MySpace Application Development

What MySpace application development does, Professional MySpace Application Developers

MySpace Application Development

If you are a user of MySpace, then you have seen the many applications that have been developed over the last year or so. These applications are used for a number of reasons. Some of them are games, some are for charitable causes, and others are for business purposes.

If you are in need of a MySpace application, professional development ensures the application’s operation. This means that technical issues can be addressed promptly to ensure the reliable operation of the applications. This is not something that you get when you create an application on your own and run into an issue that you cannot solve. Then again, most individuals request professional development because they know nothing about what is required to create a MySpace application.

What MySpace application development does

MySpace is a very powerful social networking website. It consist of millions of members and millions are online every single day.

Whether you have a business or you have a charity, you can use a MySpace application to appeal to the millions of individuals frequenting MySpace every single day. Because of this traffic, you can use your MySpace application to your advantage.

For example, there are many game applications on MySpace. However, you will find that somewhere in the game it will ask if you want to visit the main website and will provide a link. You can click on that link and be taken to a main website. That main website may offer more games or full versions of game. Then again, the option to buy items for the game using your PayPal account. Imagine the profits they are making.

There are other applications that can be created for causes and charities. When for causes, it is all about gathering up people to support a particular cause. In other cases, it is about gathering up people to support a charity and donate money to that charity. The application can lead to a main website so that individuals can learn more.

What MySpace application development does is expand the horizons and the earning potential of a business or a charity.

Professional developers

The great thing about using professional developers, though, is that they stand by their creations. If something goes wrong, the developer will take care of the issue. This means very little downtime for the application. Because MySpace is a competitive place for applications, it is very important that an application is operational all of the time.

You can also specify what you want in an application. If you’ve noticed that some of the MySpace applications get better and better, this is because the owner asks the developer for upgrades. Some of the application owners start with very little money to get it going and they can make it better as they make more money from the application. This shows that your professional developer will stay with you every step of the way to make sure your application is everything that it can possibly be.

In the end, you’ll be very glad that you decided to use social networking for marketing and MySpace application development to expand upon that.

Sursa : http://www.developer4lease.com/socia-application-development/myspace-application-development.html

Twitterature – literatura clasica in 140 de caractere

Daca n-ai timp sa citesti bloguri, vezi ce dau autorii lor pe Twitter. Cu cartile insa, e ceva mai complicat, avand in vedere ca autorii lor – mai ales daca vorbim de literatura clasica – sunt de obicei morti. Sigur, unii au oricum conturi pe Twitter, dar s-au lasat de scris, probabil raiul nu prea stimuleaza creativitatea (la urma urmei, ce ai putea sa scoti interesant cand in jurul tau umbla numai ingerasi bucalati cu harpe- ma rog, acum ca a ajuns Jacko pe acolo se anunta vremuri interesante).

Dar de fapt, intr-o lume in care timpul inseamna bani, iar oamenii traiesc permanent cu obsesia lui “a face ceva” (chiar si cand n-au absolut nimic de facut, a sta si a urmari mustele cum se plimba pe tavan, fara sa se gandeasca la nimic, e de neconceput), este cu adevarat miraculos ca literatura a reusit sa supravietuiasca.

Oricum, nu-i nimic, se lucreaza intens la remedierea acestei mici probleme. Pentru ca la toamna va fi publicat un volum care va cuprinde toate marile opere ale lumii. Si nu, nu va fi de dimensiunile unui dulap, pentru ca toate cartile vor fi rezumate in 20 de tweeturi (de maxim 140 de caractere, desigur). Deocamdata, se cunosc doar cateva dintre numele cuprinse in volum – Dante, Shakespeare, Stendhal, Joyce sau JK Rowling – iar autorii lui au 19 ani, sunt studenti la universitatea din Chicago si considera ca sunt pe cale sa porneasca o revolutie culturala.

Literatura si Internetul sunt insa prieteni de ceva vreme. Un exemplu (in afara de site-urile literare) sunt romanele colective scrise pe Internet (unul publicat deja gasiti aici). Iar in ceea ce priveste Twitterul, este interesant de urmarit JunkDNA, unul dintre autorii de fictiune in 140 de caractere. Asa ca nu ar trebui sa ne surprinda in niciun fel initiativa celor doi studenti. La urma urmei, variante din ce in ce mai scurte ale tuturor cartilor sunt publicate in fiecare an pentru copiii care nu mai au rabdare sa citeasca. Acum sunt sanse mari ca toti sa stie macar despre ce e vorba in Hamlet.

Dar sa nu ne speriem. Asa numita Twitterature nu inseamna ca cineva vine si da foc bibliotecilor din toata lumea. Cartile sunt tot acolo. Si variantele scurte s-ar putea sa fie chiar fun de citit.

Retro: Amor pe bani in Bucurestiul interbelic

Despre prostitutie s-a vorbit mult in cele cateva mii de ani de cand se practica. Dezbaterile au inclinat catre opinii fie pro, fie contra, in functie de interesele celor care puneau problema in discutie, dar si de tendintele sociale. Asa ca, daca azi cuvantul ne duce cu gandul la pesti, “fetite” de pe centura care stau iarna zgribulite in maieu cu fusta de o palma sub fund, tragand insetate din tigara si asteptand tiristii doritori, in perioada interbelica prostitutia era acceptata si chiar sprijinita de autoritati. Ceea ce, la urma urmei era chiar firesc daca ne gandim ca insusi regele era amator de astfel de… distractii.

Primele case de toleranta au aparut in Romania la inceputul secolului XX, cu toate ca prostitutia se practica, evident, de dinainte. Spre deosebire de evul mediu, unde practicantele erau aspru pedepsite (li se taia nasul sau erau ucise), in epoca moderna s-a produs o schimbare de mentalitate care a facut ca aceasta ocupatie sa nu mai fie condamnata, ci mai degraba acceptata, legal sau doar tacit, ca un rau necesar.

In anii `20, femeile care se indeletniceau cu aceasta meserie erau, cel putin teoretic, obligate sa se inregistreze la politie si sa mearga lunar la un control medical. In cazul prostituatelor din bordelurile cu felinar rosu, acest lucru era respectat, insa ele constituiau mai putin de o treime din numarul total al “grizetelor” (asa erau numite) de la acea vreme.

“Fetele” se distingeau prin tulpane (cele care lucrau in bordeluri) sau palarii excentrice (cele care lucrau pe cont propriu) si erau in toate cazurile protejate fie de cate un personaj sus pus, fie de catre diversi indivizi care incheiau intelegeri cu matroanele. Purtau denumiri amuzante precum “Cur de Fier”, “Lia Magazia” sau “Napoleon” si locuiau in aceeasi cladire in care isi aveau “locul de munca”, o  mare parte din castiguri fiind rezervata pentru plata cheltuielilor de intretinere si chirie.

Care erau locurile preferate ale acestor femei? Ei bine, asta depindea de categoria din care faceau parte. Case de toleranta de lux se gaseau mai ales pe bulevardul Ferdinand, pe strazile Ion Campineanu sau Academiei. Aici, clientul era tratat cu cafea si tigari sau cu dulciuri, in timp ce studia un album din care alegea apoi ce ii placea mai mult.

De asemenea, in afara de Crucea de Piatra, (local celebru situat intre Vitan si Dristor si denumit astfel datorita unei cruci de piatra din fata unei biserici distruse in Primul Razboi Mondial), prostituatele de lux frecventau cabareturi precum Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele ale unor hoteluri scumpe precum Bulevard, Lido, Continental sau Ambasador.

Alte locuri preferate de practicante erau Calea Grivitei sau Brezoianu. De aici isi alegea fetele insusi Carol II-lea in incursiunile sale incognito, sub impulsul apetitului sau sexual aproape constant – regele suferea de priapism. Ele stiau la ce ora va trece cu masina prin dreptul lor, dar si ca recompensa nu va fi foarte subtantiala, majestatea sa fiind cunoscut pentru zgarcenie. De altfel, divortul de principesa Elena s-a datorat tocmai fugii regelui din tara cu Elena Lupescu, o prostituata roscata, ceea ce a dus la consolidarea reputatiei sale de playboy, mai ales ca nici dupa intoarcerea din tara, in 1930, nu si-a schimbat obiceiurile.

In privinta legislatiei lucrurile au variat destul de mult incepand cu 1900 si pana la Al Doilea Razboi Mondial. Initial, singura interdictie era plimbarea prostituatelor prin locurile obisnuite de plimbare precum Calea Victoriei (Podul Mogosoaiei), ea fiind insa mai mult de forma, fiindca fetele ieseau pe bulevard cot la cot cu domnisoarele din lumea buna. In anii `20, prostitutia a fost inclusa la capitolul atentat impotriva bunelor moravuri, insa nu era specificat daca este considerata infractiune sau nu. Acest lucru a fost stabilit abia in 1936, cand a devenit ilegala, fiind insa tolerata si datorita obiceiurilor neortodoxe ale regelui.

Iata ca, intr-o perioada cand oamenii erau mult mai supusi conventiilor sociale, prostitutia era acceptata si chiar incurajata. Culmea este ca intr-o epoca precum a noastra, in care fiecare se lauda cu dezinhibitiile sale, singurele tari in care felinarul rosu este legal (cu toate ca pe alocuri a fost inlocuit de blacklight…) sunt Olanda si Germania. Iar in Romania, nici prostitutia nu mai e rentabila. Decat prestare de servicii contra pe bonuri de masa, mai bine avionul spre Spania…

Crucea de piatra – legenda prostituatelor din Bucurestiul interbelic

Legendele urbane te sperie, te incita sau te lasa rece. Unii dintre noi cred in ele, altii stiu ca televizorul spala creiere. Oricum am da-o, fenomene inexplicabile se intampla in viata reala si cu cat crezi mai tare in ele, cu atat simti cum ti se ridica parul pe periferice si sangele iti traverseaza corpul mai repede.

Bucurestiul ascunde varii legende urbane, de data asta ne-am oprit asupra uneia prea putin bagate in seama: Crucea de piatra. Acesta era un cartier de bordeluri care se voia a fi “de lux”, o afacere de familie, din tata-n fiu. Practic, Crucea de piatra a fost un cartier care si-a primit numele de la strada cu aceeasi titulatura.

Numele strazii vine de la o cruce asezata in capatul dinspre Dudesti. Am aflat mai multe detalii din cartea Leliei Zamani – Oameni si locuri din Bucuresti, Ed. Vremea.

Bordelurile Crucea de Piatra se aflau in centrul Bucurestiului, intre Calea Vitan si Dristor. Desi se voia un loc de lux, acesta s-a transformat rapid intr-unul ieftin, vizitat insa de oameni foarte diferiti: de la tineri adolescenti pana la barbati maturi, scriitori ca Ion Barbu sau servitori si hamali.

Oamenii vorbeau despre Carol al II-lea care chiar ar fi avut o aventura cu o faimoasa prostituata Foamea Neagra din cartierul Crucea de piatra.

Multe dintre prostituate erau minore, sarmane, fugite de acasa pentru a face bani. Despre acest loc se zvoneste ca era unul ocrotit de Politie, de fapt, autoritatile conveneau cu prostituatele de aici, care aveau chiar un imobil numit Casanova, ce era o “Societate pe actiuni a proxenetelor din Cruce“.

Cartierul s-a dezvoltat sub ochii autoritatilor, care mai degraba l-au sustinut decat sa-l starpeasca. Legea spunea ca trebuie desfiintate bordelurile, dar nu specifica nimic de prostitutia in sine, astfel casele de toleranta s-au transformat indata in “camera mobiliate pentru adapostirea prostitutiei“, unde fetele isi faceau in continuare meseria. Pe usile camerelor erau trecute cartile de vizita ale fetelor: “Lenuta – primeste de la 5 la 7“.

Povestile din mass-media vremii spun ca in jur de 13 bordeluri au fost inchise atunci, dar fetele au continuat sa-si faca meseria intr-o singura camera: cea a matroanei. Astfel, strazile Crucea de piatra si Cantemir reprezentau oaze de placere nemaigasita in alta parte.

Vecinii se obisnuisera cu amorul zilnic, iar politia supraveghea buna desfasurare a operatiunii ca sa elimine riscul de incidente nedorite. Politia si medicii le dadeau aviz medical prostituatelor chiar daca ele nu erau controlate de niciun doctor.

Totul reprezenta o inselatorie pusa la cale impreuna cu proxenetii, de pe urma careia doctorii implicati castigau 10.400 de lei lunar.

Un alt caz de tabloide pentru vremea respectiva a fost cel al Elenei Voicicovski alaturi de alte doua fete, care, dupa ce au iesit din Spitalul Colentina, au ajuns fara voia lor in casa Elenei Dinescu, proxeneta cu renume in Cruce. Se pare ca femeia le dadea bani agentilor de politie Calinic si Buliga pentru fiecare fata care iesea din spitalul de boli venerice ca sa ajunga la ea si la sora ei, Maria Dinescu.

Crucea de Piatra a cunoscut si niste crime misterioase. Mai multe prostituate rusoaice, care incepusera se fie mai solicitate decat romancele, au fost ucise pe rand, in bordel sau in preajma acestuia. Se spune ca fetele erau spioane ale NKVD-ului care aveau sarcina sa sesizeze orice miscare a ofiterilor romani carora le provocau frecvent placere.

Nikola Tesla

“I have harnessed the cosmic rays and caused them to operate a motive device.” – Nikola Tesla; Brooklyn Eagle, 10 iulie, 1931.
Născut :	9 iulie/10 iulie, 1856 Smiljan, Croaţia, pe atunci în componenţa Imperiului Austriac
Decedat :	circa 7 ianuarie, 1943 New York City, New York, USA

Statuia lui Nikola Tesla in State Park lângă Cascada Niagara

Diploma acordată de Universitatea Politehnica din Bucureşti

Nikola Tesla (Nicolae Teslea, n. 10 iulie 1856, satul Smiljan, în apropiere de Gospić, Croaţia, pe atunci Graniţa Militară Croată – d. 7 ianuarie 1943, New York) a fost un inventator, fizician, inginer mecanic şi inginer electrician american de origine istroromână[1]. Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială.
Una dintre cele mai importante invenţii ale sale este generatorul de curent alternativ, contribuind de asemenea la construirea hidrocenteralei de lângă Cascada Niagara.

În Statele Unite ale Americii, faima lui Tesla rivalizează în istorie şi cultură populară cu cea a altui mare inventator Thomas Edison. După demonstraţia sa de transmisie de semnale fără fir în anul 1893 şi după ce a câştigat în “Războiul Curenţilor“, dovedind avantajele transmisiei la distanţă a curentului alternativ, în comparaţie cu curentul continuu, al cărui adept era Edison, el a fost recunoscut ca cel mai mare inginer electrician al Americii. O mare parte din munca sa de început a pus bazele ingineriei electrice moderne, iar descoperirile sale ştiinţifice sunt de o importanţă colosală. Cum niciodată nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, Tesla a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani. În ultimii ani de viată, Tesla era privit ca un om de ştiinţă nebun remarcându-se prin declaraţii bizare despre posibile dezvoltări ştiinţifice.

Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizaţia modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism şi inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, ştiinţa calculatoarelor, fizicii nucleare şi fizicii teoretice. Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către ştiinţă drept cea mai nobilă metodă de îmbunătăţire a condiţiei umane cu ajutorul principiilor ştiinţei şi progresului industrial şi una care să fie compatibilă cu natura. Totuşi, o parte din munca sa a fost ultilizată într-un mod mai puţin ortodox şi într-un mod controversat, pentru a susţine pseudo teorii ştinţifice, teorii despre OZN-uri şi ocultism-ul New Age.

Bancnote onorifice ce conţin portretul lui Tesla

Tesla pe bancnote

500 Dinari Iugoslavi (1978).

1,000 Dinari Iugoslavi (1992)

10,000,000,000 Dinari Iugoslavi (1993)

5 Dinari Iugoslavi noi (1994)

100 Dinari Sîrbesti. (2007)

Opere de artă, pe maşini prăfuite

Aţi văzut, cu siguranţă, cel puţin o maşină pe care „un artist urban” îşi lăsase amprenta scriind cu nonşalanţă „Spalămă” (n.r. – fără cratimă), sau „Gigi + Micki = LOVE”. Există însă şi adevăraţi vituoşi ai desenului în praful de pe maşini. Cea ce pentru unii e doar un autovehicul din cale afară de murdar, pentru Scott Wade e un suport artistic la fel de valoros ca pânza unui pictor.

De ce… AMINTIRI DIN VIITORUL IMEDIAT; jurnal de vacanţă (1)?

M-AM HOTĂRÂT: PLEC! În vacanţă. Pentru o săptămână. D(o)ar… Nu ştiu, exact, ce o să fac. Pentru mine, un mare patriot (mai ales din “motive de criză”), un lucru e sigur ştiut: am în faţă o mare… ”Land of choice”. Voi găsi şi voi alege eu ceva. Mai ales că am invitaţi din ţări străine. Mult apropiaţi mie. Voi fi ghidul lor. Am construit în minte câteva hărţi… sentimentale. Dar n-am putut s-aleg. Am întrebat un prieten. Mare iubitor de călătorii. Şi tot “patriot” ca şi mine. Îmi zice: ”Du-i pe la Orşova (trecând pe lângă cetatea Trikule). Şi, mai sus, spre Sarmizegetusa, Densuş (fabulos), Hunedoara (Castelul Huniazilor); apoi la Deva – Orăştie – Sebeş; după care (dacă n-ai milă de maşină) se poate coborî spre Transalpina: zone incredibil de frumoase (…) Dacă însă vor la mare, încearcă traseul: Călăraşi, Ostrov, Cernavodă, apoi… Cheile Dobrogei, pe urmă, evident, Constanţa. Să nu uiţi să (re)vezi oraşul vechi. Cât a mai rămas din el…”! Mulţumesc, dragă prietene! Sunt tentat totuşi să purced, mai întâi, spre est. La marea cea mare. Acolo unde şi voi, dragi cititori, dacă mergeţi în staţiuni, începând cu 15 iunie, ne(şi vă) puteţi (re)găsi PE LITORAL.

Şlapii dăunează grav sănătăţii!

Canicula de afară ne duce cu gândul la plajă, la haine lejere. Într-un cuvânt, a venit vremea şlapilor. Inventaţi şi reinventaţi de-a lungul timpului, aceşti papuci ne-au cucerit total prin diversitatea de modele şi culori. Ortopezii însă trag un semnal de alarmă: şlapii ne pot îmbolnăvi.

Aproape că nu există persoană care să nu aibă măcar o pereche de şlapi. Din cauciuc, cu paiete, din piele, cu cristale Swarovski, papucii cu „aţă între degete” au ajuns să fie fabricaţi într-o varietate atât de mare de modele, încât pot fi purtaţi la orice ocazie.

Dau dureri în călcâie şi tendoane

În general sunt fără toc şi chiar dacă par comozi, nu au calitatea de a ţine fix piciorul. „Trebuie să «încleştăm» degetele pentru a nu-i pierde din picioare în timpul mersului, iar acest lucru generează o presiune în călcâi şi tendoane”, ne-a explicat prof. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului „Budimex”.

Periculoşi la volan

Şlapii ar trebui să fie ultima alegere a unui şofer, pentru că nu au o construcţie solidă, pot aluneca din picior sau se pot rupe foarte uşor, iar de aici până la un accident rutier, calea e destul de scurtă.

Risc de cancer

„Purtarea frecventă a şlapilor duce la creşterea presiunii din zona călcâiului şi pot apărea boli ce necesită, deseori, intervenţii chirurgicale. De asemenea, se modifică şi postura corporală. Spatele se curbează, iar toată presiunea revine gâtului şi coloanei vertebrale. În plus, şlapii îţi lasă degetele «pe afară», iar riscul de arsuri solare şi chiar cancer de piele este foarte mare, deoarece, în afara celor două-trei luni de vară, această zonă este acoperită de încălţămintea închisă şi nu e obişnuită cu soarele”, ne-a declarat prof. Burnei.

“Ideală este încălţămintea cu toc de cinci centimetri, deoarece nu produce organismului modificări dinamince sau fizice” – prof. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului “Budimex”.

Feng Shui în amenajări

feng shui

Feng Shui a devenit din ce în ce mai cunoscut la noi, odată cu creşterea interesului nostru pentru o viaţă echilibrată.  Se ştie că acasă este locul unde ne simţim cel mai bine, unde ne odihnim şi ne găsim liniştea.

Feng Shui este în căutarea armoniei perfecte între om şi tot ceea ce-l înconjoară, începând cu refugiul său, casa. Echilibrul din mediul înconjurător este strâns legat, conform maeştrilor acestei arte, de succesul profesional, de viaţa afectivă şi socială. Feng Shui este o şcoală chinezească de geomanţie, veche de 5000 de ani, adică o ştiinţă care studiază legăturile şi influenţele mediului înconjurător asupra omului.

Feng Shui pleacă de la energia pământului produsă prin mişcarea mareelor şi a râurilor, deplasarea magmei în subsol, curenţii atmosferici, energie care acţionează asupra noastră într-un mod pozitiv sau negativ.

Obiectivul acestei ştiinţe este să deosebească spaţiile pozitive de cele negative, iar practica sa permite obţinerea celui mai bun amplasament al caselor sau al locurilor de muncă, cât şi al mobilierului şi al elementelor ce formează designul interior.

Feng Shui se bazează pe conceptul energiei Ch’i, pe Yin-Yang, pe cele cinci elemente şi ciclurile lor – Lemn, Foc, Metal, Apă şi Pământ, precum şi pe trigramele I Ching care formează octogonul Pa-kua sau Ba-gua.

Pornind de la aceste principii filosofice, în momentul amenajării unei camere, este important ca toate cele cinci elemente să fie în armonie. Între cele cinci elemente există două tipuri de legături de ajutor, într-o relaţie Yin (Lemnul arde pentru a produce foc, focul generează cenuşă care formează pământ, pământul conţine minerale care formează metalele, care se topesc la starea lichidă a apei, apa hrăneşte şi permite creşterea lemnului) şi de control sau de distrugere, relaţia Yang (Apa stinge focul, focul topeşte metalul, metalul taie lemnul, lemnul pătrunde în pământ iar pământul canalizează apa.)

Chinezii au atribuit fiecărui punct cardinal câte un animal şi încă unul în centru, acolo unde trebuie să fie poziţionată casa. În centru este Şarpele, la N este Ţestoasa Neagră simbolizată ca şi peisaj, de un munte şi nu se recomandă ferestrele către N; la S este Pasărea Phoenix, simbolizată de un râu, parte care trebuie să conţină cele mai importante ferestre ale casei; la E este Dragonul Verde şi corespunde elementului lemn şi poate fi reprezentat de o pădurice, iar la V este Tigrul Alb reprezentat printr-o fântână, heleşteu sau piscină.

Nu avem posibilitatea să avem la nord un munte, la sud un râu, dar Feng Shui oferă instrumente ce vor echilibra ceea ce peisajul nu are, prin simboluri care să reprezinte aceste elemente atât de importante.

Deplasarea normală a energiei Ch’i urmează un drum curbat, spiralat, iar în momentul în care intră în contact cu unghiuri şi suprafeţe drepte, îşi schimbă deplasarea dintr-una liniştită într-una accelerată şi dreaptă, dând naştere unor zone de forţă periculoase, numite Săgeţi Veninoase. În viaţa cotidiană aproape toate locurile au elemente care generează săgeţi veninoase – mesele dreptunghiulare, coloanele, paravanele despărţitoare, iar în aceste locuri există mai multe conflicte între cei care lucrează în acel mediu.

Ch’i-ul negativ se agravează din cauza mirosurilor urâte, a dezordinii, a murdăriei şi din lipsa iluminării. Ch’i-ul pozitiv se atrage prin obiecte care trezesc sentimente plăcute – tablouri, flori, fotografii.

Elementele pe care Feng Shui le utilizează pentru a ajuta energia Ch’i să circule sunt: instrumentele luminoase – lumânări, cristale de cuarţ, oglinzi, lămpi; instrumente sonore – clopote, fântâni şi perdele din mărgele; instrumente care îmbunătăţesc calitatea aerului – ionizatori şi lămpi cu sare; obiecte de vânt – clopotei, morişti; elemente aromatice – beţişoare şi esenţe; obiecte grele – mobilier, sculpturi şi pietre; fiinţe vii – animale şi plante; elemente din simbolismul chinez – obiecte de jad, Buddha fericit, obiecte de bambus, săbiile banului. Aceşti armonizatori atrag şi reglează fluxul de energie.

Deşi ni se pare destul de greu să creem un interior care să respecte principiile Feng Shui, nu este chiar aşa. Plantele, obiectele decorative, lumânările, fântânile, sunt obiecte pe care le deţinem şi fără să ne dăm seama, chiar respectăm principiile chinezeşti, vechi de mii de ani.

Aşezarea mobilierului determină modul în care Ch’i-ul se deplasează prin spaţiu. Acesta trebuie să pătrundă prin uşa principală şi să circule de-a lungul casei hrănind toate colţurile înainte de a ieşi, în final, pe fereastră. Este important ca piesele de mobilier să nu împiedice traseul, iar prima regulă este să nu poziţionăm mobilier în centrul camerei. Este de remarcat că în colţuri Ch’i-ul se împotmoleşte, iar dacă aşezăm un scaun acolo, persoana care îl va folosi va fi tot timpul obosită. Trebuie să se evite marginile drepte ale rafturilor, precum şi marginile foarte bine definite. Se vor aşeza în diagonală elementele cu linii drepte.

Şi culorile, din punctul e vedere al Feng Shui pot avea energie masculină sau feminină, activă sau pasivă, energizantă sau calmantă. Fiecare ton are legătură cu diversele elemente din cultura chineză. Chiar şi în camerele amenajate neutru, cu nuanţe de bej şi alb, unde nu se pot folosi toate culorile şi unde suntem privaţi de beneficiile acestora, soluţia este de a aşeza vaze cu flori multicolore, fructe colorate sau alte decoraţiuni care să aducă odată cu ele veselie camerelor, dar şi beneficii energetice.

Formele în Feng Shui sunt reprezentate şi ele de cele cinci elemente, astfel: pătratul este simbolizat de pământ, o figură liniştită, solidă, ce sugerează receptivitate; triunghiul aparţine focului, iar forţa sa ascendentă a fost utilizată pentru construirea bisericilor şi templelor (putem înlocui focul cu elemente triunghiulare, de culoare roşie); apa este reprezentată de obiectele ondulate, cum ar fi acoperişurile cu ţiglă. Formele rotunde sunt reprezentări ale metalului, dar clădirile pot fi construite cel mult ca semisferă. Lemnul are forma dreptunghiului în poziţie verticală şi exprimă creşterea.

Feng shui poate fi considerat un moft sau un trend trecător în amenajări, dar cei care cunosc beneficiile principiilor generale ce stau la baza lui, îl vor susţine tot timpul, urmând regulile de fiecare dată când îşi renovează sau reamenajează locuinţa.

Pe http://www.4interior.ro veti putea citi alte articole interesante despre decoraţiuni, amenajări şi design interior iar pentru a cumpăra decoraţiuni feng shui vizitaţi magazinul online shop.4interior.ro.

Dimensiuni in amenajări

leonardo da vinci

Omul este măsura lucrurilor (Protagoras) aşa că atunci când este gândit interiorul unei case, mobilierul şi distanţa dintre diferitele obiecte din locuinţă, se apelează la antropometrie – stabilirea exactă a dimensiunilor umane, în funcţie de rasă, sex sau vârstă. Ştim foarte bine însă că dimensiunile diferă în timp şi spaţiu şi că japonezii sunt mai mici decât americanii, că acum 30-40 de ani dimensiunea medie era cu totul alta. Dar antropometria stabileşte în funcţie de datele culese o dimensiune umană medie.

Leonardo Da Vinci a stabilit silueta omului perfect, pe care a aplasat-o într-un pătrat şi un cerc. În centrul cercului este amplasat ombilicul, iar distanţa de la talpă şi ombilic şi dintre ombilic şi creştetul capului sunt în proporţie de aur. Proporţia de aur este numărul care rezultă din următoarea formulă: dacă B este punctul care împarte astfel o dreaptă AC şi dacă AB = a şi BC = b avem prin definiţie a/b=(a+b)/a. Numărul de aur ce rezultă are întotdeauna mărimea constantă de 1,618, indiferent de datele concrete care intră în raportul respectiv.

Este important să se măsoare nu numai dimensiunile corpului, dar şi dimensiunile spaţiului ocupat de părţile corpului în mişcare. Datele oferite de antropometrie sunt folosite mai departe de ergonomie. Ergonomia este disciplina adaptării muncii la om, având ca obiect raţionalizarea efortului la locul de muncă sau mai simplu omul în ambianţa în care munceşte.

Ergonomia în amenajările interioare are ca efect producerea obiectelor în aşa măsură încât ele să ofere confort, siguranţă şi eficacitate. Dar nu toate piesele de mobilier pot fi modificate în funţie de utilizator, aşa că este nevoie de nişte măsuri medii care să se potrivească tuturor utilizatorilor.

Voi enumera câteva dimensiuni standard ale unor corpuri de mobilier preyente in fiecare casă.

Pat de o persoană: 90-110 cm lăţime,190-210 cm lungime şi 40-45 cm înălţime;

Pat dublu: 140 -180 cm lăţime, 190-210 cm lungime şi 40-45 cm înălţime;

Scaun: 45 cm înălţime şezut, 45 cm adâncime şezut, 90 cm înălţime spătar;

Dulap de cărţi: 26-30 cm adâncime, Dulap de haine: cu rafturi 40-45 cm adâncime, pentru umeraşe 55-60 cm adâncime;

Canapea/fotoliu: 35 cm înălţime şezut, 55 cm adâncime şezut;

Masa: 76-80 cm înălţime pentru a mânca, 72-76 cm pentru scris, 68-72 cm pentru desenat;

Oglinda în care să ne vedem complet, trebuie să aibă 40 cm lăţime şi 120 înălţime.

Dimensiunile spaţiilor din locuinţă trebuie să respecte şi ele conformaţia umană aşa că holul trebuie să aibă o lăţime de cel puţin 110 cm, iar pentru un culoar de circulaţie unde nu avem uşi putem avea 80 cm lăţime pentru o persoana, sau 140 cm lăţime pentru două persoane.

O masă cu scaune ocupă cel puţin 235 cm, la acest spaţiu adăugându-se încă 60 cm de fiecare parte pentru a asigura loc de trecere şi posibilitatea de  a trage scaunul.

Scara trebuie să aibă cel puţin 90 cm lăţime.

Cabina de duş ar trebui să aibă 90 cm lăţime şi 90 cm lungime, vasul de toletă trebuie pozitionat la o înălţime de 50cm şi are nevoie de un spaţiu de100 cm adâncime si 90 cm lăţime.

Distanţa dintre cuptor şi alte piese de mobilier trebuie să respecte 90 cm necesari deschiderii uşii.

Aceste informaţii ne vor ajuta atunci când dorim să reamenjăm, atunci când pornim renovarea şi mobilarea unei locuinţe. Am auzit şi am văzut cu toţii greşeli fatale care au dus la compromisuri sau chiar la modificarea corpurilor de mobilier. În cazul în care nu aveţi timp pentru studierea tuturor detaliilor importante înainte de a începe amenajarea, cel mai indicat ar fi să consultaţi un specialist.

Mai multe articole şi ştiri despre amenajări şi design interior puteţi citi pe http://www.4interior.ro

Brâncuşi pe locul doi

//
Sculptorul român Constantin Brâncuşi s-a clasat pe locul al doilea la categoria Sculptură, în urma lui Alberto Giacometti, într-un sondaj recent organizat de publicaţia franceză Le Figaro, care a dorit să stabilească o ierarhie a celor mai buni artişti ai secolului al XX-lea.

Internauţii din toată lumea, cititori ai site-ului oficial al publicaţiei Le Figaro, au fost invitaţi să voteze “artiştii secolului XX “. La acest sondaj au participat 23.914 persoane, iar sondajul a cuprins patru secţiuni principale: Artă modernă (9.864 voturi), Artă postbelică (5.392 voturi), Artă contemporană (4.140 voturi) şi Sculptură (4.518 voturi). În urma voturilor exprimate, câştigătorii au fost desemnaţi după cum urmează: Paul Cézanne la categoria Artă modernă (24,55% din voturi), Francis Bacon la categoria Artă postbelică (20,42% din voturi), Pierre Soulages la categoria Artă contemporană (25,60% din voturi) şi Alberto Giacometti la categoria Sculptură (35,15% din voturi). Sculptorul român Constantin Brâncuşi s-a clasat al doilea la categoria Sculptură, cu 18,33% din voturile exprimate, devansându-i pe Alexander Calder (11,31%), César (7,37%) şi pe Henry Moore (6,93%).

La categoria Artă modernă, Paul Cézanne, considerat părintele modernismului, a ocupat prima poziţie (24,55%), fiind urmat la mică distanţă de Pablo Picasso (24,08%). Pe locurile următoare s-au clasat Salvador Dali (13,46%), Henri Matisse (10,18%) şi Vasili Kandinski (7,41%). Categoria Artă postbelică a fost câştigată de Francis Bacon (20,42%), pictorul tulburărilor senzuale, al angoaselor pe un fond roz şi al coridei umane. Poziţia a doua a revenit lui Edward Hopper, care a totalizat 20,01% din voturi. Celebrul Andy Warhol (19,73%), considerat un adevărat Papă al curentului pop şi un ilustrator de succes al celebrităţilor epocii sale, a ocupat poziţia a treia şi a fost urmat de Mark Rothko (11,07%) şi de Jackson Pollock (8,22%). Categoria Artă contemporană a fost câştigată de pictorul francez Pierre Soulages (25,60%), urmat de Lucian Freud (20,05%), Yan Pei-Ming (10,14%), Sophie Calle (10,10%) şi de Anselm Kiefer (8,04%).

Renoir şi splendoarea corpului feminin

//
// Renoir s-a născut în 1841 la Limoge, însă copilăria şi-o petrece la Paris, undeva în apropierea muzeului Louvre, de unde îşi va extrage ulterior cele mai fabuloase studii după marii maeştrii ai lumii.

Deja la 13 ani lucrează ca pictor de porţelanuri, iar mai apoi pictează evantaie şi jaluzele. Banii agonisiţi din acesată muncă îl ajută să urmeze studii de pictură. La 20 de ani lucrează în atelierul lui Gleyre, loc în care îi întâlneşte pe Monet, Sisley, Bazille, închegându-se un prim grup de impresionişti. Dacă ceilalţi impresionişti au o tentă predilectă spre peisaj, Renoir se profilează pe studiul corpului uman, îndeosebi pe cel feminin. De asemenea el pictează flori, ca un soi de preambul la ceea ce avea să reprezinte carnaţia trupului feminin din lucrările sale. La 40 de ani călătoreşte la Roma. Acolo ia contact cu spaţiul Pompeiului unde studiază faimoasele decoraţii picturale ale romanilor din perioada antică.

Astfel revine iar la nostalgia execuţiei unui desen ce implică adevăratele canoane ale proporţiilor corpului uman, uzitate la mare cinste în perioada antică. După un scurt timp se îmbolnăneşte de reumatism, dar în ciuda acestui fapt nedorir, găseşte varii mijloace şi pictează în continuare cu mâinile înţepenite adesea de boală. După războiul ruso-prusac care îl afectează în mare măsură, datorită morţii amicului său Bazille, împreună cu prietenii săi impresionişti Sisley, Pissaro, Manet fondează o societate a artiştilor, care în 1874 expun pentru prima dată toţi patru, în manieră impresionistă. Apoi o călătorie în Italia face că aprofundeze din studiile renascentiştilor. Moare la vârsta de 78 de ani, rămânând în memoria iubitorilor de artă un pictor al splendorii corpului feminin.

Se redeschide Muzeul Theodor Pallady

//
// Muzeul Naţional de Artă al României are plăcerea să vă invite joi, 9 iulie, orele 18.30 la redeschiderea Muzeului Theodor Pallady, după aproximativ şase luni în care a fost închis pentru lucrări de reamenajare şi de restaurare a operelor de artă. Cunoscută şi sub numele de Casa Melik, clădirea în care funcţionează muzeul este una dintre cele mai vechi şi frumoase din Bucureşti.

Datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ea este caracteristică pentru arhitectura civilă tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn sau acoperişul cu streaşină lată. Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării „L-Orient devant L-Occident”, cel care s-a ocupat de renovarea casei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, păstrându-i stilul original. Muzeul adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, în cadrul căreia se evidenţiază câteva remarcabile pânze semnate de Theodor Pallady, precum şi un fond important de peste 800 de desene şi gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice.

Astfel, cu prilejul redeschiderii muzeului, se inaugurează şi expoziţia temporară „Volum şi perspectivă în creaţia grafică a lui Theodor Pallady” care prezintă o selecţie de 32 de desene şi gravuri ale artistului. Gheorghe Răut, director al filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris şi cunoscut colecţionar de artă, a fost prietenul şi admiratorul lui Theodor Pallady, pe care l-a găzduit în locuinţa lui din Place Dauphine nr.12. După întoarcerea artistului în România, Răut i-a păstrat desenele şi picturile din atelier, pe care le-a donat Statului român la sfârşitul anilor -60, împreună cu propria colecţie de artă. Alături de lucrările lui Pallady, colecţia soţilor Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX (franceză, olandeză, engleză, spaniolă), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar şi sculptură renascentistă italiană şi franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă, totul într-un ansamblu complex şi heteroclit.

Prin diversitatea ei, colecţia întregeşte sugestiv perspectiva asupra colecţionismului românesc şi european de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. O dată cu redeschiderea Muzeului Theodor Pallady, se reia programul „Şcoala de sâmbătă” în cadrul căruia se organizează săptămânal cursuri de iniţiere în artele plastice pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar. Prin acestea se urmăreşte dezvoltarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi creativităţii, precum şi familiarizarea copiilor cu mediul muzeal.

O viziune a erotismului

//
// Pornografia, astăzi situată pe ,,culmile” modei, constituie acel tip de justificare a unei voinţe, de a reacţiona împotriva ipocriziei evoluţiei industriale, din ultimile două secole, determinând discursul profan spre sex.

În sensul acesta ea devine un simbol răsturnat care încearcă să răspundă unei aparenţe elegante, în spatele căreia se află grosolănia sentimentelor, prin acel discurs despre care vorbeam, la fel de grosolan. Erotismul poate să trădeze o anume dorinţă sexuală, dusă chiar până la extrema obsesiei, sub impulsul irezistibil al vitalităţii, atât prin trivialitatea pornografică, cât şi prin operele cele mai rafinate din care pot reeşi legături cu adevărat spiritualizate. Tagma” suprarealiştilor a cuprins şi acest gen de obsesii erotice, în care a primat la modul magistral genialul Salvador Dali. Imaginaţia lui aparent patologică, se hrăneşte adesea cu teoriile lui Freud care îl vor conduce spre ,,metoda paranoico-critică”. ,,Pictura (ne zice Dali), ca şi actul sexual, intră prin ochi şi iese prin pensulă…Delirul meu erotic m-a făcut să exaltez până la paroxism ura şi tendinţele mele sadomasochiste”.

Opera lui Freud l-a determinat pe Dali să-şi exprime halucinaţiile erotice. ,,Interpretarea viselor” a fost una din cărţile lui de căpătâi, până într-acolo încât tabloul ,,Marele labagiu” a devenit un simbol al obsesiilor sale erotice, sub indemnul viselor, halucinaţiilor şi a altor forţe ale subconştientului. Excentricitatea care i-a fost remarcată pe tot parcursul său artistic, a îndreptat atenţia multora spre opera unui adevărat geniu. Paul Delvaux, un alt reprezentant al tagmei suprarealiştilor, marcat într-un mod aparte de prezenţa distructivă a mamei sale, femeia capătă un statut special în opera sa. Sub amprenta unei palete cromatice destul de reci şi a unei raportări la arta Renaşterii, femininul este reprezentat într-o statură imobilă, tăcută şi dezgolită de orice vestimentaţie.

Grota devine simbol al uterului, în care femeia se priveşte goală în oglindă, neacoperită de straiele coruptibilităţii, vizualizându-şi propria reflexie, imagine care o poartă spre femeia începuturilor, Eva. Femeia din grota lui Delvaux reprezintă sensibilitatea fiinţei umane şi latura ei iraţională, presupunând că doar această parte a sufletului a căzut în ispită. Trupurile feminine dezgolite şi templele fac parte din aceleaşi norme de frumuseţe pe care Delvaux le include în registrele erotismului său pictural. Rene Magritte, sub impulsul metafizicii dat de Giorgio de Chirico, crează mistere în spatele cărora se poate situa erotismul în forma lui cea mai pură. Chipurile a doi amanţi sărutându-se lasă loc la variate înterpretări, deoarece sunt acoperite de văluri. Universalitatea iubirii prin unirea sexelor este petrecut sub semnul misterului, al armoniei, al împreunării opuselor.

Erotismul lui Andre Masson este de asemenea cel care transpare în pânzele sale. ,,Metamorfoza amanţilor” este cel mai concludent exemplu al libertăţii de creaţie, în care devine vizibil un erotism senzorial brutal. De regulă tensiunea sexuală între cei doi amanţi devine viscerală şi sângeroasă, actul iubirii fiind în acelaşi timp poetic şi bestial. Erotismul lui Masson nu exclude forţa violentă şi nici instinctele vulgare din care se naşte. Dar dincolo de aceste exemplificări e bine să amintim că suprarealiştii purtau în ei dorinţa de a elibera toate forţele creatoare pe care alienarea socială le împiedică să se trezească.

Porniţi în căutarea unei ,,suprarealităţi”, regăsit chiar în conotaţiile erotice din opera lor, au încercat să pună accent pe invizibilitatea în artă, ca pe o urgentă raportare la cosmos. La ei, visul, senzualitatea, dragostea şi revoluţia s-au împletit cu magia. Printr-un act al glorificării celor ,,trei teorii asupra sexualităţii” ale lui Freud, nemuririi şi teoriilor alchimice ale legendarului Nicolas Flamel, cercetărilor în domeniul magiei şi în cel al dragostei divine, care se apropie supărător de mult pentru oficialităţile vremii de dragostea pur şi simplă, omenească, ale lui Eliphas Levi, suprarealiştii au încercat să dezvăluie o faţă ascunsă a unei realităţi, invizibilă încă pentru mulţi dintre noi.

Vrei o vedetă în casa ta?

// <![CDATA[//
// <![CDATA[// Iubim nonconformismul şi tot ce este în vogă. Suntem însetaţi de noutate, de originalitate şi exclusivism. Dorim să fim primii, să fim trend-setteri, să avem cu ce să ne lăudăm. Iată că putem în sfârşit să ne lăudăm cu o vedetă în casa noastră.

O vedetă de dimensiuni mari de 150×100 cm sau 200×150 cm. Zâmbetul senzual al Angelinei Jolie poate fi o alegere pentru pereţii locuinţei noastre. Brad Pitt, Al Pacino, Bruce Willis, Robert De Niro si mulţi alţii au devenit teme pentru pictorul Costin Craioveanu, care ne oferă astfel posibilitatea să ne aducem vedeta preferată în locuinţa proaspăt amenajată.

Picturile lui Craioveanu atrag publicul din două motive. Primul este faptul că pictează celebrităţi, oameni cu feţe expresive, vesele, frumoase, care încântă ochiul, oameni a căror personalitate i-a făcut să iasă din anonimat, iar cel de-al doilea motiv este faptul că lucrările lui nu sunt scumpe. Pictează pentru a vinde şi îşi câştigă traiul din asta. Dacă un tablou nu se vinde acesta este şters şi altceva o să-i ia locul. Asta înseamnă că nu a avut succes la public.

Lucrările sale sunt explozii de culoare, Angelina Jolie fiind preferata lui pe care o înfăţişază în numeroase ipostaze şi exprimări. Craioveanu explică fascinaţia lui pentru vedetă într-un mod amuzant. El spune că dacă Van Gogh ar fi fost contemporan cu actriţa, în mod sigur acesta ar fi avut-o drept model.

Tablourile lui Costin Craioveanu impresioneaza prin explozia de culoare, prin stilul Pop Art abordat, dar mai ales prin subiectele pe care le picteaza. Fascinaţia pentru lumea Hollywood-ului s-a transformat in artă, iar arta aceasta este modernă, este excentrică, este strălucitoare.

Pe shop.4interior puteţi cumpara tablouri ale pictorului Craioveanu.

//

Prima îndoială demoniacă

// <![CDATA[//
// <![CDATA[// Comentariul GENEZEI din VECHIUL TESTAMENT evidenţiază rolul pe care l-a avut încă de la începuturi îndoiala demoniacă în procesul de cădere a omului(Adam) din starea paradisiacă (edenică) în care s-a aflat împreună cu femeia sa (Eva).

Dacă privim şi apoi analizăm cu multă atenţie acest pasaj din GENEZĂ descoperim că „moartea” la care se referea porunca Domnului Dumnezeu era în realitate o moarte, care se referea la anularea condiţiei paradisiace (edenice), ce s-a produs la scurt timp după ce omul (Adam) şi femeia (Eva) sa au nesocotit şi chiar au încălcat porunca divină şi la sugestia Şarpelui cel Viclean (Satana) s-au îndoit de Adevărul Divin care era în mod implicit inclus în acea poruncă dumnezeiască (SĂ NU MÂNCAŢI DIN ACEST POM ŞI NICI SĂ NU VĂ ATINGEŢI DE EL, CĂCI DE VEŢI FACE ACEASTA VEŢI MURI). Ceea ce a urmat la scurt timp după încălcarea acelei porunci divine – mai întâi de către Eva şi apoi de către Adam – arată că Adevărul cel tainic al poruncii divine s-a adeverit întru totul. Atât Adam, cât şi Eva, au „murit” la scurt timp după aceea faţă de posibilitatea de a exista mai departe (ca şi până atunci) în starea paradisiacă (edenică).

Privind cu atenţie ceea ce a urmat după aceea, descoperim că Şarpele cel Viclean (Satana) i-a păcălit mai întâi pe Eva şi apoi pe Adam, atunci când le-a inoculat o primă îndoială demoniacă ce a fost urmată la scurt timp după aceea de o „moarte” evidentă faţă de starea paradisiacă (edenică) ce a apărut de îndată ce ei s-au înfruptat din roadele pomului oprit. Datorită acestei îndoieli demoniace, care la origini le-a fost inoculată de Şarpele cel Viclean (Satana), atât Adam, cât şi Eva au „murit” la scurt timp după aceea faţă de posibilitatea de a mai trăi în condiţia paradisiacă, aşa cum Dumnezeu le spusese încă de la început, atunci când le-a făcut cunoscută acea poruncă teribilă a Sa. În felul acesta, atât Eva, cât şi Adam, au descoperit că de îndată ce au încălcat acea poruncă divină s-a produs totuşi pentru ei o cumplită „moarte” ce a implicat anularea condiţiei paradisiace (edenice).

Consecinţa inevitabilă a încălcării acelei porunci divine care a fost posibilă la origini prin intermediul primei îndoieli demoniace ce le-a fost inoculată de Şarpele cel Viclean (Satana) a fost căderea lor pe pământul cel blestemat, pe care l-au meritat prin păcatul pe care l-au săvârşit. Toate acestea au urmat la scurt timp după ce s-a produs „moartea” faţă de condiţia paradisiacă (edenică), ce le fusese prevestită încă de la început de Domnul Dumnezeu.

Dacă analizăm cu atenţie ceea ce a urmat după aceea, atât pentru Eva, cât şi pentru Adam, descoperim că atunci cândva la origini Şarpele cel Viclean (Satana) i-a păcălit totuşi, atât pe Eva, cât şi pe Adam, pentru că în realitate după ce au încălcat acea poruncă amândoi au „murit” faţă de condiţia paradisiacă (edenică) şi au fost trimişi undeva jos, într-un loc pe care-l meritau, pe un pământ blestemat în care vrând-nevrând apoi să trăiască datorită fructului oprit pe care l-au mâncat într-un moment de rătăcire care a urmat la scurt timp după ce s-au lăsat înşelaţi de îndoiala demoniacă pe care le-a inoculat-o Şarpele cel Viclean (Satana). În final, ei au suportat consecinţa faptelor lor şi astfel până la urmă s-a adeverit prin ceea ce a urmat pentru ei după aceea că în realitate Şarpele cel Viclean (Satana) i-a păcălit la origini şi a făcut până la urmă să „moară” faţă de condiţia paradisiacă (edenică) în care se aflau.

Şarpele cel Viclean (Satana) a speculat am putea spune ignoranţa şi credulitatea Evei şi a lui Adam, iar în felul acesta a fost posibil să le inoculeze celor doi prima îndoială demoniacă, ale cărei consecinţe le cunoaştem. Datorită acestei prime îndoieli demoniace pe care Şarpele cel Viclean (Satana) a inoculat-o mai întâi Evei şi prin intermediul ei lui Adam, s-a adeverit la scurt timp după aceea că totuşi porunca divină era reală, deoarece în final Adam şi Eva au „murit” totuşi faţă de condiţia paradisiacă (edenică) şi au fost constrânşi în felul acesta să decadă drept consecinţă a faptei lor rele pe pământul blestemat care corespundea locului pe care ei îl meritau după ce au încălcat acea poruncă divină.

Stilul brâncovenesc

//
Denumirea de stil brâncovenesc defineşte tendinţele din pictura bisericească şi arhitectură de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. Este un fel de renaştere apuseană datorită şi exuberanţei decorative dată de obţiunea sporadică a manierei baroc.

Mişcarea cărturărească din Moldova dar şi umanismul european au creat premizele apariţiei acestui stil. Însă, încă de pe vremea lui Matei Basarab ctitorii au continuat evoluţia arhitecturii munteneşti prin preluări ale formelor gotice moldoveneşti, fără a depăşi însă un orizont provincial. Tot atunci se interpun elemente din renaşterea italiană, sau elemente specifice reşedinţelor princiare din Costantinopol, elemente ca pridvoare şi arcade, ca pretext de deschidere spre natură. În plus, atât recepţia elementelor orientale cât şi a celor nord-italiene a fost înlesnită de numeroase călătorii, prin care boierimea valahă. Pe această linie intervine cărturarul Constantin Cantacuzino, cu şcoli înalte absolvite, la Padova şi Constantinopol. În epoca lui Matei Basarab apăruseră în Ţara Românească primele teme istorice în pictură.

După urcarea pe tron a liniei familiei Cantacuzino edificiul reprezentativ a continuat să fie palatul. Domnitorii Şerban cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu s-au remarcat prin numeroase ctitorii de biserici şi mănăstiri. Biserica Mănăstirea Dealu, de la început de secol XVI, pare să fie un model, cu plan triconc, pentru ceea ce avea să devină stilul brâncovenesc. Stilul brâncovenesc se remarcă prin expresivitatea scărilor exterioare, ale foişoarelor sau loggiilor, care dau un aspect special faţadelor. Ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor şi a balustradelor trădează influenţa barocă. Pe fondul unor proporţii mai zvelte, pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor, cu boltire în semicilindru.

Palatele, însă, au fost ridicate în epoca brâncovenească mai ales în apropierea unor pânze de apă, în cadrul unor incinte rectangulare. Poarta şi anexele gospodăreşti sunt îndeobşte situate pe latura opusă reşedinţei, care este organizată pe două niveluri, deasupra unor pivniţe înalte. Soclul clădirilor include de obicei şi parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foişor cu scară, pe latura dinspre lac o loggie. Dotate cu aducţii de apă, cu băi şi grupuri sanitare, reşedinţele domneşti ofereau un comfort nemaiîntâlnit până atunci. Palatul Mogoşoaia devine o mărturie incontestabilă în acest sens.

Energia iertării

//
Întocmai precum energia iubirii, întocmai precum energia fericirii, întocmai precum energia bucuriei există şi energia divină a iertării, cu care putem intra în stare de rezonanţă ocultă. Aşa cum iubirea atrage iubirea, bucuria atrage bucuria şi la fel, iertarea atrage iertarea.

Pentru a face să apară în universul nostru lăuntric starea de iertare, trebuie să atragem în fiinţa noastră energia subtilă divină a iertării. Starea de sensibilitate cu totul aparte în care iubirea ne face să trăim, precum şi relativa vulnerabilitate pe care o aduce cu sine abandonul şi dăruirea în faţa fiinţei umane pe care o iubim conduc, în unele cazuri, la suferinţă. În anumite situaţii, este posibil nu numai să îi provocăm fiinţei iubite, chiar fără să vrem, unele suferinţe, dar totodată este posibil să ne expunem chiar şi noi înşine trăirii unor suferinţe. Astfel de situaţii, în care unele fiinţe umane se confruntă cu anumite suferinţe, care sunt provocate de iubire, sunt aproape inevitabile. Este însă esenţial să reţinem că toate aceste suferinţe evidenţiază, de fapt, neputinţa noastră de a ne detaşa.

Aceia care sunt cu adevărat capabili să se detaşeze nu vor fi niciodată afectaţi şi, tocmai de aceea, ei nu vor suferi din cauza iubirii. Să vedem însă ce se poate face în cazul acelora care, din cauza neputinţei lor de a se detaşa prompt, suferă sau se simt răniţi din cauza iubirii. Acelora care nu sunt capabili să se detaşeze, iubirea le provoacă unele răni sufleteşti şi suferinţe. Remediul suveran care le vindecă pe toate este, pe cât de simplu, pe atât de irezistibil: energia divină a iertării. Privind realitatea din perspectiva legii talionului – care implică să scoatem „dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi“ – fiecare fiinţă umană are dreptul să se răzbune Şi totuşi, cu toate acestea, noi trebuie să iertăm.

Atunci când reuşim cu adevărat să iertăm, iertarea care apare nu înseamnă neapărat uitare (adică suprimarea completă a faptei sau a acţiunii care ne-a rănit din memoria noastră), şi nici închiderea ochilor (făcând astfel pe prostul). Iertarea nu înseamnă nici să pretindem, într-un mod aberant, că de fapt nu s-a produs absolut nimic (recurgând la tot felul de argumente speculative sau în mod evident aberante). Dimpotrivă, iertarea implică examinarea lucidă şi detaşată a suferinţei sau a rănii din toate punctele de vedere, aceasta fiind apoi vindecată complet, prin intermediul energiei subtile divine a iertării, care face să apară efecte simultane la nivelul sufletului.

Ca să putem ierta, trebuie să atragem în universul nostru lăuntric, prin invocare, energia subtilă divină a iertării. Aceasta se realizează prin implorarea sinceră, umilă şi plină de iubire a ajutorului lui DUMNEZEU TATĂL, cerându-i să reverse în fiinţa noastră energia subtilă divină a iertării. Se poate rosti astfel următoarea rugă simplă şi eficientă: „DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC, TE IMPLOR CU UMILINŢĂ SĂ REVERŞI ÎN FIINŢA MEA ENERGIA TA DIVINĂ A IERTĂRII. TE IMPLOR SĂ MĂ AJUŢI SĂ-I IERT ÎN MOD TOTAL ŞI NECONDIŢIONAT PE TOŢI CEI CARE MI-AU GREŞIT, ATÂT CU VOIE, CÂT ŞI FĂRĂ VOIE. ÎŢI MULŢUMESC PENTRU CĂ MI-AI ASCULTAT RUGA ŞI MĂ AJUŢI. AMIN.“ În finalul acestor rostiri, ne gândim apoi clar la fiinţa pe care dorim să o iertăm şi la acţiunile sau situaţiile pentru care o iertăm.

Apoi vom simţi cum energia subtilă divină a iertării exercită o acţiune inefabilă, în finalul căreia apare o stare specifică de uşurare şi de purificare interioară. În final, vom avea posibilitatea să verificăm eficienţa iertării prin apariţia în fiinţa noastră a unei stări de detaşare completă faţă de aspectele, acţiunile şi situaţiile care ne-au provocat suferinţă sau durere, precum şi faţă de fiinţa care le-a declanşat. În cazul în care constatăm că încă mai persistă anumite tendinţe stranii, care ne arată că procesul de iertare nu a fost finalizat în totalitate, se reia de mai multe ori procedeul descris anterior, până când se instalează în fiinţa noastră acea stare specifică de detaşare

Este foarte important să înţelegem că, atunci când nu o iertăm pe fiinţa umană care ne-a greşit, starea de chin şi de suferinţă rămâne neîncetat în universul nostru lăuntric şi generează o rezonanţă ocultă, care alimentează acea suferinţă până în momentul în care energia iertării anihilează acele răni, acele suferinţe şi le face să dispară pentru totdeauna. În timp ce judecata contractă sufletul şi îl expune la o suferinţă fără de sfârşit, iertarea îl eliberează imediat de aceste răni şi suferinţe şi, liniştindu-l, îi permite să înflorească.

Iubirea profundă ne trezeşte sufletul

//
Calea către Dumnezeu şi către desăvârşirea spirituală este înainte de toate, pentru aceia care au deschiderea sufletească şi îndrăzneala necesară, o cale a iubirii.

Prin iubire putem găsi cea mai puternică motivaţie şi cea mai uşoară modalitate de a aprofunda dăruirea, empatia, compasiunea, răbdarea, îndrăzneala şi alte virtuţi, precum şi de a explora fericirea, împlinirea, extazul, misterele polarităţii etc. Iubirea este cea care conferă putere şi echilibru sufletului omenesc şi îl face să se deschidă faţă de divin. „Iubirea”, spunea Michelangelo Buonarroti, „este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să se urce până la El.” Dacă avem şansa să iubim şi să fim la rândul nostru iubiţi, de ce să nu avem curajul să ne explorăm profunzimile sufletului şi să ne dăruim complet în această iubire? De ce să nu îndrăznim să ne abandonăm complet, iubind mereu mai mult, mai frumos, mai adânc, mai adevărat?

„O iubire care nu este eternă nu este nimic”, scria Camil Petrescu. Iubirea profundă vine din adâncul sufletului şi ne trezeşte sufletul, şi, ca niciun alt sentiment, ne conferă starea de împlinire sufletească de care avem atât de multă nevoie, chiar şi atunci când nu ne dăm seama. „În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează atunci când este plenar şi divin manifestată”, ne spune Ghidul nostru spiritual. Prin atingerea sa magică, iubirea ne alchimizează întreaga fiinţă, ne transfigurează viaţa, trăirile, percepţiile, ne redefineşte idealurile, ne încântă şi ne purifică inima. Trăită la modul autentic şi profund, iubirea dă rost strădaniilor sufletului nostru şi se află printre cele mai de preţ comori pe care le luăm cu noi în lumea de dincolo atunci când vom părăsi planul fizic. Aceia care iubesc mult pot spune că nu au trăit degeaba, pe când aceia care iubesc puţin sau chiar deloc vor înţelege, la momentul oportun, că şi-au irosit viaţa. „Noi toţi ne-am născut pentru a iubi.

Acesta este principiul existenţei noastre şi singura sa finalitate.” – Benjamin Disraeli. Lev Tostoi scria: „Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu, şi când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.” Mahatma Gandhi a spus: „Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui”, iar Dante Alighieri a descris această forţă a iubirii astfel: „Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele”. Dacă iubirea conferă măreţie sufletului uman, este alegerea noastră să manifestăm plenar această iubire. Pentru că iubirea îşi găseşte adevărata împlinire atunci când ea este manifestată.

Iubirea nu este doar un sentiment abstract, ceva strict interior şi strict personal. A manifesta iubirea şi, cu atât mai mult, a manifesta fără măsură iubirea pe care o trăim în universul nostru lăuntric, este o adevărată artă care necesită curaj, dăruire şi un gram de nebunie. Cum putem manifesta iubirea, astfel încât ea să se reverse din prea-plinul sufletului nostru într-un mod armonios, astfel încât să fie o sursă de încântare şi bucurie pentru cei pe care îi iubim, astfel încât să vină în întâmpinarea dorinţelor şi aspiraţiilor fiinţei iubite, oferind totul fără a cere nimic în schimb, dar şi fără a stânjeni, fără a forţa, fără a presa, lăsând de o parte dorinţele şi nevoile noastre şi punând pe primul plan fiinţa iubită? Aici este marea artă a iubirii pe calea căreia nu suntem cu toţii, deocamdată, decât nişte ucenici.

Îngerii, legătura dintre om şi Dumnezeu

//
// Pomeniţi în descrierile sfinţilor, menţionaţi în descrierile istorice ale umanităţii, aproape de sufletele noastre atunci când îi chemăm în ajutor cu emoţie, aceste fiinţe de lumină ne ocrotesc în taină cu iubirea lor.

Cuvântul înger provine din grecescul „angelos”, care înseamnă „sol”, „mesager”. Îngerii sunt, aşadar, trimişii lui Dumnezeu care ne luminează calea către Casă, dăruindu-ne iubirea şi sfânta Sa îndrumare, după cum relatează apostolii lui Iisus.Biblia spune multe istorii despre îngeri. Dar ei aparţin omenirii întregi, nu unei religii anume. Trebuie doar să-i primim în viaţa noastră şi să ne deschidem sufletul faţă de ei. Toţi avem nevoie de ajutorul lor, chiar dacă nu recunoaştem întotdeauna.

Ei au menirea de a ne călăuzi şi a ne proteja, de a ne sprijini eforturile întru desăvârşire, în viaţa de zi cu zi. Ne ajută, de asemenea, să conştientizăm ce anume se opune destinului nostru evolutiv şi ne insuflă forţa să înlăturăm dificultăţile şi obstacolele care apar în viaţă. Doi dintre cei mai mari gânditori ai epocii moderne, Emanuel Swedenborg şi Rudolf Steiner, i-au privit pe îngeri nu numai din punct de vedere religios, ci şi uman. Rudolf Steiner i-a perceput ca învăţători divini care îi ajută pe oameni să evolueze spiritual. El credea, de pildă, că Arhanghelul Mihail este îngerul călăuzitor al vremurilor noastre. O parte foarte importantă a lucrărilor sale descrie modalităţile de comunicare cu făpturile angelice. Una dintre acestea este folosirea icoanelor care le zugrăvesc chipul.

Pentru aceasta trebuie să sporim în inima noastră credinţa şi intuiţia. Astfel vom fi ajutaţi să atingem un înalt nivel spiritual şi vom desluşi în miezul realităţii jocul divin al lui Dumnezeu. Mesajele subtile ale îngerilor sunt recepţionate prin emisfera dreaptă a creierului. Aici se sintetizează informaţiile primite, care sunt transformate în imagini. Este acea parte a creierului care se stimulează cel mai rapid prin intermediul muzicii, al culorilor, al contemplării. Trăirea emoţiei estetice alături de metodele meditaţiei şi relaxării ajută la armonizarea atât de necesară a emisferelor noastre cerebrale şi, prin urmare, la utilizarea potenţialului nostru ca fiinţe umane.

Puterea argintului

//
// În Occident, virtuţile tămăduitoare şi reîntineritoare ale argintului au fost cunoscute profund şi folosite de alchimişti, dar unele beneficii ale utilizării lui domestice s-au răsfrânt şi asupra altora, care şi-l permiteau.

Celebrul medic şi alchimist Paracelsus utiliza argintul ca ingredient secret în remediile contra infecţiilor. În Evul Mediu, când Europa era devastată de epidemii de ciumă, acestea făceau ravagii mai ales în rândul ţăranilor şi a orăşenilor sărăci, nobilii şi aristocraţii rămânând aproape neatinşi. Această protecţie misterioasă şi-a găsit explicaţia ulterior, când s-a observat că apa şi vinul aristocraţilor erau păstrate în vase de argint, şi ei foloseau în mod curent farfurii, tacâmuri şi pahare de argint. În timpurile moderne acest efect al argintului, de „menţinător” al vieţii, a ajuns să fie cunoscut şi de către oamenii simpli, astfel că, în secolul al XIX-lea, fermierii americani obişnuiau să pună un dolar de argint într-o găleată de lapte proaspăt, pentru a-i încetini procesele de fermentaţie.

Empatia

//
// Empatia se poate defini ca fiind experimentarea subtilă şi directă, la nivel de simţire lăuntrică, a stării predominante în care se află o altă persoană. Aceasta evidenţiază un proces de identificare a fiinţei umane, care manifestă empatie, cu universul psihic al unei alte fiinţe umane.

Un exemplu simplu şi elocvent în această direcţie îl constituie starea care este indusă de autorul unei cărţi cititorului acesteia, prin identificarea cu eroul (eroii) literar(i). Atunci când între două persoane există o legătură empatică puternică, comunicarea de tip paranormal dintre aceste două fiinţe este mult facilitată (sugestie, intuiţie sau telepatie). Emoţiile, la rândul lor, au o influenţă puternică şi directă asupra sistemului şi a biofluxului energetic. Fiecare emoţie puternică face să apară o certă modificare proporţională în activitatea nervoasă a creierului, afectând de asemenea şi circulaţia sângelui.

Simpatia

//
// Simpatia poate fi definită ca o afinitate care există între două fiinţe, sau – altfel spus – ca o conexiune stabilită între acele lucruri între care există o anumită stare de rezonanţă sau legătură subtilă.

Conform filosofiilor antice şi medievale, lucrurile şi fiinţele se influenţează reciproc neîncetat şi totodată ele influenţează, de asemenea, în permanenţă, întregul sau cu alte cuvinte TOTUL din care fac parte. Această inter-influenţă continuă se produce datorită energiilor subtile care acţionează prin intermediul legii rezonanţei. În viziunea iezuitului şi iniţiatului kabbalist Athanasius Kircher (sec. al XVII-lea), atracţia sau respingerea, care în general se observă cu uşurinţă între multele lucruri, depinde de marea Forţă tainică a magnetismului, care clipă de clipă penetrează întregul Univers. Prin urmare, simpatia pare a fi cauza atracţiei universale, datorită căreia corpurile cereşti au tendinţa să graviteze unul în jurul celuilalt şi, în felul acesta, datorită căreia stelele iradiază energia lor preponderentă şi specifică asupra Pământului.

Doi ani într-un univers paralel

//
// Dieter Kersting, un agent de schimb, în vârstă de 44 ani, din Germania, a dispărut într-o zi printr-o uşă rotativă, petrecând doi ani într-o lume paralelă, unde timpul nu avea niciun înţeles şi totul părea straniu.

A reapărut în noiembrie 1993, fiind găsit în toiul nopţii, plimbându-se de-a lungul unei artere foarte aglomerate. La început, poliţiştii au fost şocaţi de înfăţişarea sa şi de limba neînţeleasă pe care o vorbea. Convinşi că este un psihopat, doctorii i-au administrat un sedativ. Calmat, agentul de schimb din Frankfurt, Germania, a descris câteva etape ale călătoriei sale într-o altă lume. Helmut Stein, medicul care s-a ocupat de caz, spunea: „Există universuri paralele şi acest om aduce încă o dovadă asupra acestei realităţi. Nu putem încă explica fenomenul, dar lumi ciudate, necunoscute nouă, există alături de a noastră. Şi, uneori, din motive pe care nu le putem deocamdată înţelege, uşile se deschid, permiţând oamenilor să pătrundă.”

Dieter Kiersting a dispărut la 27 februarie 1991, în timp ce mergea la slujbă, printr-o uşă rotativă. După câteva săptămâni de cercetare, poliţia a declarat că „nu există nicio explicaţie pentru dispariţia d-lui Kersting dar, cu siguranţă, nu este vorba despre o glumă proastă”. La începutul cercetărilor, dr. Stein era sceptic, dar după ce l-a ascultat, a început să se convingă că spune adevărul. Deşi erau lipsuri uriaşe în memoria sa, descrierea lumii în care trăise doi ani nu avea nicio legătură cu Pământul. Conform povestirii sale, totul era negru şi, la început, a avut o senzaţie de cădere. Apoi, Kersting nu-şi mai amintea ce s-a petrecut mai departe. Însă, brusc, a ajuns pe o stradă aglomerată, într-un oraş unde caii şi boii trăgeau căruţele în formă de ou şi zeci de mii de oameni se deplasau dintr-o parte în alta a străzii, răcnind ceva într-o limbă pe care el nu o înţelegea, fiind deosebit de violenţi: se atacau unii pe alţii cu cuţite şi arme şi chiar dacă existau victime, nimeni nu părea să sufere şi nimeni nu murea.

Kersting a mai vorbit despre nişte sunete şi umbre care păreau a fi entităţi. Însă, când i s-au cerut alte explicaţii, deodată a intrat într-o stare de agitaţie şi tulburare, s-a speriat şi a început să ţipe… Deşi trecuseră doi ani, Dieter insista că timpul stătuse pe loc, iar Dr. Stein specula ideea că pacientul său ar fi intrat într-o lume în care trecutul, prezentul şi viitorul se petreceau simultan (se percepeau în simultaneitate), fără a exista o desfăşurare secvenţială, o progresie a timpului…„Experienţa acestui om ar putea să ne schimbe fundamental concepţia despre realitate şi existenţă pentru totdeauna”, declară el.

Măreţia iubirii

//
// Ar trebui să ne propunem să manifestăm fără măsură iubirea profundă pe care o trăim, în fiecare clipă a vieţii noastre, pentru a redobândi astfel starea de măreţie a sufletului uman, pentru a ne înnobila viaţa, pentru a deveni nişte veritabile canale prin care se manifestă în această lume iubirea lui Dumnezeu.

Desigur că nu este uşor şi poate că puţini vor fi aceia care vor îndrăzni să meargă pe această cale a iubirii, până la capăt. Prin ceea ce ştim şi prin ceea ce Dumnezeu ne oferă clipă de clipă, prin tot ceea ce am învăţat, prin iniţierile pe care le-am primit, exact aceasta trebuie să facem: să îndrăznim să iubim şi să ne manifestăm, fără măsură, iubirea, redându-i astfel iubirii, în această lume, adevăratul rang şi adevărata importanţă.

Femeile prea focoase îşi sperie partenerii de sex

//
//

În zilele noastre, când vine vorba de sex, femeile aşteaptă tot mai mult de la parteneri. Astfel, o treime din bărbaţi sunt speriaţi pentru că partenerele lor sunt prea insistente când vine vorba de relaţii intime.

„În loc să se bucure de momentele intime, bărbaţii încearcă să ghicească “rutina””, a declarat Profesorul Zbigniew Izdebski, specialist în materie de sex, citat de Libertatea.

Profesorul mai susţine că acest lucru se întâmplă din cauza revistelor şi site-urilor pentru femei care sunt pline de articole în care se vorbeşte despre cât trebuie să ţină preludiu şi ce ar trebui să facă bărbaţii pentru ca partenerele lor să ajungă la orgasm.

El mai susţine că acum bărbaţii se simt presaţi de femei să facă sex mai des şi mai de calitate şi că se cred testaţi atunci când sunt în intimitate.

Femeile sărace nasc fete, cele bogate băieţi

Potrivit unui studiu la care au participat 95.000 de femei, cercetătorii au concluzionat că femeile sărace nasc, de obicei, fete, iar cele bogate,  băieţi.

Se pare că sexul viitorului copil e determinat de condiţiile de viaţă ale femeii gravide. Cele care au o viaţă îmbelşugată, au şanse mari să aducă pe lume moştenitori de sex masculin, iar cele care au o exsitenţă săracă şi lipsită de condiţii, vor naşte, mai degrabă, fete.

Băieţii sunt cei care duc mai departe numele de familie, care au o responsabilitate mai mare, de aceea ei au nevoie de şanse la viaţă mai mari. Cel puţin, oamenii de ştiinţă cred că aceasta e teoria pe care se ”bazează” universul… Fetele, în schimb, nu sunt aşa de utile astfel încât durata lor de viaţă şi modul în care trăiesc nu sunt aşa de importante.