cu trecerile noastre si pe care le-am strivit sub petrecerile noastre, dar pe care, pur si simplu, nu le-am vazut, locuri care apar deodata, uluitor, in geana unui apus, la coborarea intr-o statie de tramvai, peste drum de cofetaria unde am infulecat un cataif sau la 50 de metri de minutarul ultimului ceas Garnier din lume, acolo unde i-am dat intalnire celei mai recente doamne a visurilor noastre. Un joc “de-a v-ati ascuns”, pe care “Il joci in doi, in trei,/ Il joci in cate cati vrei/ Arde-l-ar focul.” Sa-l jucam si noi!

  

  

  

  

  Sa pornim dinspre latura nordica a orasului, de la Mogosoaia. Un sat care va deveni, probabil, cartier bucurestean, loc unde domnul Brancoveanu a zidit pentru fiul sau, Stefan (dupa modelul asezamantului de la Potlogi), pe malul lacului, Palatul, cu toate atenantele sale. Jefuit si distrus dupa moartea domnitorului, devenit han sub turci si ajuns, in secolul al XIX-lea, in proprietatea familiei Bibescu, Palatul a intrat, in anii ‘70-’80, in circuitul caselor de creatie si odihna ale Uniunii Scriitorilor, finalmente fiind complet renovat si devenind centru muzeal si expozitional de prestigiu.
  
  
  

  Vizibila candva, ba chiar avand o “simeza” ce-i glorifica simbolistica, Biserica lui Bucur Ciobanul, intemeietorul orasului, statea cu o “stralucitoare modestie” in coasta Seminarului Teologic, nu departe de malul Dambovitei. Samanta din care a prins sa se ridice lanul de cladiri ale Capitalei, bisericuta a devenit, in anii din urma, o trestie ganditoare, indurand vremurile si vremuiala de sub greabanul sticlos si trufas al unei cladiri lipsite de personalitate.

  Centrul Bucurestiului nu este atat istoric, cat arheologic. Prezentul si prestigiul lui trebuie restaurate, iar viitorul ii este incert. Inima lui e facuta din straturi, din biserici, din cladiri de secol XIX, din splendide mostre de arhitectura, din stucaturi gratioase, din porti fin cizelate. Stratul gros de nepasare de pe obrazul celor care ar fi trebuit sa se ocupe de ele si de starea sanatatii lor le ascunde insa chipul, le piperniceste statura, le schimonoseste zambetul senectutii. Hanul Solacolu sta sa se prabuseasca, iar putinele incaperi care mai sunt locuite ascund indeletniciri interlope. Pe strada Gabroveni cresc plante viguroase printre niste ruine inviorate cromatic doar de cateva grafitti. Pe aleea Sutter cobori precum in bolgiile Genovei, pe niste trepte stradale specifice unei complet alte geografii urbane. Cand ajungi pe strada Covaci, respiri praful nobil al anticariatelor, vezi capatul Cafenelei vechi si dopul trist ce o infunda: blocuri cu sase etaje care, chiar daca sunt facute din caramida, tot raceala betonului o au.

  Trebuie sa detii cunostintele si privirea cutezatoare a arheologului, rabdarea inteleptului si tandretea indragostitului ca sa intelegi frumusetea tainica a acestor locuri si sa ajungi sa le pretuiesti (si) asa cum sunt.
  
  
  
  
  Sursa : Descopera.ro
• La Multi Ani, Bucuresti !

Pentru ca acum cateva zile am avut un post cu Bucurestiul din 1964, hai sa va mai arat cateva poze care tocmai le-am primit pe mail

Piata Romana

Nu am stiut niciodata ca pe Magherul a circulat la un moment dat tramvaiul… voi stiati? Si daca da, pana in ce an a fost asa, si de ce l-au scos?

Bul. Magheru 1960

Iarna 1955

Gara de Nord

Magazinul Unirii 1959

Magazinul Favorit

Am numit pozele exact asa cum le-am primit pe mail, nu stiu cat de exact este anul…

Incercand sa reintru in nota initial dorita a blogului, revin cu o scurta serie de imagini inedite, publicarea fiind o premiera. Planul era sa merg sa fac si eu cateva cadre din aceleasi unghiuri si sa ajungem la o sanatoasa comparatie vizuala. Prima imagine (fotogravura) este realizata din Turnul cu Ceasornic, si voi incerca sa ajung sa fac o fotografie din turn, iar cele doua fotografii sunt realizate de pe cladirea actuala a Centrului Cultural “Ion Vinea” fostul Zalomit.

Imaginea de mai sus reprezinta strazile ce astazi sunt: stanga – Sos. Bucuresti si ulicioara ce facea dreapta este strada ce merge catre Piata Centrala. Astazi troneaza blocul Romarta si nu mai putem regasi nici una din casele din imagine, ramanand martor doar biserica.

am sa revin sper cat mai curand si cu imagini actuale cu Giurgiu.

Pentru ca tot am ajuns la actual, acum cateva saptamani bune am scos o serie de vederi cu Giurgiu de altadata, pentru a testa piata, pentru a testa dorinta giurgiuvenilor de a-si cunoaste trecutul, al lor sial orasului. Testul a avut rezultate dar nu cele dorite, dar… sper macar in organizarea unei expozitii de imagine veche. Pentru cei care totusi doresc vederi eu voi incerca sa ies cu ele la evenimente sau chiar sa gasesc un punct de distributie. Daca aveti careva un astfel de loc, de la aprozar pana la toneta de loz in plic, de la frizerie pana la macelarie spuneti nu taceti! Pe curand!

exemplu de vedere…

În secolul trecut, între războaiele mondiale, Bucureştiul căpătase o aură aparte. Devenise un oraş asemuit marilor capitale ale lumii.

Micul Paris, Bucureştiul de altădată, era un oraş cosmopolit. De la centru la mahalale, oraşul renăscuse, căpătase o frumuseţe aparte. Viaţa pulsa în veritabila capitală europeană. Aici, Cristian Vasile devenea “Regele neîncoronat al muzicii uşoare”. Era cel mai bun, celebru, iubit. Cânta în nopţile în care tangoul se simţea în Bucureşti ca acasă, ca în Buenos Aires. Misterul lui Cristian Vasile, poveştile despre el se întâlneau cu misterul tangoului. Despre acest dans aproape ireal, ne vorbeşte Marina Constantinescu, critic de teatru.

“Cred că Tango-ul a fost una dintre cele mai tari obsesii ale secolului pe care l-am părăsit încet, încet. Dar nu ne-am despărţit şi de tango. El continuă să existe. O dată cu noaptea, el vine La Buenos Aires. Noaptea aceea câmpenească în spatele căreia liniştea dubioasă se instala, ca şi în Bucureştiul de altădată, undeva în cafenele, în baruri, oamenii se întâlneau, lăsându-şi poate iluziile şi deziluziile deoparte şi încercau să se detaşeze. Poate că tangoul este o fantastică proiecţie în vis. Poate de aici şi nostalgia lui, poate de aici şi abandonul oarecum frustrant pe care cei angajaţi în această întâlnire îl purtau. A ieşit acest dans al corpului de la brâu în jos, acest dans al marionetelor angajate în paşi foarte bine stabiliţi. Nimic nu este întâmplător la tango, în ori ce formă de tango. Este ca un fel de ritual binecunoscut de cei doi, deşi cei doi, femeia şi bărbatul, se cunosc atunci, poate. Întâlnirea trupurilor se alunecă în acel abandon. Întâlnirea poate să fie de un dans, poate să fie de-o viaţă, de-o noapte.”

Muntenia este o regiune istorică din sudul României. Limitele sale sunt: la nord munţii Carpaţi (care o delimitează

de Transilvania), la vest râul Olt (care o separă de Oltenia), la sud şi est fluviul Dunărea (care o delimitează de

Bulgaria şi Dobrogea), iar la nord-est râurile Milcov, Putna şi Siret (dincolo de care se află Moldova).
Are în componenţă actualele judeţe şi unităţi administrative: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu,

Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman (fără comuna Islaz), Municipiul Bucureşti. De asemenea, segmentele situate de

est de râul Olt din judeţele Vâlcea şi Olt, precum şi sudul judeţului Vrancea (la sud de Milcov) fac parte din

regiunea istorică Muntenia.
Cele mai importante oraşe în această regiune sunt Bucureşti, Alexandria, Brăila, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Piteşti,

Ploieşti, Slatina, Slobozia şi Târgovişte.
Principalele ape curgătoare care străbat această regiune sunt Dunărea, precum şi unii afluenţi direcţi ale

acesteia: Olt, Vedea, Argeş, Călmăţui (2 râuri poartă acest nume !), Ialomiţa şi Siret.
Muntenia era denumirea care apare pentru prima dată în cronicile primilor domnitori moldoveni. Prin Muntenia se

inţelegea întregul teritoriu al Ţării Româneşti, probabil pentru faptul că în regiunile învecinate cu Moldova

densitatea populaţiei era mult mai mare în zona de deal şi de munte. Zonele de câmpie din Muntenia fiind foarte

puţin populate datorită vastelor păduri ale Teleormanului şi ale Vlăsiei care se intindeau de la râul Olt până pe

teritoriul Bucureştiului de astăzi şi a Bărăganului, în care predomina la acea vreme vegetaţia de stepă care se

termina brusc spre sud cu întinderi de nisipuri mişcătoare apoi mlaştinoase în jurul Dunării.
Muntenia este regiunea din sudul României care a format împreună cu Oltenia principatul medieval al Ţării

Româneşti, începand cu domnia lui Basarab I sau după alţi istorici a lui Vladislav I (Vlaicu Voda) şi până la

unirea principatelor (1859). Toate capitalele Ţării Româneşti s-au situat în Muntenia (cu excepţia perioadei

1770-1771 când aceasta s-a aflat în Craiova).
Muntenia este situată între Dunăre la sud şi est, Carpaţii Meridionali şi Milcov la nord, în timp ce graniţa

vestică este râul Olt. În perioada medievală când teritoriul Munteniei era administat direct de către domnitor, iar

teritoriul Olteniei (adica judeţele situate dincolo de râul olt) era administrat de catre banii Craiovei. Între

1718-1739, când Oltenia a fost sub dominaţie habsburgică, Ţara Românească a fost alcătuită numai din Muntenia.
După unirea principatelor în 1872 la o nouă împărţire teritorială s-a revenit la delimitarea medievală iar pe

emblema Principatelor Unite au fost introduse separat, simbolurile Munteniei(vulturul) şi Olteniei(leul) alături de

bourul moldovenesc. După marea unire de la 1 decembrie 1918 Muntenia dispare ca regiune administrativă până în 1952

când se revine la împărţirea regională.După 1968 titlul de regiune Muntenia, nu mai apare decât în medii

neoficiale, care nu constituie diviziuni administrative, spre exemplu, regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, care

însă nu cuprinde decât două treimi din suprafaţa regiunii istorice.
Teritoriul Munteniei era locuit în antichitate de triburile Geţilor (getae),care erau popor de neam

tracic.Istoricul antic Strabo susţinea că “dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă”. Herodot îi introduce în istorie

cu următoarea menţiune: “Geţii sunt cei mai bărbaţi, şi mai drepţi dintre traci”. În jurul anului 340 î.e.n.

deoarece geţii din dreapta Dunării au devenit dependenţi de Macedonia, regii macedoneni formulează pretenţii de

supremaţie şi asupra geţilor din nordul Dunării, însă, încercările lui Alexandru cel Mare 335 î.e.n. şi 327 î.e.n.

) şi Lisimah (310 î.e.n. ) de a-i supune, rămân fără rezultat. Mai târziu, geţii duc lupte cu bastarnii (popor

germano-celtic), care între anii 200 şi 100 î.e.n. ocupă poalele nord-estice ale Munţilor Carpaţi şi malurile

Nistrului.
Teritoriul Munteniei a facut parte din marele regat dac a lui Burebista dar nu şi de regatul lui Decebal. După

victoria asupra lui Decebal, Traian trimite trupe auxiliare în Muntenia şi sudul Moldovei pentru pacificarea

regiunii. Conducătorii locali fac jurăminte de vasalitate dar teritoriul Munteniei nu este anexat si nu devine

provincie a Imperiului Roman.
În 117, după moartea lui Traian, romanii retrag trupele din cea mai mare parte a Munteniei si fixează graniţa de-a

lungul limesului Transalutanus. Au loc numeroase atacuri ale carpilor (un trib de daci liberi) şi goţilor sau poate

geţilor, subiectul este supus multor controverse deoarece, de-a lungul timpului, unii cronicari, voit sau

întâmplător, i-au confundat pe geţi cu goţii. Primul care a utilizat termenul de “got” ca echivalentul lui “get”, a

fost împăratul filozof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul IV, echivalenţa a fost adoptată şi de alţi

autori, iar prin scrierile istoricului latin Claudianus (începutul secolului V) şi mai ales ale lui Orosius (autor

spaniol de origine gotă), apoi prin ale istoricilor Cassiodor şi Iordanes, această confuzie a căpătat o largă

răspândire. Trebuie menţionat că lucrarea lui Iordanes numită “Getica”, era de fapt consacrată goţilor. Istoricul

got Iordanes în lucrarea sa din 551 “Getica” (De Origine Actibusque Getarum) îi descrie pe goţi ca fiind urmaşii

geţilor lui Burebista si Deceneu, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor 2 cuvinte. Este

ştiut că goţii au pătruns în Muntenia împinşi de huni, dar nu sunt dovezi că în acea perioadă au intrat în conflict

cu romanii şi nici nu există urme că deplasarea lor s-ar fi desfăşurat către limesul roman. Sunt însă suficiente

dovezi clare ca au străbătut câmpiile Bărăganului şi Buzăului şi că romanii au înfiinţat pentru ei o episcopie la

Silistra. Conflictul goţilor cu romanii a erupt mai degraba după trecerea acestora a Dunării ca federaţi.
Aurelian incheie un tratat cu goţii, cedându-le Dacia ca unor federati ai Imperiului Roman. Aşadar, găsim în Dacia

urmatoarele triburi de goti: Taifalii şi Victoalii. Aşezările goţilor în Dacia cuprindeau numai Podişul Moldovei şi

jumătatea răsăriteană a Câmpiei Române, în timp ce în spaţiul carpatic continua să locuiască populaţia daco-romană,

rămasă aici după retragerea legiunilor şi a administraţiei romane peste Dunăre (în Dacia Aurelia). După aşezare,

goţii se împărţeau în vizigoţi (goţi apuseni, ramura tervingilor), care locuiau în câmpia răsăriteana a Daciei şi

pe Nistru, şi în ostrogoţi (goţi răsăriteni), care locuiau la est de Nistru.
Muntenia şi Dobrogea devin un culoar de trecere al popoarelor migratoare, trecerea goţilor şi bulgarilor lăsând

suficiente urme, apoi invaziile cumane care pun chiar bazele unui stat Cumania neagră ce cuprindea mai ales Moldova

cu Muntenia şi tătare (care stăpâneau îndeosebi zonele de câmpie din Muntenia şi Moldova la momentul pomenirii

voievodatelor lui Litovoi, Seneslau, Ioan şi Lupu (Farkas) în diploma cavalerilor ioaniţi.
Toate aceste năvăliri au avut un important aport la menţinerea unei populaţii stabile extrem de reduse în zonă.

Populaţia avea să crească prin venirea treptată a mai multor grupuri de vlahi sud-dunăreni care fugeau din calea

atacurilor hunilor şi avarilor asupra Imperiului Bizantin. Astfel că în secolul al XII-lea cronici bizantine şi

slave considerau populaţia un amestec de triburi geto-dace care intraseră în contact cu civilizaţia romană, vlahi

sud-dunăreni şi slavi creştinaţi de bizantini. Acest amestec de populaţii avea, ca element comun de cultură,

filonul roman.

După victoria lui Basarab I de la Posada, acesta şi (sau?) Vladislav I îşi extind stăpânirea asupra teritoriului

Munteniei şi al sudului Moldovei (sub denumirea de “Basarabia”) în urma unor campanii victorioase împotriva

tătarilor care ajunseseră stăpânitori peste aceste teritorii dând astfel naştere principatului medieval al Ţării

Româneşti cu capitala la Câmpulung.

BUCURESTI

Legenda Bucurestiului

A fost o data ca niciodata un padurar sarac care traia impreuna cu fiica sa, pe care o chema Dambovita, intr-o
padure mare si adanca. Fata stia toate secretele padurii, toate potecile, toate cararile, toate vietuitoarele care traiau ascunse in iarba si in tufisuri.
Intr-o zi, un print dintr-o imparatie indepartata s-a ratacit prin padure. Intalnind-o pe Dambovita, i-a cerut sa-l ajute sa-si regaseasca drumul. Ea a fost buna si i l-a aratat. Printul, vazand frumusetea si gingasia ei, a cerut-o de nevasta. Dambovita i-a spus insa ca-i fagaduise deja mana lui Bucur, cioban din vecinatatea padurii. In semn de multumire, printul – care nu era nimeni altul decat Printul Muntilor – i-a oferit atunci fetei un cutitas si o sfarleaza de lemn. Daca invartea sfarleaza, i se indeplinea orice dorinta.
Dupa intalnirea cu printul, fata s-a dus cu cutitasul si cu sfarleaza si i le-a aratat logodnicului ei, Bucur. Dorind sa-i dovedeasca ce mult il iubeste si ca i-a fost fidela, ea a infipt cutitul intr-o stanca. Din locul unde a lovit, a tasnit un izvor de apa buna, curata si clara ca lacrima fetei. Dambovita a botezat acest izvor cu numele ei si, impreuna cu iubitul sau, au format un satuc la marginea padurii pe malul izvorului. Bucur a dat asezarii numele lui. Si asa, satucul, devenit astazi metropola, se numeste Bucuresti, iar apa care-l strabate : Dambovita.
Mai spune legenda ca indragostitii s-au casatorit, au avut copii vrednici si au trait ani multi si fericiti. Daca n-or fi murit intre timp, or mai fi traind si astazi…

Geneza Bucurestiului ramane inca invaluita in mister. Localizata in spatiu – se afla la 60 km departare de Dunare, 125 km de Carpati si 260 km de Marea Neagra – dar pierduta in timp, intemeierea orasului Bucuresti cat si sonoritatea numelui sau sunt legate de legenda lui Bucur, pastor de oi, care ar fi pus bazele unui sat pe malul Dambovitei.
In trecut se numea Cetatea Dâmbovitei, numele actual de Bucuresti este pentru prima data amintit intr-un document semnat la 20 septembrie 1459 de domnitorul Vlad Tepes care si-a stabilit aici a doua resedinta dupa cea de la Târgoviste. In 1859 devine capitala Principatelor Unite Române, ca mai apoi in 1862 Bucuresti sa devina capitala României.
In limba veche a dacilor,” bucur ” inseamna cioban, trecator, calator spre locul de iernat cu turma. “Bucura” reprezenta locul de intalnire a ciobanilor; si ce loc mai prielnic decat Campia Munteniei ar putea exista pentru o astfel de reuniune a turmelor. Inca din vremea dacilor acest spatiu mioritic – “Bucura”- brazdat de ape, bogat in pasuni si paduri, cu o clima blanda se bucura de popularitate in randul oierilor. Acestea fiind spuse, legenda cobanului Bucur nu poate fi considerata intamplatoare, prezenta lui in acest spatiu fiind pe deplin justificata.

Preistorie si istorie veche
Rezultatele cercetărilor arheologice atestă că teritoriul pe care se află Bucureştiul a fost locuit neîntrerupt încă din epoca paleolitică (aşchii tăioase din cremene, un „nucleu” de silex descoperite pe malul Lacului Fundeni, carierele de nisip din Pantelimon, dealurile de la Mihai-Vodă şi Radu-Vodă). Au fost scoase la iveală numeroase aşezări neolitice; din perioada culturii Dudeşti s-au descoperit urme la Dudeşti, pe malul Lacului Cernica, pe malul Lacului Fundeni etc. Din perioada culturii Boian s-au găsit urme la Glina, Dudeşti, Căţelu, Bucureştii-Noi, Giuleşti, Dealul Spirei, Pantelimon. La Cernica s-a găsit una din cele mai mari necropole din Europa din perioada Boian. În morminte s-au descoperit şi „perle” din minereu de cupru, cele mai vechi din ţară şi printre cele mai vechi din Europa.

Din perioada culturii Gumelniţa s-au găsit aşezări la Glina, Jilava, Măgurele ş.a. La Chitila s-a descoperit o brăţără de aramă, cu capete în formă de şarpe. Acest tip de brăţară stă la originea altor brăţări cu capete de şarpe realizate însă mai târziu. Se confirmă astfel părerile istoricilor Vasile Pârvan şi Nicolae Iorga că arta traco-dacilor are origini în milenii anterioare.
S-au descoperit urme din cultura Tei (a doua etapă a bronzului): securi de bronz, cuţite, ace, vârfuri de săgeţi etc., din epoca fierului, în special din partea a doua a epocii, care coincide şi cu începutul culturii geto-dacilor. La Bălăceanca s-au descoperit două aşezări cu zece bordeie şi şase locuinţe de suprafaţă. Urme ale unei locuiri îndelungate s-au găsit sub mănăstirea Mihai-Vodă. S-au descoperit: cuptoare de ars oale, ceşti dacice, o monedă din timpul împăratului roman Galienus, cosoare, râşniţe rotative etc.

Descoperirile din secolul al IV-lea confirmă coexistenţa în zona Capitalei a unor populaţii dacice cu goţii şi sarmaţii de ramură alanică şi faptul că existau relaţii cu romanii. Din secolele VI-VII s-au descoperit pe malurile Colentinei şi Dâmboviţei semibordeie cu o cameră, cu cuptor de gătit şi unelete casnice, ceramică. În secolele X-XIV urme de aşezări s-au găsit pe malurile tuturor apelor din zonă, bordeie cu cuptoare de gătit şi încălzit, ceramică fină, monezi, urme ale culturii Dridu La Pipera, în Bucureştii Noi, în Piaţa de Flori, la Crângaşi şi la Giuleştii-Sârbi au fost descoperite aşezări ale populaţiei vechi româneşti din secolele X-XI, iar în pădurea Pantelimon, pe malul Lacului Tei, aşezări din secolele XII-XIV. Începând cu secolul al XV-lea, mărturiile arheologice se completează cu izvoare scrise.

Intemeierea orasului
Tradiţia spune că întemeierea oraşului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alţii pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiţii este cea din 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner.
O altă tradiţie, din secolul al XVI-lea, vorbeşte despre Negru Vodă ca întemeietor al Bucureştiului. Primul care scrie despre acest lucru este raguzanul Luccari, după o călătorie prin Ţara Românească în timpul lui Mihai Viteazul. Printr-un document al domitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureştiul este numit „Cetatea noastră”
Prima atestare documentară certă a Bucureştiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Ţepeş scuteşte de dări şi întăreşte dreptul de proprietate al unor locuitori. Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900. Vlad Ţepeş petrece patru din cei şase ani de domnie „în cetatea Bucureşti”, preferându-l reşedinţei Târgovişte.
În timpul domniei lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş, 18 din cele 25 de documente care au înscris pe ele locul de unde au fost emise sunt din Cetatea de Scaun Bucureşti.

Mircea Ciobanu în timpul domniei sale ridică un palat domnesc numit mai tîrziu Curtea Veche; în 1558-1559 în curtea domnească se construieşte o biserică, cea mai veche construcţie păstrată în forma sa originală iar în 1562 se ridică şi biserica Sf. Gheorghe cunoscută ca Sf. Gheorghe-Vechi sau „cel românesc” după ce Constantin Brâncoveanu construieşte în 1707 Sf. Gheorghe-Nou sau „cel grecesc”.
Oraşul se dezvoltă continuu iar din secolul al XVII-lea se întinde şi pe malul drept al Dâmboviţei; în partea de vest se întinde până în zona Cişmigiu iar în est până la intersecţia Căii Moşilor cu Hristo Botev de astăzi. În 1563 este menţionat „pazarul” (de la turcescul bazar), piaţa Bucureştiului situată în apropierea Curţii domneşti. Zece ani mai tîrziu, în 1573 Alexandru al II-lea Mircea înfiinţează la mănăstirea Plumbuita prima tipografie cunoscută din Bucureşti.
În septembrie 1593 Mihai Viteazul devine domn al Ţării Româneşti iar în 1594 începe lupta antiotomană. La 15 august 1595 Capitala este ocupată de turci; Sinan Paşa întăreşte oraşul săpînd un şanţ lat de circa 6 metri şi tot atât de adânc şi întărituri la marginea şanţului din două rânduri de trunchiuri de copaci îngropaţi care aveau spaţiul dintre ei umplut cu pământ. Bisericile au devenit Moschei. La retragerea turcilor din Bucureşti, în octombrie 1595, Sinan Paşa a prădat şi a incendiat oraşul.
Noul domnitor, Radu Şerban, preferă Târgovişte ca cetate de scaun dar nu neglijează Bucureştiul şi construieşte în 1631 podul Şerban-Vodă, amenajează heleşteul Şerban-Vodă (astăzi parcul Carol). Radu Mihnea ridică mănăstirea Radu-Vodă care deţinea câteva mahalale şi în jurul căreia se grupează câteva prăvălii. Locuitorii mahalalelor sunt scutiţi de dări cu condiţia ca aceştia să lucreze numai pentru mănăstire. În timpul domniei lui Matei Basarab, Bucureştiul se bucură de prosperitate; se reface Curtea domnească cu mult bun gust, se ridică mănăstirea Târnov în locul unei biserici din lemn, se ridică Biserica Catolică din Bucureşti. Începând cu 1640, domnitorul mută capitala înapoi la Târgovişte.
Pentru Bucureşti urmează o perioadă neagră: oraşul este devastat în urma răscoalei seimenilor din 1655 şi a incendiului din 1658. Un an mai târziu este prădat de tătari iar în 1660 în urma unei secete care a durat doi ani, o foamete cumplită se abate asupra ţării.
Bucureştiul devine Capitala Ţării Româneşti în 1659 în timpul domniei lui Gheorghe Ghica şi începe o perioadă de refacere şi de dezvoltare. Apar marile hanuri, se ridică biserici, atelierele meşteşugarilor se grupează pe uliţe separate: Şelari, Covaci, Gabroveni, Lipscani, Băcani etc. În 1679 este menţionată funcţionarea unei fabrici de postav. În acelaşi an, domnitorul Şerban Cantacuzino întemeiază prima şcoală românească, Şcoala domnească de la mănăstirea Sf.Sava din Bucureşti şi începe ridicarea mănăstirii Cotroceni în vestul capitalei.
În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu în 1689, austriecii intră în Bucureşti şi vorbind despre această perioadă Radu Popescu spune „însă răutăţi ce s-au făcut într-o lună, ce au şezut, limbă nu poate să spuie: bătăi, cazne, legături; egumenii şi unii boiari legaţi cu ştreanguri de gât, pentru făină şi orz, şi carne şi altele ca acestea nenumărate”. În 1692 domnitorul porunceşte construirea unui drum, Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei de astăzi), care să lege Palatul Brâncovenesc cu proprietăţile de la Mogoşoaia. Spătarul Mihai Cantacuzino, fratele domnitorului Şerban Cantacuzino, a fondat Spitalul Colţea în 1695, a început construirea bisericii Colţea iar în 1699, în nord-estul oraşului ridică Biserica Fundenii Doamnei.

În veacul fanariot, în întreg secolul al XVIII-lea, viaţa Capitalei se află sub o puternică influenţa orientală: costumele boierilor şi ale dregătorilor, protocolul, mâncărurile, băuturile, termenii turceşti sau turco-greceşti (caldarîm, palat, papuci, ciorbă, musaca, peruzea, pafta, filigran, cataif, şerbet). În 1716 sunt fixate pentru prima dată coordonatele Bucureştiului – 44°22′ latitudine nordică şi 43°48′ longitudine estică – de către Hrisant Nottara, viitorul patriarh al Ierusalimului.
Din iniţiativa domnitorului Nicolae Mavrocordat începe ridicarea mănăstirii Văcăreşti, ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, descrisă drept cel mai mare complex arhitectonic mânăstiresc din secolul al XVIII-lea din sud-estul Europei(dărâmată în ultimii ani ai dictaturii comuniste). Se construiesc alte mari biserici şi aşezăminte ale Bucureştiului: Biserica Creţulescu, Biserica Stavropoleos, aşezămîntul „Domniţa Bălaşa” care cuprindea o biserică, o şcoală şi un azil. „Uliţa cea Mare” devine Lipscani. În 1742 se ridică biserica Bucur în spatele mănăstirii Radu Vodă; mai târziu s-a considerat că ar fi fost ridicată chiar de ciobanul Bucur în secolul al XIV-lea dar în realitate era un paraclis al mănăstirii Radu Vodă, astăzi declarat monument istoric.

In timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, Bucureştiul este ocupat de trupele imperiului rus de două ori. Prima perioadă de ocupaţie şi administraţie militară rusă începe în 1769 când domnitorul Grigore III Ghica este îndepărtat şi durează până în primăvara anului 1770. La Arhiva Centrală de Stat miliatro-istorică din Moscova s-a descoperit un plan al Bucureştiului desenat de ofiţerii ruşi în anul 1770. Conform planului, limita Bucureştiului era dată de actualele străzi Mihai Bravu, Ştefan cel Mare, Plevnei, Elefterie, Dealul Spirei, Filaret, Dealul Piscului, Dudeşti. A doua ocupaţie a ruşilor are loc în noiembrie 1770 şi se întinde pe o perioadă de cinci ani.

În timpul domnitorului Alexandru Ipsilanti apar cişmelele publice, se iniţiază măsuri şi reforme în domeniul fiscal, judecătoresc şi social, se ridică mănăstirea Chiajna în vestul oraşului, se încearcă o sistematizare a Dâmboviţei pentru evitarea inundaţiilor, se înfiinţează „Epitropia obştilor”, organ administrativ care se ocupă cu probleme edilitare, se organizează un orfelinat numit orfanotrofion. În martie 1775 începe construirea în Dealul Spiriei a unei noi curţi domneşti, Curtea Nouă. În 1776 domnitorul hotărăşte graniţele Bucureştiului, dând dispoziţie să se pună la marginea oraşului hotare şi cruci dincolo de care „a se întinde nimeni cu facere de case” şi stabileşte numărul mahalalelor la 67. Pe Podul Şerban Vodă domnitorul construieşte case de primire a paşalelor, emirilor, mumbaşirilor sosiţi în oraş cu diverse misiuni; casele se numesc beilic iar o vreme strada unde s-au construit aceste case se va numi Podul Beilicului.
În 1781 se publică în cartea Geschichte des Transalpinische Daciens un document cartografic al oraşului redactat în jurul anului 1780 de Franz Joseph Sulzer, profesor la curtea domnitorului Alexandru Ipsilanti.
În 1782 se deschid în Capitală primele agenţii diplomatice străine; prima este Rusia urmată în acelaşi an de Austria, în 1785 de Franţa, în 1786 de Prusia şi în 1801 de Anglia.
La 29 octombrie 1789 Bucureştiul este ocupat de trupe austriece (nemţii cu coadă cum erau numiţi din cauza perucilor). Perioada de administraţie militară austriacă va dura până la 24 iulie 1791.

După ce la începutul lunii martie Tudor Vladimirescu trimite către bucureşteni mai multe proclamaţii prin care le cerea să se solidarizeze cu mişcarea sa,la 21 martie 1821 intră în Bucureşti sechestrând o parte din boieri în casa lui Dinicu Golescu, Belvedere, şi domnind aproape ca un domn.
Pe 17 mai 1821, la două zile după ce Tudor Vladimirescu şi armata sa, „Adunarea norodului”, părăsesc oraşul, Capitala este ocupată de turcii veniţi să potolească Revoluţia. Începe o perioadă de ocupaţie turcească terminată în iunie 1822, perioadă în care în oraş se comit execuţii,se ard case.

Grigore al IV-lea Ghica (1822-182, primul domnitor pământean din Ţara Românească după epoca fanariotă a iniţiat o serie de lucrări edilitar-urbanistice: pavarea cu piatră a celor patru drumuri principale ale oraşului (Podul Târgului de Afară, Podul Mogoşoaiei, Podul Calicilor şi Podul Şerban Vodă), construirea de palate, biserici, cazărmi etc. În 1824, în Bucureşti sunt menţionate în documente 1.515 prăvălii din care 255 erau „de frunte”, 489 „de mijloc” şi 771 „de coadă”.
Domnitorul Ghica este înlăturat iar la 16 mai 1828 trupe ruseşti conduse de generalul Roth intră în Capitală; potrivit Tratatului de la Adrianopol, principatele dunărene rămân drept gaj sub ocupaţie şi administraţie rusească până la achitarea despăgubirilor de război către Imperiul Otoman. În timpul administraţiei ruseşti condusă de generalul Pavel Kiseleff intră în vigoare Regulementul Organic. Având reşedinţa la Bucureşti, Kiseleff se implică în viaţa oraşului: impune carantina în oraş pentru stoparea ciumei şi a holerei, măreşte numărul de medici, numeşte o „Comisie într-adins pentru înfrumuseţarea şi îndreptarea Poliţiei”, elaborează „Regulamentul de înfrumuseţare a oraşului”. În 1841 în timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica i se acordă cetăţenia muntenească iar în 1844, de ziua generalului, Şoseaua din Bucureşti, a doua stradă ca importanţă după Podul Mogoşoaiei, a fost denumită Şoseaua Kiseleff,nume neschimbat de peste 160 de ani.
Primul recensământ al populaţiei realizat după criterii ştiinţifice în 1831

Revoluţia a reprezentat un moment de referinţă pentru istoria oraşului. Aici îşi desfăşura activitatea încă din 1843 societatea secretă „Frăţia”, aveau loc întâlniri secrete ale revoluţionarilor în casa lui C.A. Rosetti. Bucureştenii ieşiţi pe străzi îl determină pe domnitorul Gheorghe Bibescu să abdice şi să părăsească Capitala. La 15 iunie, pe Câmpia Filaretului (numită apoi Câmpia Libertăţii), circa 30.000 de oameni asistă la depunerea jurământului guvernului provizoriu, Bucureştiul devenind sediul Guvernului Revoluţionar. La 13 septembrie pompierii şi alte trupe se opun forţelor turceşti în lupta din Dealul Spirii dar Revoluţia este înfrântă, trupele turceşti ocupă oraşul. În octombrie îşi fac intrarea în Bucureşti şi circa 7000 de militari ruşi. Începe o perioadă de dublă ocupaţie, rusească şi turcească care va dura până în aprilie 1851.
În Capitală se înfiinţează cimitire noi: Bellu, Sf. Vineri şi Ghencea, se construieşte Hipodromul de la Şosea (1851), se înfiinţează Conservatorul de muzică (1851), se organizează prima galerie de pictură din Bucureşti unde pictori români ca Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, P. Valstein etc expun aproximativ 80 de lucrări.
În 1853 este înfiinţată moara lui Assan, cea mai modernă moară din ţară dotată cu o maşină cu aburi, valţuri şi site; moara va fi demontată de turci şi transportată la Istanbul în 1918, în timpul ocupării Capitalei.
Pentru Bucureşti începe o perioadă a ocupaţiilor străine: ocupaţie militară rusă din vara anului 1853 până în iulie 1854, ocupaţie turcească din iulie 1854 până în august 1854 şi ocupaţie austriacă din 1854 până în 1856.
La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor.
La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliţie formată din liberali şi conservatori. Bucureştenii, în număr de 30.000 îl întâmpină pe prinţul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi oferă cheile oraşului.

Micul Paris
Bucurestii sunt o creatie a natiunii noastre, sunt originalitatea noastra, sunt tot ce am fost în stare sa facem…Bucuresti-ul a ajuns, ca prin proprie vitalitate, sa se impunã ca o Capitala unica asupra careia s-a revarsat grija atenta a unor mari oameni pe care insa nu i-am înteles deplin pentru a li se arata ecunostinta cuvenitã… ” N. Iorga – “Istoria Bucurestilor” 1939

Bucurestiul de altadata. Un oras care ne farmeca ori de cate ori cadem prada nostalgiei si ne amintim de el. Astazi numai fotografiile vechi si peliculele cinematografice de arhiva mai pot reda aerul elegant ce putea fi respirat in acele vremuri. Astazi in capitala Romaniei nu mai regasim aproape deloc atmosfera boema de odinioara.
Sa hoinarim pe strazile pierdute in timp ale vechiului Bucuresti. Decenii in urma, acele locuri reprezentau inima orasului care batea la unison cu a locuitorilor. Sa coboram in trecut sa stergem de praf amintirile, sa le dam viata. Ne lasam invaluiti de atmosfera cu iz de parfum frantuzesc si melodii vechi, mergand din poarta in poarta, din pravalie in pravalie, asistand la discutiile zgomotoase ale negustorilor de atunci.
Sfarsitul secolului XIX ne gaseste intr-un Bucuresti in care se inalta in tot locul, cladiri elegante si impunatoare construite in stilul renasterii franceze sau italiene. Sunt de remarcat si pietele de inspiratie franceza in care strazile pornesc radial.
Toate aceste constructii au fost realizate conform planurilor arhitectilor francezi sau români, formati la scoala de arhitectura franceza si construite de echipe de constructori italieni, utilizînd renumita caramida “subtire italiena”. Dupa modelul cladirilor apartinand burgheziei franceze s-au folosit decoratiuni elegante – ghirlande de flori care incadreaza ferestrele, medalioane elegante, mansarde inalte cu ferestruici mici ovale acoperite de cupole rotunjite sau trapezoidale placate cu solzi metalici.
Toate aceste elemente arhitectonice, la care se adauga atmosfera prezenta in numeroasele cafenele ale orasului si viata literar artistica foarte intensa, fac din Bucurestiul inceputului de secol XX “Micul Paris” din estul Europei.
Pe strazile vechiului oras umblau odata pantofii eleganti si bine lustruiti ai domnilor si mai sfioase si gratioase ghetutele doamnelor; motiv de satifactie vadita pentru „pantofarul“ care isi privea creatia zambind pe sub mustata, iar pentru „lustragiii“ care te invitau sa sezi, numeroase ocazii de a-si spori veniturile.
Atmosfera inundata de acordurile flasnetelor era din cand in cand strapunsa de strigatele stridente ale „sacagiului“, care rasunau in toate cotloanele alaturi de zarva copiilor in fuga lor neobosita pe strazile inguste Bucurestiul de altadata ramane astazi doar o proiectie a nostalgiei locuitorilor sai din care razbat melodii vechi si imagini marcante.
Micul Paris a cunoscut mai multe transformari in ce priveste organizarea teritorial-administrativa. Cum s-a intamplat si in cazul strazilor, regimul politic a dictat intotdeauna cum sa fie organizata Capitala.

Prima organizare mai bine conturata dateaza dinainte de 1800 si impartea Bucurestii in 5 plasi: Podul Mogosoaiei (actuala Calea Victoriei), Targul de Afara (Obor), Brosteni, Gorgani (zona Izvor, unde este si biserica Sf. Ilie Gorgani) si Targul (zona Unirii de azi).

Dupa 1800, plasile devin asociate cu culori: albastru, galben, rosu, negru, verde. Pentru cei care nu stiau carte, schimbarea era binevenita, intrucat reuseau sa identifice mai bine zonele.
Cu timpul, culoarea rosie a disparut, ramanand doar celelalte 4.

Odata cu proclamarea Regatului incepe si reorganizarea Bucurestilor din punct de vedere arhitectonic, edilitar-urbanistic si administrativ-teritorial. In perioada interbelica, Bucurestiul era impartit in 4 sectoare, administrate de cate o primarie de sector. Sectoarele pastrau vechile culori din organizarea anterioara. Ele erau:

Sectorul I Galben
Sectorul II Negru
Sectorul III Albastru
Sectorul IV Verde

Bucurestiul contemporan
Un oras ciudat si incantator – acesta este Bucurestiul.
Antitezele si sarmul se datoreza in mare parte urmelor trecutului si in egala masura elementelor moderniste ce au patruns cu dinamism mai ales dupa 1989. Exista mai multe perspective ale unui oras in care se imbina in mod incantator arta, tehnica de ultima ora, socialul si mondenul.
In ciuda tendintei de construire intensiva din anii ‘80, capitala Romaniei ramane un oras agreabil, in care parcurile inundate de verdeata te imbie la plimbare sau la o bine meritata odihna pe bancutele sale relaxante. De asemenea servicii de agrement pe lacurile din interiorul lor atrag locuitorii si vizitatorii la sfarsit de saptamana in aceste oaze de verdeata. In concurenta cu ele, cafenelele isi etaleaza terasele pe tipul verii debordand de tinerete si te ademenesc cu caldura lor si mirosul de cafea fierbinte proaspat preparata in anotimpul rece.
Veti fi probabil placut surprinsi de amestecul de stiluri arhitecturale din Bucuresti. Incepand de la Curtea Veche,resedinta din secolul al XV-lea a lui Vlad Tepes – sursa de inspiratie pentru personajul Dracula -, la biserici ortodoxe in stilul baroc , la vile in stil Second Empire, la arhitectura masiva din epoca comunista, si terminand cu Palatul Parlamentului, o constructie colosala cu peste o mie de incaperi si a doua ca marime in lume.
Este usor sa calatoresti in Bucuresti. Reteaua de metrou este extinsa in tot orasul si este in expansiune. Orasul este strabatut de la nord la sud de bulevarde spatioase, de la Arcul de Triumf pana in Centrul Civic, care se intersecteaza cu altele ce se desfasoara pe directia est – vest. Calea Victoriei, care se afla in continuarea Soselei Kisseleff, este marginita de cladiri publice impozante: Muzeul National de Istorie si Palatul Postei, iar spre capatul sudic al bulevardului se afla parcul Cismigiu.
Bulevardul Magheru se intinde pe o directie paralela cu Calea Victoriei, iar pe toata lungimea lui puteti gasi agentii de turism si ale companiilor aeriene, cinematografe moderne si hoteluri elegante.

„Proclamarea” Republicii Populare Romine la 30 decembrie 1947 a adus cu sine un alt val de schimbari, de data aceasta inspirate de „marea prietena de la Rasarit” – Uniunea Sovietica.
Asadar, s-a trecut la impartirea Bucurestiului in raioane, in numar de 8, in 1950. Acestea erau:

1 – Raionul 30 Decembrie (ziua Republicii)
2 – Raionul 1 Mai (ziua muncii)
3 – Raionul 23 August (ziua nationala in perioada comunista)
4 – Raionul Tudor Vladimirescu (a condus revolta de la 1821)
5 – Raionul Nicolae Balcescu (om politic participant la revolutia de la 184
6 – Raionul V. I. Lenin (primul lider al URSS)
7 – Raionul 16 Februarie
8 – Raionul Grivita Rosie

In 1965 a venit la conducerea tarii Nicolae Ceausescu, iar Romania a devenit Republica Socialista. Dupa aceasta schimbare, raioanele au disparut, fiind inlocuite de 8 sectoare. In 1979, numarul sectoarelor s-a redus la 6.
Pe de alta parte, fostul judet Ilfov a devenit Sectorul Agricol

In prezent, Bucurestiul pastreaza organizarea din 1979, cu o Primarie Generala si 6 Primarii de Sector.

Dupa primul razboi mondial, Bucurestii a devenit, in scurt timp, una din urbele cu cele mai multe restaurante, bodegi si berarii de prin partile acestea ale Europei. Orchestrele, tarafurile, formatiile de jazz si de muzica usoara au inflorit ca margaretele dupa ploaie.

Peste tot observi instrumentistii virtuozi, fie ei guristi sau lautari tigani. Si daca nu doriti a va deranja dupa-amiaza, puteti sa ii ascultati la inventia aceasta magica, discul, care din ce in ce mai mult tese fondul sonor al urbei noastre.

Tot mai multi interpreti de prestigiu aseaza ale lor romante, cantece de pahar, tangouri, foxtroturi, charlestonuri pe aceaste rotunduri stralucitoare.

Si oare cine in ziua de azi se mai uita dupa finetea mancarurilor la restaurante si bodegi, cand seara iti poate fi luminata de solisti, dirijori sau orchestre dintre cele mai diverse. Dintre artisti prestigiosi ii amintim pe Grigoras Dinicu, Gheorghe Carabulea sau Nicusor Predescu…

Si din ce in ce, tot mai multi valorosi cantareti de local, deveniti si mai populari prin intermediul discurilor, apar pe scena bodegii bucurestene. Si ce concurenta, dragi cititori. Norocosi suntem a trai in astfel de zile de creatie.

Ca pentru a marca nasterea acestui viitor al muzicii, a luat fiinta Electrecord, societate anonima pe actiuni. Scopul societatii e de a incepe, in maxim 2 ani, productia fonografica. Muzica Bucurestilor va putea fi auzita in toata tara.

Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez, Gion, Dorel Livianu, Zavaidoc, Mia Braia si Petre Alexandru vor avea vocile imortalizate pe aceste discuri, pentru a fi ascultati de lumea intreaga si peste ani si ani.

Sa nu ii uitam pe si sa le prezentam omagiile noastre compozitorilor: Ionel Fernic, Vasile Vasilache, Petre Andreescu, Ion Vasilescu, Vespasian Vasilescu, Nicolae Kiritescu, Gherase Dendrino sau Nello Manzatti.

Cine oare nu a ascultat Da-mi guriţa s-o sarut, in interpretarea lui Jean Moscopol, Iubesc femeia cu inegalabilul Cristian Vasile, apoi Ce faci asta seara tu ? cu Dorel Livianu sau Sub balcon eu ti-am cantat o serenada cu Titi Botez. Piese care se aflau pe buzele tuturor bucurestenilor. Muzica este si ramane şi acum, inainte de toate, o maniera de exprimare artistica a simtirilor noastre cele mai profunde.

Si daca nu vreti sa fiti in pas cu moda viitorului, va invitam in Parcul Trandafirilor, la Terasa Lafayette, Zissu, Racaru, Visoiu, Carpati, Hotelul Continental, Alcazar sau la bodegile Roata lumii, Ciresica, Leul şi Carnatu’, La cotitura, Groapa dulce, La Berbec.

Pentru ca aici vei gasi, mort-copt, taraf sau orchestra si solisti vocali de marca. Valsul, tangoul, slow-ul, foxtrotul, charlestonul se intrepatrund cu melodiile de inima albastra, romantele si cantecele de petrecere.

Puteti asculta aici Ionel, Ionelule sau Inima-i un telefon, sau mai putin faimoasele Ilona, Marcitta, Noapte bună, Mimi!, Tu nu stii sa iubesti, Parca ieri ne-am iubit, Ochii tai m-au vrajit, De ce te uiti la mine, Tu nu mai esti a mea si multe alte creatiuni artistice pe note muzicale.

Se pare ca muzica Bucurestilor nostri dragi are viitorul asigurat. Restaurantele si bodegile mentin viu spiritul popular, iar discurile imortalizeaza pe vecie cantecele marilor nostri artisti.

Iata un dar care ne leaga de restul lumii. Nu suntem mici, suntem mai mari decat restul. Cu asa artisti, o femeie frumoasa sa ai pentru a iubi si bani pentru buzunarul lautarului. Si viata e buna…

Bairamele de azi, seratele de odinioara. Nu ne-am gandit niciodata la casele noastre ca fiind piloni ai ordinii sociale, printre sticle de vodka si muzica galagioasa, casa devine principalul loc de reunire si in ciuda intimitatii sale, de iesire in exterior. Poate ca astazi petrecerile la domiciliu nu mai poarta aceeasi importanta ca in secolul al XIX-lea, cand femeile – stapanele casei- decideau cine trebuie admis si cine exclus din interiorul casei. Desi la petrecerile private de acum ai impresia ca nu cunosti nici jumatate din cei care-ti trec pragul, inainte nimeni nu putea intra fara recomandare sau relatii din “interior“. Fara o scrisoare de recomandare riscai sa nu fi tratat la fel de atent ca ceilalti sau chiar sa ramai in pragul usii.

Daca la inceputul secolului al XIX-lea casele bucurestene erau destul de simple, avand mobila de stil oriental, pana la mijlocul secolului lucrurile s-au schimbat, mobilierul fiind modernizat, adus din partea apuseana, din Paris sau de la Venetia. Totusi, casele instarite aveau pe langa camerele acum decorate cu obiecte de arta, si o camera pastrata in stilul oriental, cu covoare turcesti pe podele sau pe divanele joase si largi. Nu-i de mirare ca astazi tanjim dupa astfel de locuri prin Bucuresti, narghilele si cafeaua la ibric ne incanta toate simturile.

Romanii instariti erau innebuniti dupa tot ce venea din Occident, mai ales de la Paris, iar cei care calatorisera deja in afara aduceau inapoi in tara obiceiuri si stiluri de port de prin Franta si Italia.

sursa

Balurile si seratele se tineau lant in Bucurestiul de altadata, fie iarna, fie vara, saloanele doamnei Elena Otetelesanu si saloanele printesei Irina Grigore Sutu erau principalele atractii pentru bucuresteni, dar si pentru straini, care prin aceste vizite intrau in lumea buna a Bucurestilor.

In aceasta perioada au aparut draperiile in casele bucurestene, cele care puteau compartimenta usor camerele, fiind atarnate la usi, de galerii masive. Acesteau au jucat un rol social, un numar foarte mare de draperii insemna o conditie sociala foarte buna. La Palatul Sutu existau saloanele de bal, supranumite “salon rosu” si “salon galben” dupa culoarea stofei mobilierului. In cele mai multe case instarite domina mobilierul Luis-Philippe si Napleon al III-lea.

Se spunea ca o data ce paseai in acese saloane era ca si cum intrai in Paris, nimic de aici nu era romanesc, de la mobilier si muzica, pana la dans si chiar limba vorbita. Conversatiile din lumea buna se purtau de cele mai multe ori in franceza. Lumina provenea de la policandre si candelabre cu lumanari.  Mult mai tarziu, a fost folosit gazul pentru iluminare si lampile cu rapita, totusi lumanarile s-au pastrat pana dupa 1890.

Ziua de duminica era promisa balurilor, iar in timpul carnavalului, in fiecare joi, la Palatul Sutu aveau loc seri dansante, cu invitati alesi. Aceste nopti erau urmate de alte doua baluri, dintre care unul costumat. Ziua de 30 ianuarie avea o importanta deosebita, fiind ziua onomastica a lui Grigore Sutu, in care toate saloanele casei se deschideau si incaperea vibra in prezenta invitatiilor.

sursa

Cu nimic mai prejos nu erau nici saloanele Otetelesanu, cu sobele de teracota si palmierii din vasele de arama la adapostul carora se ascundeau cuplurile de indragostiti. Balurile inceapau pe la ora 22 cu dansuri ca polca, valsul, mazurca, cadrilul care le starneau pofta de mancare. In jurul orei 1 noaptea era servit supeul, iar apoi incepea cu adevarat petrecerea. Dansul cel mai la moda era cotilionul care tinea pana la 3-4 dimineata.

sursa

Balurile nu erau perfecte, jocurile de carti si chiar partidele de biliard ii faceau pe multi sa piarda bani in astfel de seri, nefiind prea bine vazuti in societate. Totusi, nu lipseau nici activitatile artistice si culturale, la care luau parte cantareti sau actori straini in trecere prin tara.

Asa isi petrecea timpul lumea buna din Bucurestii secolul al XIX-lea, cat mai multe baluri si serate reprezentau avutia famililor si le cresteau prestigiul in societate.

Sursa info si foto: Oameni si locuri din vechiul Bucuresti, Lelia Zamani

In Bucurestiul sugrumat de trafic, inabusit in praf si alimentat constant de oameni de proasta factura, simti nevoia la un moment dat sa gasesti un loc in care sa poti bea linistit o cafea cu prietenii, sa te auzi atunci cand discuti la masa si sa nu te deranjeze nimeni.

­
­­Un astfel de loc am gasit week-end-ul trecut, plasat in mod surprinzator chiar in centrul Bucurestiului, acolo unde este traficul cel mai intens iar oamenii sunt permanent grabiti. Este vorba despre Cafeneaua Bucurestilor de altadata (care are un corespondent si­ in Brasov, denumit Festival 39). Am trecut poate pe langa local de zeci sau sute de ori fara sa intru nici macar odata.

Iata insa ca impinsa de curiozitate am pasit in interiorul cafenelei sambata trecuta insotita de niste prieteni cu care nu ma mai vazusem de multa vreme si dornica de a depana amintiri impreuna cu ei. La intrare, un domn imbracat intr-un costum negru cu mainile incrucisate privea incruntat trecatorii.

Facem un pas spre a intra in cafenea, insa domnul cu pricina ne opreste si ne intreaba cu o voce groasa masurandu-ne din priviri: “Cate persoane? La fumatori sau la nefumatori?”. Opaaa ia uite un loc care se respecta atat pe sine cat si pe clientii sai. Mi s-a parut de bun simt faptul ca mai intai este verificat daca exista o masa inauntru disponibila si abia apoi esti poftit sa iei loc… nu sa faci turul localului deranjand oamenii de la mese pentru ca tu sa te uiti daca ai loc sa stai pe undeva.

Odata ajunsi inauntru am fost condusi intr-un separeu la subsol. Extrem de cochet aranjat, cu peretii acoperiti de un tapet visiniu cu insertii aurii, mese din lemn dreptunghiulare sau rotunde si scaune asortate la culoare cu tapetul, foarte moi si confortabile.

Pret de cateva minute nu mi-am putut lua ochii de la fotografiile originale din perioada interbelica, incadrate de rame negre si aranjate cu gust pe pereti. In spatele mesei la care am stat se afla o pianina veche, insa bine intretinuta judecand dupa aspect. Daca era functionala sau nu functionala nu am idee ca nu am intrebat, insa presupun ca daca se afla acolo nu servea doar de decor.

La scurt timp dupa ce ne-am asezat la masa a venit chelnerul sa ne aduca meniurile. Asa cum ma asteptam si meniurile poarta amprenta Bucurestiului de alta data. Pagini ingalbenite parca de trecerea timpului, fotografii de pe Calea Victoriei si Lipscani inserate din loc in loc, alaturi de cate portrete ale unor personalitati marcante ale anilor ’30 sau fotografii de familie, carti postale etc.

Lista de preparate bogata si apetisanta. Vreo 10 specialitati pe baza de cafea, cocktail-uri de fructe, alcoolice sau non-alcoolice, cateva sortimente de bere (Guiness, Tuborg, Corona etc), lichior, wisky si evident preparate culinare (salate, paste, fripturi, deserturi cu ciocolata, inghetata etc).

Am comandat un Festival Frappe pe care vi-l recomand si voua cu caldura. Contine inghetata de ciocolata, frisca, putina cafea si este ornat cu batoane de ciocolata. Costa 14 RON si isi merita cu prisosinta fiecare leu. Nu ma hazardez daca spun ca este fara indoiala cel mai bun frappe pe care l-am baut pana acum in Bucuresti.

Daca va este foamne nu trebuie sa ratati salata cu rucola si pui. Este servita intr-un bol mare si are toate ingredientele necesare pentru a fi savurata si pentru a mai cere eventual o portie.

Ce am mai remarcat este promptitudinea chelnerilor. Nu te lasa sa astepti minute in sir pana sa vina sa iti ia comanda, iar nota de plata este adusa rapid, chiar daca cafeneaua este plina de clienti.

Atmosfera este completata de muzica foarte placuta, cu un volum moderat, care nu deranjeaza in nici un fel conversatia. Si ca sa nu uit, un punct in plus pentru sistemul de aerisire foarte bine pus la punct: am stat intr-un separeu de fumatori, insa nu m-a deranjat nici un moment fumul de la masa alaturata.

Daca vreti sa petreceti si voi cateva ore de liniste intr-un mediu relaxant, gasiti Cafeneaua Bucurestilor de altadata pe Strada Franceza nr. 62-64 Splaiul Independentei, in spatele Hanului lui Manuc. Rezervari se pot face la telefon 0743.339.909.

Arhanghelul Metatron este considerat drept cel mai pământesc dintre arhangheli, deoarece el a fost mai întâi un om înţelept şi virtuos pe care, apoi, Dumnezeu l-a luat în Cer. Sufletul său a fost toată viaţa plin de credinţă, de iubire pentru oameni şi a fost foarte atent la înţelesurile faptelor, nutrind convingerea că numai acela care învaţă permanent din ceea ce petrece în el şi în afara lui este capabil să-şi ajute cu adevărat semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea înţelepciunii şi a bunătăţii inimii.

Misiunea lui cerească:
El consemnează în Cartea Vieţii toate faptele noastre, ca nimic din experienţa umană să nu se irosească, ci ca marii îndrumători de oameni să aibă unde să caute învăţăturile care ne salvează în timpuri tulburi.

Misiunea Arhanghelului Metatron pe pământ:
Ne ajută să avem măsura corectă în tot ceea ce facem, apărând ca martor al acţiunilor noastre. Graţie lui, noi conştientizăm puterea noastră de a iubi şi sensul existenţei noastre.

În timpul vieţii sale pământeşti, ca fiinţă umană, Metatron a fost cunoscut sub numele de Henoch şi a fost al şaptelea patriarh după Adam. Povestirile ni-l redau ca “plimbându-se cu Dumnezeu”, după moartea sa fiind primit în Cer printre arhangheli. El a fost atât de bun, atât de blând, atât de înţelegător şi de îngăduitor, încât a întruchipat, la vremea sa, virtuţi divine, care au atras asupra sa harul Tatălui. Mai mult chiar, el a ştiut să asculte glasul inimii şi a trăit smerit şi abandonat total Voinţei Supreme, asemenea tuturor marilor iluminaţi. Scrierile iudaice presupun că el ar fi fost Schechina, îngerul care conduce copiii rătăciţi prin pădure, şi că tot el a fost cel care l-a oprit pe Abraham din săvârşirea jertfei, atunci când Dumnezeu i-a cerut să i-L ofere pe fiul său, Isaak.

Puntea dintre Dumnezeu şi om:
Metatron este întâlnit sub diferite ipostaze: arhivar a lui Dumnezeu, înger al legăturilor şi rege al îngerilor. El susţine totodată viaţa oamenilor, fiind o punte între Dumnezeu şi om. Este foarte bine să-i cerem sfatul pentru fiecare acţiune pe care o avem de făcut, mai ales atunci când ştim că ne lipseşte simţul măsurii sau că, fiind implicaţi emoţional într-o chestiune, nu deţinem măsura corectă a raţiunii ori a acţiunii noastre. Vom putea astfel să obţinem echilibrul şi discernământul necesar în orice întreprindem. Rezultatul va fi claritatea a ceea ce realizăm, iar această înţelepciune ne va conferi o mare siguranţă, atât de necesară atunci când vrem să ne angrenăm cu succes în oricare dintre planuri (material, afectiv, spiritual etc.)

Către starea de armonie în iubire:
Tot Metatron ne conduce către starea de armonie în iubire, pentru ca noi să ducem o viaţă solară, sănătoasă, echilibrată şi calmă. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune şi al tuturor acelor acte ale vieţii şi ale iubirii pe care nimeni în afara lui nu ni le cunoaşte. Îl vom ruga pe arhanghelul Metatron să ne conducă şi să ne susţină în orice moment al vieţii, ca să avem întotdeauna măsura corectă a faptelor şi a sentimentelor noastre. Tot astfel, îl putem ruga, în timpul meditaţiilor, să ne indice când “destul e destul”, dar şi când trebuie să mai facem ceva pentru noi înşine sau pentru ceilalţi.

Un britanic în vârstă de 32 de ani, ce figura în registrul agresorilor sexuali din această ţară după ce fusese la închisoare pentru viol, a ademenit pe internet o adolescentă de 17 ani, pe care a ucis-o.

Agresorul şi-a creat pe Facebook un cont, unde s-a dat drept un băiat de 16 ani. Astfel, a convins-o pe Ashleigh Hall să se întâlnească în secret. Fata a plecat de acasă duminică seara, spunându-i mamei ei că va dormi la o prietenă şi că se va întoarce a doua zi după-amiază.

Agresorul a fost prins însă întâmplător, de poliţia rutieră, deoarece circula cu o maşina neînmatriculată. Acesta şi-a recunoscut fapta, mărturisind politiştilor că i-a astupat fetei gura, iar aceasta s-ar fi sufocat accidental. Corpul adolescentei a fost găsit într-un şanţ. Anchetatorii nu au vrut să comenteze cum a murit fata şi nici dacă a fost agresată sexual înainte să fie omorâtă, potrivit 9 AM.

Aaron Russo, regizorul filmelor “Trading Places” şi “America: Freedom to Fascism” relatează informaţii uluitoare despre 11 septembie 2001, CFR, elita globală şi Noua Ordine Mondială.

Aaron a dezvăluit că scopul final pe care aceşti indivizi îl au în minte este de a crea un Guvern Mondial, condus de sistemul bancar, de către bancheri. Acest ţel îl ating eşalonat, în etape. Uniunea Europeană, moneda comună: euro şi constituţia europeană este una din ele. Acelaşi lucru se încearcă acum în America: Uniunea Nord Americană, unde vor să creeze o monedă comună, amero.

Întreaga agendă este de a crea un Guvern Mondial, unde fiecare va avea un CIP RFID implantat în corp. Toţi banii vor fi în aceste CIP-uri şi nu vor mai exista monede sau bancnote. De fiecare dată când vei avea bani în CIP, ei pot să ia cât vor şi când vor. Îşi vor lua impozitele direct din CIP-ul tău, în mod digital. Dacă vei protesta împotriva lor, vor bloca aceste CIP-uri şi nu vei mai avea nimic. Nu vei mai putea cumpăra alimente sau nimic altceva.

Acest CIP va fi conectat la o bază de date, ce conţine înregistrări despre persoana ta, activităţile tale, totul. Ei controlează acele CIP-uri, controlează oamenii, îi transformă în sclavi, în servitorii lor. Aceasta este intenţia lor.

Aaron Russo afirmă că, Nick Rockefeller i-a mărturisit despre evenimentele ce vor avea loc pe 11 septembrie 2001, şi anume, prăbuşirea turnurilor gemene ale World Trade Center, cu 11 luni înainte de producerea lor. Rockefeller nu a precizat multe detalii cu privire la aceste evenimente, doar că acestea vor fi, iar în urma lor, Statele Unite vor invada Afganistanul, ajungând în marea Caspică, vor invada Irakul, ca să preia rafinăriile de petrol din Orientul Mijlociu şi sa le includă în planul Noii Ordini Mondiale, apoi vor merge dupa Chavez în Venezuela.

La scurt timp dupa 11 septembrie 2001, Russo se întâlneşte din nou cu Rockefeller, care îi împărtăşeşte din nou planurile pe care Noua Ordine Mondială le are. I-a mărturisit lui Aaron că îi vor urmării prin peşteri pe cei din Afganistan, Pakistan şi că vor declanşa Războiul împotriva Terorismului, care de fapt nu este un inamic real, că totul este o mare făcătură, că e modul prin care guvernul va controla poporul american.

De ce credeţi că s-au întâmplat atentatele de la 11 septembrie 2001, iar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic? Credeţi că apărarea este atât de grozavă încât să nu mai fie posibil un alt atentat, să doboare un alt avion?

Atentatele de la 11 septembrie au fost opera unor indivizi din guvernul american, bancheri pentru a instaura o stare de frică poporului american, ca să-l poată subordona şi sa facă ce vor ei cu el. Asta a fost pentru a crea acest nesfârşit război împotriva terorismului. Aceasta a fost prima minciună.
Următoarea minciună a fost născocită pentru a putea invada Irakul, pentru a putea confisca armele de distrugere în masă ale lui Saddam.

Au realizat un război fără inamic, fără a putea definii un învingător, prin care au atras de partea lor poporul american. Acest război împotriva terorismului este o fraudă.
Până vom descoperi ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001, cine este responsabil pentru asta, e bine de ştiut că acest război declarat terorismului este provocat de ele. Ele sunt începutul. Şi până vom ajunge la rădăcina atentatelor de pe 11 septembrie vom avea parte de acest război contra terorismului.
Nick Rokefeller i-a recunoscut lui Russo că majoritatea oamenilor care fac afaceri cu fudaţia Rockefeller cred că fac lucruri bune, o parte din ei cred că e bine să fi socialist, şi că ei conving oamenii că socialismul este identic cu capitalismul, tansformând astfel America din zilele noastre într-o ţară comunistă.

Aaron dezvăluie adevăratul scop pentru care a fost creată mişcarea feministă. Nu este pentru a da femeilor aceleaşi drepturi ca bărbaţilor, nu este pentru a permite femeilor să muncească, să primească salarii, să voteze, etc. Nick recunoaşte că fundaţia Rockefeller a realizat mişcarea feministă pentru două motive: primul pentru că nu puteau impozita toată populaţia înainte ca femeile să muncească, nu puteau să controleze financiar toată populaţia.

Al doilea motiv a fost că acum copii merg la şcoală de la vârste foarte mici, îi pot îndoctrina pe copii cum să gândească asupra noţiunii de familie… copii privesc statul ca pe o familie; scoala, autorităţile sunt familia lor. Nu mai sunt părinţii cei care-i educă.

Mişcarea feministă părea un lucru nobil, dar când vedem intenţiile , provenienţa şi scopul fundaţiei Rockefeller, după ce vedem răul din spatele acestei mişcări, nu mai este un act nobil.
Fără a exagera, planurile pentru Noua Ordine Mondială sunt perfect identice cu proorociile apostolului Ioan în cartea Apocalipsa, în ceea ce priveşte semnul fiarei şi supunerea omenirii la picioarele acestei fiare.

Următoarea relatare este, după părerea multora, cea mai tulburătoare şi semnificativă povestire despre armatele fantomă din timpul Primului Război Mondial. Ea a apărut într-o publicaţie engleză intitulată „Mesajul Naţional” pe data de 24 aprilie 1940. Istoria este relatată de către un martor foarte competent, căpitanul Cecil Wightmick Haywood, fost căpitan de Stat Major în corpul „British Intelligence”. În timpul acestei întâmplări, Haywood se afla în micul orăşel belgian Bethune.

La începutul anului 1918, trupele portugheze au fost trimise pe acest front. Germanii i-au întâmpinat imediat cu un tir terifiant de obuze. Aceştia au fugit, lăsând o spărtură în liniile Aliaţilor. Pentru a întârzia înaintarea germanilor, escadroane de puşcaşi englezi au fost plasate de-a lungul malurilor canalului La Bassee. Artileria germană a început să bombardeze posturile puşcaşilor, apoi brusc şi-a schimbat tirul şi a lovit fără milă o bucată de pământ sterp de lângă Bethune. Apoi aceeaşi zonă părăsită a fost mitraliată cu înverşunare de mitralierele nemţeşti.

„Fritz a luat-o razna, dom’le”, a spus un sergent care se afla lângă căpitanul Haywood. „De ce oare o fi împuşcând în terenul ăla gol?” Apoi artileria germană s-a oprit. Căpitanul Haywood s-a strecurat până la malul canalului. În faţa lui, soldaţii infanteriei germane fugeau într-o dezordine de neimaginat, aruncându-şi armele şi proviziile, străduindu-se doar să-şi mărească viteza spre patria mamă. În cursul următoarelor zile, căpitanul Haywood a interogat câţiva prizonieri, mulţi dintre ei ofiţeri.

Toţi au spus aproape aceeaşi istorie. Germanii înaintau cântând, siguri pe victoria finală. Brusc, o formaţie de cavalerie albă a fost văzută pe dealul de lângă Bethune. Iată declaraţiile nemţilor: „Erau cu toţii îmbrăcaţi în alb şi călare pe cai albi.” Toţi nemţii i-au văzut, inclusiv observatorii artileriei. Artileria şi mitralierele şi-au îndreptat tirul spre zona în care înainta ciudata cavalerie. Concentrarea tirului a fost înspăimântătoare.

Nici un călăreţ n-a căzut. Germanii au declarat: „Cavaleria… înainta în linişte la trap. În faţa lor, călărea conducătorul – silueta subţire a unui bărbat – la şold avea o sabie mare, nu o sabie de cavalerie, ci una asemănătoare cu cea folosită de Cruciaţi; în mâini ţinea frâul calului său alb.” Şi apoi spuma armatei Keiser-ului a rupt-o la fugă înfricoşată, atunci când bătălia părea câştigată, când poziţia Aliaţilor era disperată, când între germani şi victoria finală nu mai rămăseseră decât câteva cuiburi părăsite de mitralieră.

Ce poate fi mai frumos decât să-ti petreci timpul alături de persoana iubită într-o escapadă romantică? Răspunsul la această întrebare ne este dat de cercetătorii britanici. Aceştia au dovedit că internetul are mai multă căutare decât sexul.

În urma unui sondaj realizat de BT Mobile Broadband şi VisitBritain, s-a constatat că două treimi dintre respondenţi preferă să stea în faţa calculatorului decât să îşi petreacă timpul cu partenerul între aşternuturi, chiar dacă se află în vacanţă, potrivit The Sun.

Majoritatea tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani preferă să-şi updateze statusul de pe Facebok, să intre pe Twitter sau să încarce fotografii pe Internet.

Sondajul a mai arătat că mai mult de jumătate dintre cei de peste 50 de ani şi-ar lua laptopul cu ei în vacanţă, iar 89% au spus că ar cauta pe Internet obiectivele turistice decât să facă sex.

Sursa:Libertatea.ro

Făcute în mare grabă şi în cantităţi considerabile, copiile chinezeşti s-au transferat cu succes în spaţiul web. eBay, Facebook, Twitter au replici pe măsură care se adresează celor 338 de milioane de utilizatori web din gigantul stat asiatic.

 

Aţi auzit de Alibaba.com? Până acum câteva luni nici eu nu ştiam de el. Mi l-a recomandat cineva care îmi spunea că pot aduce biciclete din China dacă mă înscriu acolo. E un site de e-commerce, copie destul de fidelă după eBay, însă spre deosebire de acesta, conectează direct cumpărători şi vânzători interesaţi de tranzacţii care presupun cantităţi mari. Pornit în 1999 ca afacere în oraşul Hangzhou din estul Chinei, Alibaba.com are acum peste 44 de birouri pe piaţa locală, dar şi în Europa şi SUA. Numără 9 millioane de utilizatori mondiali şi 31 de milioane numai în China.

90% dintre utilizatorii chinezi de internet preferă, de altfel, acest tip de clone în locul originalelor vestice, notează techxav.com. Lumea întreagă este înnebunită de Facebook, chinezii sunt însă fideli clonei kaixin001.com. Explicaţia pentru succesul kaixin001 este cât se poate de simplă: blocajul impus în această vară de guvernul chinez unor reţele sociale occidentale precum Myspace, Facebook sau Twitter.

Dacă tastaţi puţin diferit YouTube în address bar-ul browserului, puteţi da în orice clipă peste Youku, serviciul de video sharing care face legea în China. E chiar mai bine înarmat, oferind inclusiv seriale americane pe care YouTube nu le poate difuza din raţiuni de copyright. Mai toate copiile chinezeşti la giganţii online mondiali au, de altfel, extrem de puţine probleme de copyright datorită legilor deloc severe care fac aproape inutile procesele intentate de vestici.

Exemplele pot continua la nesfârşit: lumea întreagă se încrede în Paypal pentru plăţi online, China nu se dezice de Alipay. Iar Google, mamutul mondial, este un biet loser în China, unde Baidu, care a replicat fidel formatul simplu al celebrului motor de căutare, ocupă 60% din piaţă. Motorul de căutare numărul unu din China este prima companie chineză aflată în top 100 NASDAQ.

Nu doar climatul socio-cultural favorabil ajută aceste duplicate să prospere pe piaţa chinezească în favoarea jucătorilor mondiali importanţi din online, notează Tech Crunch. Multe din site-urile comerciale chinezeşti reuşesc să înţeleagă consumatorii locali mai bine decât o fac outsiderii. “Antreprenorii chinezi sunt foarte pricepuţi nu doar la a copia o idee de business. Aceştia regândesc şi reinventează din temelii modelul şi procesul de business”, spune Sarah Lacy, care oferă ca exemplu Zhenai.com, o copie a mult mai cunoscutului site de dating Match.com.

Succesul Zhenai.com vine tocmai dintr-o astfel de abordare. Înscrierea şi căutarea pe site sunt gratuite, iar profitul companiei este realizat de un call center format din 350 de persoane care intermediază întâlnirile din mediul offline. Odată ce ai găsit pe cineva care îţi place, trebuie să dai un telefon unui astfel de agent matrimonial care îţi aranjează întâlnirea.

Cota de piaţă a versiunii pentru telefoanele mobile a browserului de internet Opera a ajuns la 26,9% din piaţa globală la sfârşitul lunii septembrie, devansând software-ul dezvoltat de iPhone şi Nokia, potrivit raportului lunar privind folosirea internetului, publicat de Opera.

 

Tweance, o şedinţă de înviat morţii pe Twitter, va da utilizatorilor posibilitatea să afle ce fac aceste personalităţi pe lumea cealaltă.

 

Reţeaua socială a lansat un portal pentru a promova “pacea prin realizarea unei tehnologii care ajută oamenii să se înţeleagă mai bine între ei”.

 

Site-ul lansat de Facebook face parte dintr-o platformă mai cuprinzătoare, Peace dot, realizată în colaborare cu Universitatea Stanford, care se doreşte o mişcare pacifistă care se va bucura de participarea unor “organizaţii importante.

Peace.facebook.com oferă o serie de grafice şi widget-uri cu ajutorul cărora utilizatorii pot să-şi exprime părerea chiar pe site. Printre acestea se numără câteva statistici interesante, care arată câţi dintre utilizatorii Facebook provenind din zone tradiţional ostile se împrietenesc cu ajutorul reţelei sociale. Astfel, peste 14.000 de relaţii de prietenie leagă grecii de turci, în timp ce israelienii şi palestinienii au legat până în prezent peste 5.000 de prietenii virtuale. Pe lângă graficele de natură religioase există şi unele făcute pe criterii politice sau geografice.

Reţeaua socială a anunţat că va oferi prietenilor şi familiilor opţiunea de a omagia profilurile acelor membri care au trecut în nefiinţă.

 

Adresele de internet se vor putea scrie şi în alfabet chinez, arab sau în orice alt fel de scriere, nu doar în caractere latine, ca până acum, a anunţat, luni, Icann, organismul american care gestionează internetul şi numele de domenii, relatează AFP.

 

În Marea Britanie a fost lansat pe piaţă un bec economic care rezistă 25 de ani sau chiar mai mult dacă este folosit timp de patru ore zilnic, conform Daily Mail.

Becul Pharox luminează cât unul clasic de 60 de waţi şi singurul inconvenient este preţul său uşor piperat. Clienţii trebuie să scoată din buzunar 30 de lire sterline.

Potrivit organizaţiilor de mediu, după primii trei ani de amortizare a costului său, becul economiseşte aproximativ nouă lire sterline pe an.

Un alt avantaj al becului „minune” este acela că rămâne rece atunci când este folosit şi de asemenea se comportă foarte bine şi la temperaturi de îngheţ.

Au sufragerie deasupra gropii

Un cuplu de chinezi are parte, şi după moarte, de “o sufragerie” confortabilă. Familia le-a făcut, în mărime naturală, din marmură neagră, două canapele şi o măsuţă, “podeaua” fiind acoperită cu pietricele.

Femeia goală pe mormânt

Văduva lui Lawrence Matheson i-a comandat acestuia, în 1987, o piatră funerară ce înfăţişează o femeie goală, dormind. Mormântul se găseşte în Mount Macedon Cemetery din oraşul australian Victoria.

Calculator din marmură

Fan al calculatoarelor, un tânăr din Grecia “a primit” din partea familiei şi a prietenilor, ca piatră de mormânt, o unitate, un monitor şi o tastatură, toate făcute din marmură.

«Şi v-am spus că sunt bolnavă»

Pe cavoul americancei Betty Pearl Roberts rudele au scris: “Şi v-am spus că sunt bolnavă”, probabil ultimele cuvinte ale distinsei doamne. Mormântul se află în Key West, Florida, SUA.

«Mama l-a prins pe tata cu două în piscină»

Cimitirul Union Fort Edward (New York) găzduieşte unul dintre cele mai distractive morminte. Pe piatra funerară a americanului Lawrence L. Cook Jr, fiii săi au scris: “Mama îl iubeşte pe tata. Tata iubeşte femeile. Mama l-a prins pe tata cu două în piscină. Aici se odihneşte tata”.

Cel mai mare electrician al lumii

Prietenii şi familia unui electrician american, Sal Giardino, care a murit în 1994, i-au făcut acestuia o piatră de mormânt din granit, în formă de bec, înaltă de 1,3 metri. Ideea a fost a fiicei sale, care a colaborat cu o firmă de construcţii. Mormântul se găseşte în statul american New Jersey, în Cimitirul Laurel Grove Memorial Park din Totowa.

Fără cuvinte

În Ungaria, piatra funerară de pe un mormânt te lasă fără cuvinte: are desenată pe ea doar o mână cu degetul mijlociu ridicat.

Conexiune întreruptă

Unui danez, tot împătimit al computerelor, prietenii i-au scris pe piatra funerară: “Conexiune întreruptă de reţea”, iar mai jos, “A venit, a văzut, s-a deconectat”.

Îngropat sub tabla de scrabble

Paul G. Lind, mare iubitor de scrabble şi de cuvinte încrucişate, are parte de o piatră de mormânt specială. Rudele i-au făcut-o din jocuri de cuvinte, printre care se regăsesc: geniu, drag, dulce, înger. Piatra se găseşte în Cimitirul Lone Fir din Portland, SUA.

Patronul fabricii «a primit» un cârlig de rufe

Patronul unei fabrici de cârlige de rufe din Montpelier, Vermont, SUA, are deasupra mormântului din Midlesex un cârlig de rufe din granit.

Avem şi noi un loc de veci vesel

La Săpânţa, în Maramureş, există unul dintre puţinele cimitire vesele din lume. Creat de Stan Ioan Pătraş (1908- 1977), cimitirul nu are întunecimea şi sobrietatea celor normale. Vizitat de zeci de mii de turişti pe an, acesta oferă o mostră de râs în faţa morţii.

Satira epitafurilor scrise pe cele 800 de cruci e unică, drept pentru care redăm două din cele mai interesante pţme care pot fi găsite în cimitir. Acestea sunt scrise la persona I şi sunt adresate de oamenii decedaţi celor care trăiesc. În spatele umorului se găsesc însă dramele cotidiene.

“Ţuica e curat venin/ Ea aduce plâns şi chin/ Că şi mie mi-a adus/ Moartea sub picior m-o pus. Cui îi place ţuica bine/ Va păţi aşa ca mine/ Că eu ţuica am iubit/ Cu ea-n mână am murit”. Aici odihneşte Dumitru Holdiş. A trăit 45 de ani, mort de moarte forţată la 1958.	“Sub această cruce grea/ Zace biata soacră-mea/ Trei zile de mai trăia/ Zăceam eu şi citea ea/ Voi care treceţi pă aici/ Încercaţi să n-o treziţi/ Că acasă dacă vine/ Iară-i cu gura pă mine/ Da aşa eu m-oi purta/ Că-napoi n-a înturna/ Stai aicea, dragă soacră-mea!”.

Fronda generaţiei post-optzeciste chineze, reprezentată de scriitorul Han Han, hiperactiv în special în zona blogosferei, nu este una reală, ci o mutare a atenţiei publicului spre consumism, arată critica de specialitate, potrivit revistei americane Time.

Poliţia Capitalei vrea să deveniţi prieteni. Şi nu oricum, on-line. Dacă vă treziţi peste câteva zile cu un astfel de mesaj pe Facebook, Twitter sau Messenger să ştiţi că nu este o glumă.

Poliţiştii şi-au făcut cont pe toate canalele interactive de comunicare, unde postează imagini de la acţiuni, buletine informative si răspund curiozităţilor cetăţenilor. Ultimul pas în acest sens a fost făcut chiar sâmbătă când canalul Poliţiei Capitalei pe Youtube a devenit funcţional.

“Pentru că oamenii aşteaptă ca Poliţia să se upgradeze, ca poliţia să vină în întâmpinarea nevoilor lor. Practic, eliminăm barierele în comunicare”. Aşa a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Cristian Ciocan, crearea canalului pe Youtube.

Hi5, twitter, facebook, messenger. Poliţiştii au cont pe toate canalele de comunicate interactivă de pe internet. Ca să ale accesaţi, trebuie doar să intraţi pe site-ul poliţiei capitalei.

Cei care lucrează la acest proiect sunt aceeaşi oamenii de la departamentul de comunicare.

Plin de bune intenţii, un grup de oameni inimoşi, şi fără îndoială sentimentali, au construit un site dedicat celor care vor să adreseze gânduri de rămas bun preşedintelui Traian Băsescu.

Vizitatorii sunt invitaţi să comită actul epistolar online, administratorii  angajându-se să materializeze pentru aceştia chiar şi gestul clasic, pe adresa, temporară, de la Palatul Cotroceni.

“Ţi-ai dorit vreodată să-i trimiţi o scrisoare lui Băsescu? Fie că vrei să-i mulţumeşti sau să-l critici, acum este momentul perfect să o faci!

Pentru că din noiembrie are toate şansele să nu ne mai fie preşedinte ne-am gândit să-i trimitem câte o scrisoare de adio!

Tu scrii scrisoarea online, iar noi i-o trimitem prin poştă, direct prin Cotroceni.”

Pentru doritori adresa site-ului este: www.byebyebasescu.com

Un nou studiu realizat de cercetătorii americani de la universitatea din Kentucky anunţă că femeile credincioase sunt mult mai active sexual decât cele care nu merg des la biserică.

Pentru a ajunge la această concluzie specialiştii americani au intervievat 653 de subiecţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, dintre care 61% erau femei. Întrebările de bază ale chestionarului au fost: cât de des merg la biserică, de câte ori pe săptămână fac sex şi care este metoda contraceptivă folosită.

Astfel 60% dintre subiecţi au spus cu mâna pe inimă că fac sex de cel puţin trei ori pe săptămână şi că biserica nu le înfrânge dorinţele sexuale.

De asemenea, 70% au mărturisit că au o viaţă sexuală activă, însă doar 30% dintre femei merg de două ori pe lună la biserică şi au un partener stabil.

Acelaşi studiu a mai arătat că oamenii îşi schimbă partenerii la cel mult şase luni şi că nu folosesc foarte des prezervativul ca metodă de contracepţie.

Prezervativele ajung din urmă pilulele anticoncepţionale în rândul metodelor contraceptive, iar acest lucru îi bucură pe specialişti, pentru că este primul semn că oamenii preferă să facă sex protejat.

Astfel datele furnizate de Oficiul Statisticei Naţionale din Marea Britanie arată că una din patru femei aleg ca primă metodă contraceptivă prezervativele şi că procentul acestora este egal cu cel al femeilor care preferă pilulele.

Acelaşi studiu , efectuat pe 2.500 de persoane, mai arată că 34% dintre bărbaţii intervievaţi care nu au o relaţie stabilă folosesc din ce în ce mai multe prezervative.

Deşi veştile sunt bune, se pare totuşi că oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de numărul persoanelor care încă nu acceptă acest gen de contracepţie pentru că aceştia îşi pot infecta partenerii cu boli cu transmitere sexuală.

Între anii 1998 şi 2007 cazurile de chlamydia au crescut cu 150 %, cele de herpes genital cu 51% şi cele de gonoreea cu 42%. De asemenea, şi cazurile de sifilis s-au înmulţit în ultimii zece ani.

Cauţi motive pentru a-ţi impresiona prietenii, vrei să îţi înveseleşti dimineţile sau pur şi simplu ai nevoie de ceva care să te ţină ocupat? Un răcitor de bere cu telecomandă, un ceas şmecher, un joculeţ isteţ sau hârtia igienică cu multe careuri de Sudoku îţi vor “înviora”, cu siguranţă, timpul petrecut în casă. Pantaleonescu îţi prezintă cele mai tari “jucărele electronice” de acest gen.

Răcitor de bere teleghidat

De câte ori ţi-ai invitat prietenii la un meci şi a trebuit să te scoli mereu ca să aduci bere rece de la frigider? Ei bine, cu acest dispozitiv ingenios scapi de efort. În el poţi ţine 10 sticle, iar telecomanda îţi permite să îl dirijezi prin casă, pe la fiecare invitat. Funcţionează cu şase baterii. Preţ: 245 lei. Magazin: www.gadgetbox.ro (tel. 0720.807.659).

Distrează-te pe WC

Îţi place Sudoku, dar te enervează careurile din ziarele greu de manevrat, mai ales pe WC? Această hârtie igienică ingenioasă, imprimată cu popularul joc, te va face să-ţi petreci timpul în mod plăcut şi, pe lângă relaxare, îţi va antrena mintea. Preţ: 20 de lei. Magazin: www.tu.ro (tel. 0720.123.400).

Omoară-ţi timpul până vine pizza

Acest joc îţi uşurează aşteptarea şi îţi calmează nervii până vine pizza. Trebuie să faci o minge de fotbal virtuală să sară în interiorul monitorului. Preţ: 58 de lei. Magazin: www.gadgetbox.ro (tel. 0720.807.659).

Ceasurile care fug de pumni

Aceste ceasuri ingenioase te împiedică să le distrugi de nervi dimineaţa, când te trezesc, pentru că zboară sau o iau la sănătoasa atunci când se declanşează alarma. Funcţionează cu baterii.
Zburător. Preţ: 100 de lei. Magazin: www.tu.ro (tel. 0720.123.400)
Alergător. Preţ: 198,99 lei. Magazin: www.funnybox.ro (tel. 021.316.30.83)

Sursa:Libertatea.ro

În urma unui studiu, cercetătorii au ajuns la concluzia că iluminarea puterincă a oraşului în timpul nopţii afectează sănătatea mentală.

Oamenii de ştiinţă afirmă că prea multă lumină noaptea, de pe stradă sau din clădirile cu birouri, ar putea duce la depresii. Studiul a luat naştere ca urmare a numărului mare de plângeri din partea locuitorilor marilor oraşe care spun că lumina le afectează somnul şi le alterează starea emoţională.

Autorii studiului au aflat, în testele pe şoareci, că cei ţinuţi 24 de ore în lumină au avut mai multe simptome depresive decât cei ţinuţi într-o cameră cu un ciclu normal al luminii.

Cercetătorii au spus că efectele luminii artificiale asupra oamenilor sunt mult mai complexe şi poate chiar să afecteze sănătatea mentală.

Femeile pot fi rele şi adesea îşi demostrează acest “talent” în faţa bărbaţilor din viaţa lor. În ciuda reputaţiei de reprezentante a sexului slab, când vine vorba de relaţii, femeile sunt experte în a fi dure şi rele.

Şi cum acestea se acoperă una pe alta, ele au  o înţelegere tacită prin care toate dovezile de răutate sunt considerate perfect normale, indiferent de cât de mult se joacă cu emoţiile unui bărbat.

Iată top cinci lucruri răutăcioase, pe care le fac femeile bărbaţilor, realizat de site-ul askmen.com:

1. După ce un bărbat a reuşit să facă o femeie să-şi noteze numărul lui de telefon şi încearcă să o sune pentru a o invita în oraş, aceasta pur şi simplu nu-i mai răspunde;

2. Când o femeie iese în oraş se foloseşte de fizicul său pentru a flirta cu bărbaţi şi pentru a obţine băuturi gratis;

3.O femeie poate oricând să-şi manipuleaze emoţional partenerul de viaţă prin plâns şi stări emoţionale;

4. Doamnele obişnuiesc să-şi critice iubiţii în public;

5.Pentru a se răzbuna pe parteneri femeile refuză să facă sex.

Specialiştii de Universitatea din Manchester au descoperit că zilele de marţi sunt cele mai ploioase. Oamenii au acum un motiv în plus, pe lângă cele trei ceasuri rele, pentru a detesta această zi.

Cercetătorii încearcă să demonstreze astfel că teoria conform căreia plouă mai des la sfârşit de săptămână este cât se poate de falsă, deşi în ultimii ani sâmbăta a fost din ce în ce mai umedă.

“Vreau să testez teoria că week-end-urile sunt mai ploioase decât celelalte zile, nu numai pentru că umezeala de la sfârşitul săptămânii poate distruge viaţa socială a unei persoane ci şi pentru a vedea dacă poluarea, şi fabricile, care au o activitate sporită în cursul săptămânii, afectează clima”, a declarat doctorul Russell pentru Telegraph.

Chirantan Patnaik, un indian din Mumbai, a devenit deţinătorul recordului mondial de cel mai înfocat gamer.

El s-a jucat timp de 40 de ore şi 20 de minute încontinuu Grand Theft Auto 4, ce-i drept, cu patru pauze a câte 10 minute. Deşi Guinness Book i-a permis să ia câte o pauză de 10 minute la fiecare oră, pasionatul gamer nu s-a oprit decât de patru ori.

Precedentul record era de 28 de ore şi un minut, fiind stabilit anul trecut de un american. Ca să se pregătească pentru maratonul de furturi şi împuşcături, Patnaik a alergat şi a făcut exerciţii de yoga. De asemenea, nu i-au lipsit gustările şi cafeaua pe parcursul celor 40 de ore. Totuşi, el nu vrea să se oprească aici şi se pregăteşte pentru a-şi doborî propiul record, sperând să reziste cel puţin 48 de ore de această dată.

Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a lansat, astăzi, pe plan global,  Windows 7, cel mai nou sistem de operare, care vine să înlocuiască Windows Vista şi care încearcă să schimbe mentalitatea utilizatorilor de XP. Capital.ro vă prezintă testul complet al funcţionalităţilor noului sistem de operare.

Citeşte tot articolul aici, pe site-ul Capi

Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a lansat, astăzi, pe plan global,  Windows 7, cel mai nou sistem de operare, care vine să înlocuiască Windows Vista şi care încearcă să schimbe mentalitatea utilizatorilor de XP. Capital.ro vă prezintă testul complet al funcţionalităţilor noului sistem de operare.

Citeşte tot articolul aici, pe site-ul Capi

Ştim cu toţii că poluarea aerului are efecte grave asupra sănătăţii oamenilor. Cercetătorii germani au descoperit că cel mai afectat este creierul.  Astfel, potrivit datelor unui studiu recent, persoanele care sunt supuse permanent la un mediu de viaţă nociv au probleme de memorie şi chiar riscă instalarea timpurie a demenţei, potrivit The Telegraph.

Cercetarea s-a realizat pe un eşantion de 400 de femei care au locuit timp de 20 de ani la aceeaşi adresă, respectiv  lângă o stradă aglomerată. Potrivit rezultatelor aceste persoane aveau creierul inflamat şi grave probleme de memorie .

Femeile aveau vârste cuprinse între 68 şi 79 de ani şi locuiau aproape de o stradă unde circulau mai mult de 10.000 de maşini. În urma testelor cognitive acestea s-au descurcat mult mai prost decât celelalte femei care locuiau într-o zonă mai puţin poluată.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Heinrich-Heine, din Dusseldorf, au apreciat că subiecţii supuşi studiului au doar o jumătate de creier sănătos, cealaltă jumătate fiind afectată de demenţă.