VLC

<!–

–> // <![CDATA[// Sînteţi pe lîngă calculator? Ia uitaţi-vă jos, în Taskbar, la iconiţele din Quick Launch. Lîngă scurtăturile pentru Microsoft Word, Winamp, antivirus, Mozilla Firefox, Yahoo! Messenger, Skype, IrfanView sau ACDSee, Nero etc., există cumva şi un jalon portocaliu cu dungi albe, din acela care se aşază pe trecerea de pietoni proaspăt vopsită? Nu? Foarte rău. Înseamnă că nu folosiţi VLC-ul.

VLC este o aplicaţie simplă, de tip media-player. Este open source, deci la liber, are numai 16 MB şi există în versiuni pentru toate sistemele de operare (Windows, Mac OS X, Linux-uri, Solaris, FreeBSD etc.). În principal, VLC-ul e celebru prin faptul că poate reda o grămadă de formate video şi audio, precum şi DVD-uri, cu sau fără subtitrare.

Tot timpul cînd am dat peste vreun format video dubios pe care nu reuşeam să-l deschid nici cu Windows Media Player, Real Player, QuickTime, Bsplayer etc., am avut surpriza ca această aplicaţie cvasinecunoscută din trei litere să îl ruleze cu succes.

Ceea ce nu ştiam despre VLC sau, mai bine zis, nu mi-a trecut niciodată prin cap să aflu este că ştie să rip-uiască şi DVD-uri. Ba chiar ştie să scoată şi capitolele de intro, reclame sau mai ştiu eu ce alte prostii sînt trase pe DVD, înainte de filmul propriu-zis. Evident, operaţiunea este ilegală dacă discurile nu îţi aparţin, însă asta nu înseamnă că VLC-ul va avea mustrări de conştiinţă.

De asemenea, ştie să facă audio streaming şi are o listă întreagă de posturi de radio şi TV pe care le puteţi urmări online. Interfaţa nu e cine ştie ce user friendly, însă nici nu am prea multe pretenţii de la un freeware. Duminică m-am delectat cu cîteva episoade din Family Guy şi am ascultat ce mai discută agenţii NYPD pe un scanner care intercepta frecvenţele Poliţiei. Da, există şi posturi de muzică româneşti, dar pentru asta tre’ să-ţi place manelurile, frăţie!

(După o idee de pe canalul de tutoriale de pe YouTube al lui Jimmy Ruska.)

Hacker, poliţist texan