Potrivit unui studiu făcut de cercetătorii englezi, majoritatea femeilor de 50 de ani sunt mult mai sănătoase decât cele care au jumătate din vârsta lor.

Cum este posibil aşa ceva? Simplu! Doamnele care se apropie de vârsta a treia fac mai multe exerciţii fizice decât cele tinere, care au un mod de viaţă sedentar şi la stau la birou toată ziua.

Mai mult de atât, cele în vârstă au un regim alimentar sănătos, pe când cele tinere consumă în medie 2300 de calorii pe zi, reprezentând în mare parte semipreparate.

În timpul liber, doamnele preferă să se recreeze ieşind la o plimbare în parc, pe când fiicele lor îşi petrec vremea în cafenele sau mall-uri.

Surprinzător, şi la capitolul sex, femeile de 50 de ani sunt mai active. Stresate şi obosite după o zi istovitoare de muncă, cele tinere preferă să facă dragoste doar dacă e nevoie, pe când cele în vârstă o fac de câte ori vor, adică de vreo 2-3 ori pe săptămână.

Eşti plictisit, ţi-e somn sau… ai chef de sex. Cam astea ar fi cele trei răspunsuri pe care oamenii de ştiinţă le oferă întrebării “de ce căscăm?”.

Dacă eşti în pat cu partenera şi în toiul acţiunii caşti de mai ai puţin şi o înghiţi, ea ar trebui să se… bucure. Potrivit neuropsihologului Robert Provine, oamenii se manifestă astfel când sunt excitaţi, iar pe bărbaţi, căscatul se pare că îi ajută chiar la obţinerea erecţiei. Potrivit postului de televiziune MSNBC, s-a realizat chiar un studiu pe această temă. Mai mulţi cobai au fost observaţi în momente în care erau pe cale să întreţină relaţii sexuale şi se pare că atunci când atingeau punctul maxim al plăcerii, aceştia începeau să caşte.

Bine, asta nu înseamnă că de acum încolo dacă vezi pe cineva căscând înseamnă că persoana respectivă are poftă de sex, dar nici nu ar trebui să te superi dacă partenerul tău cască în timpul unei partide de amor. Mai ştii, poate se manifestă aşa tocmai pentru că îi place.

Criza financiară ne face probleme tuturor. Dar britanicilor se pare că le prieşte. Cel puţin dacă le place sexul.

Potrivit unui studiu realizat recent şi publicat de cotidianul Metro, de când au apărut problemele financiare şi mulţi oameni şi-au pierdut serviciul au crescut vânzările de prezervative şi de teste de sarcină. Se pare că farmaciile au mereu clienţi care vor să achiziţioneze protecţie pentru atunci când fac sex sau care vor să afle dacă nu cumva o să vină… barza.

O coliziune a Terrei cu o cometă nu ar provoca dispariţia totală a formelor de viaţă, conform unui studiu realizat de cercetătorii americani.

Astronomii de la Universitatea de stat din Washington au realizat o simulare pe calculator cu scopul de a obţine un model al evoluţiei norilor de comete din sistemul solar din ultimele 1,2 miliarde de ani. Simularea a arătat că, Terra a mai fost lovită grav de comete în doar două sau trei rânduri în ultimele 500 de milioane de ani.

“Este posibil ca aceste comete să fi jucat un rol important în extincţia de la sfârşitul eocenului,  care a avut loc în urmă cu circa 40 de milioane de ani. Dar, dacă este adevărat, a fost, fără îndoială, vorba de cea mai intensă ploaie de comete înregistrată de la apariţia celor mai vechi forme de viaţă”, a spus Natah Kaib, autorul studiului.

Cu toate acestea, studiul nu exclude ipoteza unui impact cu un asteroid uriaş, ca acela care ar fi provocat dispariţia dinozaurilor.

Canabisul afectează sănătatea mentală şi poate duce chiar şi la schizofrenie. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii britanici, după ce au efectuat mai multe studii amănunţite.

Ei au injectat substanţa principală existentă în canabis (numităTHC) mai multor studenţi complet sănătoşi. Tinerii au fost puşi imediat sub observaţie şi în urma unor teste s-a constatat că prezintă simptome similare schizofreniei.

Se pare că THC-ul poate induce o stare psihotică finalizată cu pierderi de memorie şi comportament inadecvat. „Întotdeauna am ştiut că acest drog poate face foarte mult rău, dar acum am şi dovedit-o”, a declarat unul dintre specialişti pentru revista Psychological Medicine.

Jumătatea rebelă a trupei La Familia, Sişu, îşi lansează primul album solo, pe care se regăseşte experienţa din timpul detenţiei.

După ce a fost acuzat de trafic de droguri şi a fost închis de două ori (o dată în 2003 şi a doua oară în 2006), Sişu, membru al trupei de hip-hop La Familia, alături de Puya (Dragoş Gărdescu), revine pe scena muzicală, de această dată cu cel de-al doilea album solo.

Citiţi interviul, în exclusivitate pe evz.ro.

Începând de astăzi, întrebările din chestionarele pentru permisul de conducere vor fi postate pe Internet, pe site-ul www.drpciv.ro.

Rezolvarea chestionarelor on-line se poate realiza doar după autentificarea vizitatorului pe pagina principală a site-ului Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Deocamdată sunt disponibile doar întrebările din chestionarele pentru categoriile A şi B. În perioada următoare urmează să fie introduse pentru toate categoriile şi  în plus întrebările vor fi traduse în limbile engleză, maghiară, franceză şi germană. Pe acelaşi site există posibilitatea simulării unui examen real prin generarea automată a unui chestionar alcătuit din 26 de întrebări.

O inscripţie misterioasă gravată pe o cupă din piatră, datând din secolul I al creştinismului, a fost descoperită recent în timpul unor săpături la Ierusalim.

“Am descoperit o inscripţie de zece linii în ebraica veche sau în aramaică pe o cupă, servind aparent unui ritual de purificare”, a indicat arheologul britanic Shimon Gibson.

“Literele scrise cursiv sunt lizibile însă textul este foarte greu de descifrat”, a precizat cercetătorul de la Universitatea Carolina de Nord, autor al unei cărţi recente “Ultimele zile ale lui Iisus: dovezile arheologice”.

Cupa a fost descoperită în apropierea unei băi rituale în curs de excavare în apropiere de palatul lui Irod cel Mare şi Templul din Ierusalim, distrus de romani în anul 70.

“Este posibil ca acest tip de cupă să-i fi servit lui Iisus pentru a se spăla ritual pe mâini înainte de Cina cea de Taină”, a estimat el, subliniind raritatea unei astfel de inscripţii.

Săpăturile efectuate de profesorii Gibson şi James Tabor, de asemenea, de la Universitatea Carolina de Nord, se derulează pe Muntele Sion, în afara Oraşului Vechi.

Pasionaţii de jocuri uită câteodată să facă diferenţa între joc şi realitate. Astfel, un american  riscă închisoarea după ce a agresat o femeie în timp ce juca Monopoly.

Kenneth Repke, în vârstă de 54 de ani, a lovit-o în faţă pe adversara de joc şi i-a spart ochelarii, după ce aceasta a refuzat să-i vândă două proprietăţi: Park Place şi Broadwalk.

Vecinii celor doi au fost surprinşi de incident, declarând că Repke şi femeia, care a dorit să rămână anonimă, obişnuiau să se întâlnească des pentru celebrul joc pe tablă.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul ar putea fi condamnat la trei luni de închisoare.

Un nou record mondial a fost stabilit de copiii palestinieni din Fâşia Gaza după ce au arborat concomitent mii de zmeie, pe o plajă din nordul enclavei controlate de Hamas.

Khalil el-Halabi, şeful programului educaţional în cadrul UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni), a precizat că 6.000 de copii au luat parte la eveniment.

Organizatorii au anunţat că cei mai mulţi dintre copii au reuşit să-şi ridice zmeiele în aer, ajungând la un total de peste 5.000 şi doborând recordul precedent  de 713 zmeie,  stabilit în Germania anul trecut.

Evenimentul a dorit să atragă atenţia asupra blocadei impuse de Israel în zonă, organizatorii solicitând ridicarea acesteia.

Se anunţă lupte grele între companiile auto japoneze în domeniul vehiculelor electrice.

Toyota pregăteşte comercializarea din 2010 a modelului EV (Electric Vechicle), anticipat în bună măsură de conceptul FT-EV, prezentat în ianuarie la Salonul Auto Internaţional de la Detroit (SUA).

Maşina va fi propulsată de patru motoare de mici dimensiuni, poziţionate la nivelul roţilor, ce vor fi alimentate de acumulatori litiu-ion, spune firma constructoare. Aceasta ar însemna o autonomie de aproximativ 150 de milometri, iar o încărcare completă ar dura opt ore.

Nissan nu a rămas fără replică. Pe 2 august compania va prezenta oficial propriul EV în Yokohama, un hatchback cu cinci uşi şi a cărui autonomie de deplasare este de 160 de kilometri. Nissan EV va intra pe piaţă tot de anul viitor. Cât costă o astfel de maşină vom afla în viitorul apropiat.

Toyota FT-EV Concept

Nissan EV

Unul dintre cei mai mari gânditori ai epocii moderne, Emanuel Swedenborg, i-a privit pe îngeri nu numai din punct de vedere religios, ci şi uman. În cartea sa intitulată „Despre iubirea în cuplu”, Swedenborg revelează unele adevăruri despre iubire, văzută ca principiu universal, despre corespondenţa dintre lumea vizibilă şi cea invizibilă, despre relaţia dintre îngeri şi fiinţele umane, precum şi despre prelungirea după moarte a relaţiei de iubire. Vă oferim în continuare câteva fragmente din această carte deosebită.

Cum se petrec lucrurile în ceruri…

„Cei care cred că, după moarte, omul nu mai este altceva decât un simplu suflet vor înţelege cu greu fermecătoarele uniuni în cuplu, deoarece, după părerea lor, suflarea vitală a omului nu se poate preschimba într-un spirit şi nu se poate prinde în legăturile iubirii şi ale plăcerii. Adevărul este însă că omul rămâne om chiar şi după părăsirea corpului fizic, că îşi păstrează sexualitatea, că iubirea supravieţuieşte după moartea trupului şi că în Cer legăturile iubirii se reînnoadă, dacă pe pământ omul nu a încercat să le desfacă sau să le rupă. După câte ştiu, după câte am aflat şi am văzut, sunt în măsură să afirm cu toată convingerea că, după ce a părăsit planul fizic, omul îşi continuă existenţa într-un corp subtil, asemănător ca formă cu cel pe care l-a pierdut, cu singura deosebire că această nouă formă este în întregime mai plăcută şi mai desăvârşită. Cât priveşte însă sentimentele pline de blândeţe şi încântare pe care omul le păstrează şi după moarte, aici comparaţia nu se mai potriveşte; căci iubirea, acest bun suprem apropiat de puritatea Principiului său, nu mai este în cer aceeaşi cu reflexia sa deformată, ofilită şi pervertită care se manifestă de obicei într-o fiinţă încarnată, unde furtuna devastatoare a pasiunilor a denaturat-o. Este bine să ştiţi că în cer fiinţele trăiesc şi se iubesc fără să fie constrânse: ele au deplina libertate de a-şi schimba perechea, iar roadele iubirii lor nu sunt şi nu pot fi decât roadele înţelepciunii; aceasta constituie prima deosebire între Cerul preafericiţilor şi hăurile în care sunt înfundaţi cei răi. Iubirea este un dat al sufletului şi, în consecinţă, iubirea însoţeşte sufletul; în orice ţinut s-ar afla, sufletul vădeşte întotdeauna nevoia de a iubi, deoarece iubirea este o parte constituentă a principiului suprem al esenţei sale. Atât în timpul vieţii, cât şi după moarte, omul are două faţete: omul exterior şi omul interior. De aici rezultă uşurinţa cu care omul se recunoaşte pe sine şi plăcerea cu care se regăseşte ca atare. Întrucât omul exterior este întotdeauna subordonat omului interior, el nu mai are nevoie decât de trăirile, impresiile şi simţămintele sufletului său pentru a se putea concentra şi a ajunge să se identifice cu obiectul iubirii, cu care până la urmă alcătuieşte o singură voinţă şi o singură dorinţă”.

Alcool rafinat, fumatul intensiv şi ceaiurile relaxante cu efect sedativ trebuie evitate înainte de o partidă de sex, deoarece acestea scad libidoul şi provoacă somnolenţă, avertizează medicii nutriţionişti, potrivit cotidianului Gândul.

Medicul Alin Popescu, specialist în medicină sportivă, spune că alcoolul rafinat, consumat chiar şi în cantitate redusă (50 ml), indiferent de tipul lui, care este peste 15 grade, amestecat cu temperaturile crescute din această perioadă, dau pe lângă starea de moleşeală şi senzaţia de disconfort, deoarece acesta fermentează.

Moştenitoarea imperiului Hilton, Paris Hilton le sfătuieşte pe tinerele din toată lumea să fie atente şi să nu se lase filmate atunci când sunt protagonistele unor partide de sex, întrucât riscă să suporte umilinţe greu de imaginat. Paris a recunoscut ca filmul porno din 2003 a devastat-o.
“Aş vrea ca femeile să nu se pună într-o asemenea situaţie prin care am trecut şi eu. Nici măcar să nu vă treacă prin gând să faceţi ceva ce nu vreţi. Am fost umilită, ruşinată şi şocată de ceea ce mi s-a întamplat. Nu a fost vina mea. Cineva mi-a făcut acel lucru. A fost o lecţie care m-a întărit, iar acum nimic nu mă poate lovi”, a spus Paris Hilton într-un documentar care urmăreşte drumul ei spre succes. Apetisanta blondă a mai spus că vrea să-şi folosească show-ul (Paris, Not France) pentru a schimba concepţia oamenilor despre stilul de viaţă petrecăreţ.
“Multa lume are o percepţie greşită despre mine. Ei cred că sunt doar o petrecăreaţă, fără să înţeleagă faptul că în spate se află, de fapt, o industrie. Am organizat această industrie în ultimii 10 ani. Nu mi s-a dat nimic gratis”, a încheiat Paris Hilton.

Bărbaţii nu mai apreciază virginitatea femeilor. Ba din contră, se feresc de fetele cuminţi. Potrivit unui studiu publicat de cotidianul rus Express Gazeta, virtutea şi sexul după căsătorie au devenit nişte defecte.

Cele mai multe fete îşi pierd virginitatea în jurul vârstei de 17 ani şi, se pare că au parte de parteneri mai în vârstă (40-50 de ani). Cele care aşteaptă să treacă de 20-25 de ani vor rămâne, majoritatea, fete bătrâne.

Când vine vorba despre ce zic bărbaţii, aceştia nu mai judecă o femeie care a avut mai mulţi parteneri, ci una care e virgină. De ce? Reprezentanţii sexului tare nu au răbdare, nu vor să înveţe pe cineva cum să facă amor şi, mai ales, nu sunt aşa încântaţi de “prima dată”.

Astfel, preferă să aibă de-a face cu o femeie experimentată, căreia să nu îi fie instructor de sex.

Bărbaţii părăsiţi de iubite pot să se răzbune acum pe “foste” într-un mod inedit. Înainte de a-şi aduna lucrurile şi a le spune fetelor “adio”, reprezentanţii sexului tare pot să le facă un ultim cadou: un costum de baie.

La modă, cu tanga sau chilot normal, numai bun pentru o zi la plajă în care să atragă privirile următoarei victime. Dar fosta iubiă nu o să se poată bucura prea mult de distracţia în soare pentru că dacă se va aventura în piscină sau în mare pentru a se răcori… va avea parte de fiori. De groază, nervi sau ruşine, depinde de femeie. Asta pentru că s-au inventat costumele de baie care se dizolvă la contactul cu apa.

În Germania aceşti bikini păcătoşi au făcut furori deja, însă Rosmarie Zapfl, care militează pentru drepturile femeilor vrea să îi dea în judecată pe cei care produc şi comercializează hainele care… dispar.

10 – Marea Moartă, cea mai joasă altitudine din lume!
Ţărmurile Mării Moarte au cea mai joasă altitudine din lume, măsurând 422 de metri sub nivelul mării. De asemenea, Marea Moartă este cea mai sărată din lume (de 10 ori mai sărată decât Marea Mediterană), motiv pentru care animalele nu pot supravieţui în ea.

Marea Moartă

9 – Muntele Thor (Canada), cel mai vertical munte de pe Pământ

Muntele face parte din Parcul Naţional Auyuittuq şi îţi oferă o privelişte uluitoare: peste 3200 de metri de latură verticală, numai bună de făcut bungee jumping! Nooot!

Muntele Thor

8 – Lloro (Columbia), cel mai umed loc din lume

Lloro

Deşi mulţi ani s-a constatat că în nord-estul Indiei, în Cherrapunji, e află cel mai umed loc din lume şi s-au făcut chiar şi documentare despre acest lucru, specialiştii au aflat de curând că în Lloro (Columbia) cantităţile de ploaie sunt mult mai însemnate. Cum o fi să te plouă non-stop, tot timpul anului?

7 – Groapa Marianelor (între Indonezia şi Japonia), cel mai adânc punct din lume (11,034 de metri sub nivelul mării)

Canalul Marianas

6 – Văile Uscate (Antarctica), cele mai uscate locuri de pe planetă

Se numesc aşa pentru că aceste locaţii nu ai mai simţit vreun strop de ploaie de mai bine de două milioane de ani. De-a dreptul extrem.

Văile Uscate (Antarctica)

5 – Oymyakon (Rusia), cel mai friguros loc locuit de pe Pământ (-71,2 grade Celsius)

Oymyakon (Rusia)

Oymyakon este un sat din Rusia, situat pe râul Indigirka şi a devenit cel mai friguros loc locuit de pe Pământ după ce în 1926 s-au înregistrat aici -71,2 grade Celsius. Satul este locuit de doar 800 de oameni, probabil înebuniţi după frig.

4 – Cascada Îngerilor (Venezuela), cea mai înaltă cascadă din lume (984m)

Nu rata o privelişte de vis dacă mergi în Rio Caroni, Venezuela.

Cascada Îngerilor (Venezuela)

3 – Tristan da Cuhna (UK), cel mai izolat arhipelag locuit din lume

Situată la 2816 kilometri de cel mai apropiat continent, Africa (partea de Sud), insula principală a arhipelagului din sudul oceanului Atlantic are o suprafaţă de doar 98 de kilometri pătraţi şi este locuită de doar 272 de oameni, împărţiti în doar 8 nume de familie. Locul este atât de mic, încât nici măcar nu au loc de o pistă de avion.

Tristan de Cuhna

2 – Muntele Chimborazo (Ecuador), cel mai înalt punct de pe Pământ deasupra nivelului mării
Toată lumea ştie că Everestul este cel mai înalt munte din lume (8848m) şi, teoretic, chiar aşa este. Dar nu mulţi ştiu faptul că muntele Chimborazo din Ecuador a primit distincţia de “Cel mai înalt munte de deasupra centrului Pământului”, chiar dacă măsoară doar 6310 metri. Explicaţia? Datorită faptului că Pământul este un corp sferoid aplatizat, acesta este mai lat la ecuator, ceea ce înseamnă că muntele Chimborazo este la doar un grad sud de ecuator şi la 6384 de kilometri de centrul Pământului, adică mai aproape de centru decât Everestul.

Muntele Chimborazo

1 – Deşertul Lut (Iran), 71 de grade Celsius
Deşi specialiştii credeau că două dintre cele mai fierbinţi locuri de pe Pământ se află în Al Azyziah, Lybia (unde s-au înregistrat 57,8 grade Celsius) şi Death Valley, California (55 de grade), un nou satelit NASA a localizat deşertul Lut ca fiind cel mai fierbinte loc de pe planetă. Aici au fost înregistrate 71 de grade Celsius.

Deşertul Lut (Iran)

Sursa: oddee.com

Dacă pe Pâmânt avem la dispoziţie 24 de ore zilnic în care putem mânca, lucra şi dormi, în cazul în care s-ar fi putut supravieţui pe Saturn, ne-am fi bucurat de mult mai puţine ore în fiecare zi.

O echipă internaţională de astronomi a cercetat şi a aflat care este durata unei zile pe Saturn. După ce au scăzut cu cinci minute durata mişcării de rotaţie a giganticei planete aceştia au aflat că o zi pe Saturn durează nici mai mult, nici mai puţin de  10 ore, 34 de minute şi 13 secunde.

Durata mişcării de rotaţie a planetelor gazoase este mai dificil de calculat decât cea a planetelor telurice, precum Terra, Marte sau Venus, din cauza absenţei punctului de reper fix pe suprafaţa lor.

Astronomii au utilizat până acum câmpul magnetic al lui Saturn, însă acesta fluctuează şi nu poate indica precis durata rotaţiei. Echipa condusă de oameni de ştiinţă de la universităţile Oxford şi Louisville a recurs la imagini în infraroşu surprinse de sonda americană Cassini, pe orbită în jurul lui Saturn.

Diferenţa de cinci minute nu este fără consecinţe pentru astronomi. ”Aceasta înseamnă că vremea de pe Saturn seamănă mai mult cu cea de pe Jupiter şi că aceste două planete gigantice sunt mai asemănătoare decât credeam până acum”, a declarat Peter Read, unul dintre autori.

Când eşti copil ai tot timpul din lume să te gândeşti bine ce vrei să te faci când vei fi mare. Şi cum mintea celor mici se bucură de o bogată imaginaţie mai toţi aleg meserii dintre cele mai ciudate.

Însă nu la fel de ciudate şi de bine plătite ca cele cinci de mai jos:

1. Zombie – Salariu: 30.000 de lire pe an

Dacă îţi cauţi un loc de muncă şi ai talent la a fi “mort”, ei bine fă-te zombie profesionist. Astfel London Bridge Experience şi London Tumbs au căutat oameni care să lucreze ca Zombie. Oare când se vor scoate la concurs posturi de vrăjitoare?

2.Păcălici oficial- Salariu: negociabil

Divertismentul este clar un domeniu foarte atractiv în care probabil mai mulţi oameni şi-ar dori activeze. Dar ce zici de păcălici? Nimeni nu a mai avut nevoie de acest gen de amuzament de mai bine de 350 de ani, însă în 2004 familia regală britanică a avut nevoie de unul.

3. Prezentator porno – Salariu: 220 de lire pe tură

La începutul lunii un post de televiziune a scos la concurs un job de prezentator porno. Angajatul trebuia să fie comunicativ dezinvolt şi să nu aibă o problemă cu dezbrăcatul în direct.

4. Privitor la uscarea vopselei – Salariu: Confidenţial

Dacă eşti convins că jobul tău e plictisitor mai gândeşte-te odată. Nu cred că e o fericire să te uiţi la vopseau proaspăt întinsă cum se usucă.

5. Cel mai “mişto” job din lume – Salariu: 73.000 de lire pe an, plus sporuri

Nu de mult o companie de PR din Queensland s-a întrecut pe sine în materie de promovare. Ei au oferit o slujbă foarte bine plătită care constă în înot, explorarat şi relaxare pe o insulă exotică din Marea Barieră de Corali.

Pentru mulţi dintre noi, stiloul nu reprezintă decât un banal instrument de scris pe care îl foloseam când eram în primii ani de şcoală şi care, de multe ori, ne umplea de cerneală pe mâini. Dacă dispui de foarte mulţi bani, stiloul poate fi un semn că eşti o persoană extrem de importantă.

Stilouri foarte scumpe se vând şi România.

Aflaţi care sunt acestea şi ce preţuri au aici, pe site-ul Capital.ro!

Silueta este una dintre principalele probleme ale secolului în care trăim.

Ultimele studii ale cercetătorilor de la World Cancer Research Fund au descoperit că anumite băuturi au chiar mai multe calorii decât o masă copioasă.

De exemplu o ceaşcă de capucino cu frişcă poate ajunge pâna la 561 de calorii, o cifră foarte mare pentru o simplă băutură iar un suc tot atâtea  calorii  o pâine.

“Mulţi oameni se apucă de o dietă şi nu ţin cont de ceea ce beau. Uită că înghit foarte multe calorii în felul acesta şi nu au nicio şansă să slăbească”, a declarat Catherine Collins de la British Dietetic Association.

În urma unui experiment al cercetătorilor americani, realizat pe un eşantion de 800 de persoane, s-a constat că  surplusul de kilograme  poate fi înlăturat  mai repede dacă renunţăm la băuturile bogate în zahăr.

Astfel putem înlocui  cafeaua cu lapte şi sucurile  dulci cu  ceaiuri neîndulcite sau apa plată.

Europa FM a anunţat în această dimineaţă, într-un mesaj postat pe Twitter (n.r. platforma de micro-blogging), lansarea unui nou post de radio.

Reprezentanţii postului au evitat să furnizeze detalii, limitându-se la a confirma lansarea în cursul zilei de vineri, 31 iulie.

“În timp ce alţii se inchid, noi ne extindem. Fanii muzicii bune vor avea parte de o surpriză de proporţii vineri la prânz, când îşi va începe emisia noul post de radio. Numele său şi toate informaţiile vor fi anunţate pe www.europafm.ro şi pe frecvenţele Europa FM la momentul potrivit. Până atunci, supriza rămâne supriză.”, ne-a declarat Toader Păun, project manager Europa FM.

Europa FM este radioul privat cu cea mai mare cotă de piaţă din România la nivel naţional – 12,4 %, fiind urmat de Kiss FM cu 10,9% şi de Radio 21 cu 6,8%. În medie, aproape 2 milioane de români ascultă zilnic Europa FM.

Scrisoare catre Calea Victoriei,

Sambata dimineata. Calea Victoriei. Magazinele inca nu s-au deschis si merg putin grabita, cu laptopul intr-o mana si geanta in cealalta. Inca nu mi-am dezlipit bine mintea de cearceafurile moi si de somnul dulce, dar sunt deja machiata, imbracata, pregatita de o noua zi de scoala!

Pasesc hotarat pe trotuar, pe langa magazinele cu vitrinele elegante, care sunt inca inchise, cateva persoane admira vitrinele, merg agale, un taxi trece in viteza pe strada..

Respir adanc si simt in aer mireasma unei zile de sambata.O zi ca de vacanta. Pe o strada de cumparaturi dintr-o capitala europeana. Si dintr-o data ma vad dincolo de oglinda pe care am privit-o de multe ori in vacantele mele.

Am colindat strazile Romei sau ale Parisului in asteptarea freamatului obisnuit al orasului. Am asteptat deschiderea magazinelor, teraselor, am privit cu ochi de copil oamenii care traversau rapid, cunosteau strazile, orasul, magazinele, se indreptau catre locuri pe care eu nu reuseam sa le ghicesc. Am simtit cum timpul lor curgea rapid iar timpul meu merge incet, agale, ca si mine, pe o strada de cumparaturi dintr-o capitala europeana.Simteam ca pot sa ma opresc la colt de strada pentru o poza, pentru o raza de soare sau pentru a ma uita lung dupa un porumbel care se rotea in zbor. Simteam aerul tare al diminetii, cand zgomotele orasului se trezesc incet, cand oamenii incep sa deschida usile caselor si sa porneasca pe cararile stiute sau nestiute ale unei alte zi…

Azi dimineata am simtit orasul. Am vazut Calea Victoriei, mersul meu, graba unei dimineti de sambata cand orasul este inca somnoros, am simtit aerul acela tare pe care il respir cu lacomie cand bat strazile oraselor pe care nu le cunosc..

M-am vazut cu ochii turistului si al localnicului, in acelasi timp..am schimbat pentru putin perspectiva si m-am gandit ca pot sa opresc putin timpul la colt de strada, sa ma uit la magazine de parca nu le-am vazut niciodata..sa ma uit la oameni de parca nu ii cunosc…sa ma uit la strazi ca si cand e prima oara cand le intalnesc..

M-am uitat la blocurile inalte de asupra magazinelor…mi-au adus aminte de casa, de oameni..de locuri nu foarte moderne, si nu foarte turistice.dar de locuri care spun ceva ratiunii mele, care spun ceva despre amintirile, viata si lucrurile care definesc acasa.

Sa redescoperim Bucurestiul..macar intr- un weekend

Cu drag,
Cristina.

Calea Victoriei

… daca nu crezi ca mosii nostri erau toti niste salbatici si ca adevarata noastra “civilizatie” a inceput odata cu automobilele, casele “block” si matchurile de fotbal; atunci, daca vrei, s-o luam in sus, impreuna, pe Podul Mogosoaiei, vom merge incet, plecand urechea la povestile de ieri, sau de demult, pe care zidurile vechi si locurile batatorite de veacuri la mai soptesc, inca, celor ce vor sa asculte.
Randurile ce urmeaza sunt nascute din dragoste pentru o strada

Gheorghe Crutzescu – PODUL MOGOSOAIEI (Ed. Meridiane, 1987)

In fine, sa pornesc la drum. Mai arunc o privire spre Piata Victoriei, inapoi si parcurg primii metri.

La inceput, neinteresant, blocuri ceausiste terminate dupa Revolutie, cred.
Editare ulterioara: blocul din partea dreapta a imaginii a fost ‘rebranduit’, ‘recarosat’ de arh. Constantin Ciurea.

In spatele celui din dreapta, avand adresa pe Calea Victoriei se afla fosta resedinta a principesei Elisabeta, fiica regelui Ferdinand si a reginei Maria, regina a Greciei. GM Cantacuzino a fost arhitect, sau cel putin a intervenit asupra constructiei initiale. Ulterior acolo a fost Casa Ziaristilor iar apoi restaurantul Marul de Aur. Acum e tot ceva carciuma. Poze sunt cam dificil de facut acolo, casa se afla intr-o curte etc.
Urmeaza o prima intersectie, cu strada Sevastopol, pe care imediat in dreapta este o casa care seamana cu cele proiectate de Ioan Socolescu.

Pe cealalta parte a strazii Sevastopol, colt cu Calea Victoriei este casa Filipescu-Cesianu. Construita pe la 1860-70 de catre familia Filipescu, casa a intrat ulterior in posesia diplomatului Constantin C Cesianu. Prin 1882 cladirea a fost masiv refacuta. In cartea “Podul Mogosoaiei” a lui Gheorghe Crutzescu apar doua imagini cu aceasta casa, una din secolul 19, alta de pe la 1900. (imagini de pe cd-ul ‘Case Vechi din Bucuresti’- Leonid Buzoianu, E Badescu)


Astazi casa arata cu totul altfel, ceea ce ma face sa cred ca undeva, cineva face o confuzie. Sau s-a mai facut vreo modificare radicala candva? (O parte din pozele urmatoare sunt facute de Stefan)

De remarcat curtea vasta (imagine preluata de aici; apropo, se face o confuzie acolo legata de casa principesei Elisabeta, despre care spuneam mai sus, imaginile prezinta casa socolesciana).
Casa Filipescu Cesianu a fost din 1941 sediul Muzeului de Istorie a Bucurestiului, ulterior (cred ca asta este si acum) anexa a acestuia. In prezent serveste si ca suport pentru reclame. O stire de acum 2 ani vorbea despre aprobarea unei investitii de vreun milion de unitati din moneda unica europeana pentru reabilitare. Ma tem ca banii s-au pierdut pe drum.

Pe cealalta parte a Caii, un imobil inalt (imobilul Banloc- Goodrich, a se vedea prezentarea ampla facuta de armyuser) si langa el, o casa pe care as data-o pe la inceputul secolului trecut, cu ornamente secesioniste.




Pana la intersectia cu Orlando si Frumoasa, cateva case vechi mai putin impozante si blocuri de prin anii 60.

În aceste zile care au urmat eliminării României de la Euro, aproape toţi românii au criticat jocul României, care, deşi a obţinut două egaluri împotriva campioanei şi a vice-campioanei mondiale, a prestat un joc destul de slab. Unii au observat lipsa de curaj a oamenilor lui Piţurcă, dorind să facă o comparaţie între puterea de luptă a naţionalei Croaţiei şi lipsa acesteia din cadrul echipei României. Am să prezint astăzi un moment din istoria echipei naţionale a României la turneele finale, un moment demn de a fi comparat cu spiritul de astăzi al Croaţiei.

.

Era anul 1930. După cum ştiţi, în acest an a avut loc primul turneu final din istoria fotbalului, mai exact turneul final al Campionatului Mondial din Uruguay. Poate o să vă mire acest lucru, poate deja cunoaşteţi acest amănunt, naţionala României a fost prima echipă de fotbal din lume înscrisă la un Campionat Mondial. Însă participarea românilor nu a dus lipsă de piedici. În afară de faptul că selecţia a fost făcută de regele Carol al II-lea, care a lăsat acasă fotbalişti importanţi ai vremii, precum Ştefan Dobay, alţi fotbalişti au renunţat la salarii şi chiar au fost concediaţi de la muncă pentru a putea reprezenta ţara noastră la acest turneu final (până la urmă, Octav Luchide s-a ocupat de rezolvarea situaţiilor neplăcute ale unor fotbalişti, însă doar după ce aceştia s-au întors din Uruguay).

.

Toţi jucătorii care au participat pentru România la acest turneu final pot fi numiţi eroi, însă doi dintre ei vor fi eroii poveştii noastre. Se numesc Adalbert Deşu şi Constantin Stanciu. Deşu, născut la Gătaia, în judeţul Timiş, în anul 1909 (acum aproape un secol !) a început să joace fotbal în localitatea sa natală, însă a trecut, la 19 ani, la UDR Reşiţa, echipă condusă pe atunci de bogătaşul Max Auschnit. La doar 20 de ani, Deşu a marcat primul său gol pentru echipa naţională în chiar primul său meci pentru aceasta, într-un meci amical împotriva Bulgariei. La 21 de ani, Deşu (al doilea din stânga, rândul de sus),era chemat pentru a evolua la Campionatul Mondial din Uruguay. A primit o grea lovitură din partea lui Auschnit, care a refuzat să îi plătească acestuia salariul timp de două luni, însă a strâns din dinţi şi a plecat cu echipa în Uruguay. Despre Stanciu, născut în 1911, la Bucureşti, jucătorul lui Venus, se spune că ar fi fost şomer, iar plecarea sa în Uruguay nu i-a adus pierderi financiare.

.

Şi iată că, pe 14 iulie, românii erau faţă în faţă cu naţionala statului Peru, prima naţională din afara Europei pe care o întâlneau vreodată, şi asta la primul meci de la Campionatul Mondial !

.

Şi vine şi secunda 50, când, din spusele portarului Lăpuşneanu, “Adalbert Deşu a prins un şut fenomenal de la 30 de metri”, învingându-l pe portarul peruan. Deşu tocmai marca primul gol al României la turneele finale ale Campionatului Mondial, un gol care astăzi se situează pe locul 6 în topul celor mai rapide goluri înscrise la această competiţie.

.

Însă peruanii au simţit că nu e de glumit cu România. Jocul dur al acestora a fost amintit de către majoritatea fotbaliştilor care au evoluat în acel meci. În primele douăzeci de minute, Adalbert Steiner a fost accidentat grav de către Luis Souza Ferreira, fractură de tibie şi peroneu, accidentare care avea să pună capăt carierei de fotbalist a jucătorului Chinezului din Timişoara, iar Constantin Stanciu a suferit o deplasare de rotulă, România rămânând în nouă jucători (opt de câmp, la acea vreme nu erau permise schimbările în meciurile oficiale). Peruanii au egalat, în mod firesc, prin cel care cauzase grava accidentare a lui Steiner, Souza Ferreira, dar, la doar un minut după egalare, într-un picior, Constantin Stanciu a reintrat în teren şi, mai mult, în minutul 75, a înscris un gol extrem de important pentru naţionala României. Scorul final avea să fie 3-1 pentru România, Nicolae Covaci înscriind golul desprinderii în minutul 85.

Golul lui Stanciu, cel care, accidentat destul de serios la genunchi, a marcat un gol extrem de important

.

În ultimul meci de la acest turneu final, România avea să cedeze, scor 4-0, în faţa viitoarei campioane mondiale şi deţinătoarea medaliilor de aur la JO din 1924 şi 1928, Uruguay. Jucătorii români însă făcuseră o figură foarte frumoasă la acest turneu final, care nu a fost umbrită de acest rezultat mai puţin favorabil.

.

La întoarcerea în ţară, Adalbert Deşu a fost înlăturat de la UDR Reşiţa de către patron, ajungând la Banatul Timişoara. Despre Constantin Stanciu nu pot să spun că mai ştiu mare lucru, însă Adalbert Deşu a avut un sfârşit tragic. La doar 24 de ani a fost nevoit să abandoneze fotbalul, după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie. În 1937, la vârsta de doar 28 de ani, Deşu se stingea, bolnav de pneumonie, boală de care nu a putut să se vindece în cei patru ani de tratament.

Calatorie de simbata pe o strada aristocratica

Fundatia Calea Victoriei va invita sa descoperiti spectaculoasele cladiri si fascinantele istorii ale celei mai importante artere bucurestene.

In aceasta expeditie culturala veti descoperi frumusetea caselor si monumentelor de pe Calea Victoriei si veti afla povestea oamenilor care le-au construit si momentele memorabile petrecute pe aceasta cale regala.

Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureştiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din Bucureşti, numele ei fiind Drumul Braşovului şi era formată doar din segmentul dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei. Porţiunea cuprinsă între Piaţa Naţiunilor Unite (fostă Piaţa Senatului) şi bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar (astăzi, Cercul Militar Naţional).

Drumul, rezultat din unirea dintre Drumul Braşovului si Uliţa Mare spre Sărindar, a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoşoaiei. Uliţa nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care şi noua cale primeşte denumirea de „Pod”, Podul Mogoşoaiei. Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moşia voievodului – Mogoşoaia şi palatul domnesc, amplasat în apropierea Curţii Vechi. Artera devine drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boiereşti, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de stat.

Casele si palatele pe linga care vom trece si despre care vom povesti sint Casa Cesianu, Palatul Cantacuzino, Casa Disescu, Casa Vernescu, Palatul Ghika-Gradisteanu, Academia Română, Casa Monteoru-Catargi, Palatul Romanit, Palatul Stirbei, Athenee Palace, Muzeul Theodor Aman (vizita interior), Ateneul Roman, Palatul Regal, Biblioteca Centrala Universitara, Biserica Creţulescu,  Palatul Telefoanelor, Teatrul Odeon, Casa Capsa, Cercul Militar National, Biserica  Sarindar, Hotel Bulevard, Pasajul Macca-Villacrosse, CEC, Palatul Postelor, Biserica Stavropoleos (vizita interior) si Carul cu Bere.

Cei care va vor conduce in aceasta calatorie in spatiu si timp sint tineri istorici, indragostiti de orasul vechi. Va propunem sa cunoastem mai bine locurile frumoase din Bucuresti si istoria lor pentru a putea intelege ce este valoros in oras si merita sa fie protejat de invazia blocurilor de sticla si de ignoranta.

2009 este anul deşteptării, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o sută şi douăzeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oară însă, circumstanţele reale ale morţii sale sunt puse în discuţie publică iar conturul activităţii sale politice şi jurnalistice este luat în calcul pentru a desluşi dispariţia sa abruptă. Puţină lume ştie cum a murit Eminescu: lovit în cap în timp ce cânta “Deşteaptă-te române”!
Manualele şcolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici “amănunte” continuând perseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică. Cine sunt aceia care perpetuează falsul şi alimentează mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba română predau tâmpenii peste tâmpenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine îi girează, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovaţi de risipirea zestrei lăsată de acesta? Ce fel de stat este statul român care recompensează detractorii lui Eminescu şi pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?

Tendinţa detractorilor este de a-l coborî în planul discutabilului şi al disputabilului. Negaţia şi denigrarea, “demitizarea” şi “prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioadă este însă expresia unui alt tip de apetit critic, generat şi coordinat de o grupare descalificată moral dar totodată dominantă, încă, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de creştin ortodox, ba nu ar fi meritat să fie numit poet naţional, ba nu era “politicaly corect”, ba aşa ba pe dincolo. Pe undeva tot răul este spre bine, pozitivarea negativităţii funcţionează şi (mai ales) în “cazul Eminescu”. Punerea sub semnul întrebării a valorii, chiar negaţia şi contestarea lui Eminescu are şi o parte pozitivă deoarece până la urmă îl întăreşte. Critica valorii instituţionalizate este utilă în sine fie şi pentru că astfel are loc testarea trăiniciei scării de valori. Faptul că o operă ajunge, periodic, obiect de contestaţie se încadreaza în ciclul firesc al “ajustărilor” contemporaneităţii.

Eminescu a trecut cu bine prin toate aceste încercări. Chiar sub aspect comercial, Eminescu a rămas în top, producându-se mai mulţi bani din re-re-editările sale decât din toate operele cumulate ale întregii bresle scriitoriceşti din România, pe parcursul ultimului secol. În cei peste 150 de ani de circulaţie neintrerupta, numele său nu s-a estompat nicio clipă. Singurul reper serios de evaluare a circulaţiei numelui lui Eminescu este chiar biblioteca Eminescu, constituită la Botoşani, din donaţia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu, care include 8.000 de titluri de cărţi de şi despre Eminescu, la care se vor adăuga, alte (cel puţin) 7.000 de volume. Au apărut şi vor mai apare mii de cărţi, ale multor mii de autori care l-au adjudecat sau l-au judecat, l-au contestat, refuzat, criticat.

„Sacrificarea” lui Eminescu, re-executarea sa simbolică, re-aducerea sa la starea de cadavru este însă cu totul altceva. Tipologia curentului contestatar dirijat de la nivel de stat din ultima perioadă este diferită tocmai deoarece este executată de persoane politice cu poziţii nu doar în viaţa literară ci şi, mai ales, în stat sau în instituţii ce ţin de statul român. Este o formă de reeditare a asasinatului său – realizat tot de “persoane de stat” – precedat de moartea civilă. Eminescu este ţinta, şi astăzi, a unui curent aşa zis “progresist” izvorât de fapt din catacombe ideologice care încearcă să-l împingă la o periferie a istoriei şi culturii româneşti. O tentativă demolatoare colectivă, dar care îşi are originea într-un centru ideocratic comun, forţează schimbarea orizontului de receptare a lui Eminescu. Instanţe culturale, literare şi politice cu platformă de audienţă cum ar fi criticul literar şi amploaiatul MAE Nicolae Manolescu, îndeamnă la renunţarea omologării naţionale a lui Eminescu. Dezavuare, demitizare, reconsiderare, negaţie sunt noii vectori normativi ai discursului “oficial” despre Eminescu.

Eminescu – cadavrul…

Însă purtătorul de cuvânt al “ideilor progresiste”, totodată reprezentant la nivel de stat al canonului oficial, este actualul şef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat “Inactualităţii lui Eminescu”, reluat (respectiv asumat şi întărit) şi mai recent, în 2006:

- “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului”
- “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine””
- “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”
- “azi, Eminescu a devenit suspect”
- “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect”
- “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”
- “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit”
- “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit adică să fie progresistă”
- “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara

”Sintagma utilizată de Patapievici, “cadavru din debara” pleacă de la expresia, folosită “în ţările progresiste”, “ skeleton from the closet”, cu sensul de secret stânjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit încă. Există însă sintagma “cadavru politic” şi mi se pare destul de plauzibilă ipoteza clivajului de sensuri (intenţionat sau nu), mai ales având în vedere faptul că accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de stat pus de administraţia prezidenţială să reprezinte cultura României în lume. Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decât a intenţionat autorul. Vocaţia excremenţială din textele de debut ale lui Patapievici se rafinează aici, intervenind o subtilă abordare exegetică necromaniacă. Concepţia de abordare a tezei este tot în cheie politică, de aici şi invocarea integrării euro-atlantice, un proces profund politic şi de siguranţă naţională, nu cultural. Un “text manifest” similar în concluzii aparţine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administraţii prezidenţiale. Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decât Patapievici, în 1998, în Dilema, publicaţia ministrului de externe al României, Andrei Pleşu. “Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect”. Mai putin iscusit decât Patapievici, Preda nu s-a gândit să introducă şi „cestiunea siguranţei naţionale” în ecuaţia Eminescu poate şi deoarece NATO era încă o fata morgana la vremea aceea, pentru România „progresistă”.

Modelul Eminescu ar fi deci, pentru epoca noastră, din punct de vedere cultural şi politic, inadecvat, “irecuperabil”, “suspect”, “învechit”, “nul”, iar junii şi junicile care vor nume “afară”, care aspiră la sincronie europeană, au nevoie de alte modele, de succes, nu cadaverice. Am aflat de curând şi care ar fi modelele “adecvate”, “euro-atlantice”, propuse de Patapievici, iar “sincronia” culturală invocată a fost confirmată public prin scandalurile de anul trecut legate de finanţarea de către ICR a unor juni dedicaţi pornografiei şi promovării simbolisticii anticreştine. În plan cultural, ne-am lămurit asupra “chipului nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume”. Chiar şi-au făcut un fel de nume, junii “progresişti” ai lui Patapievici.

În plan politic, “sincronia”, adecvarea clasei politice actuale, conformă în întregime “noului canon importat din “ţările progresiste”, s-a vădit elocvent la alegerile recente din 2008 când din 18,3 milioane de români cu drept de vot au participat la vot doar 7 milioane, cea mai scăzută rată de participare din perioada postcomunistă a României. Dacă ar fi fost cuprinşi şi cei 12 milioane de români dinafara graniţelor între cetăţenii cu drept de vot probabil că ar fi fost şi mai grăitoare amendarea de către popor a actualei clase politice, cu tot cu modelele “bine văzute afară”.

Chipul nou al clasei politice actuale, “înnoite”, “progresiste”, integrată euro-atlantic şi pe drept cuvânt ieşită din zodia naţionalului, cuprinde parlamentari infractori, excroci, derbedei, securişti, foşti comunişti ba chiar şi un caz de căcănar/gunoier-şef/om politic de succes.

Acesta este referenţialul politic al unor Patapievici/Preda/Pleşu, ei înşişi, de altfel, tot oameni politici, stipendiaţi cu poziţii politice în calitatea lor de noi formatori ai bursei de valori cultural-politice. “Bursa” unde s-au “tranzacţionat” cel mai intens valorile conforme “noului canon importat din “ţările progresiste” este pe Calea Victoriei, respectiv sediul GDS, instituţie fondată de fostul comisar bolşevic Silviu Brucan. Aici a fost instalat “patul lui Procust” invocat de Patapievici. Racordurile mitologice pot juca feste celor care se folosesc de ele. Cu sau fără voie, invocarea eliminării lui Eminescu prin utilizarea de către Patapievici a imaginii “patului lui Procust al noului canon” spune totul despre ucenicii, calfele şi “meşterii” (Maeştrii) noului canon. Procust, se ştie, era un bandit, cam sadic si diabolic, un torţionar mitologic, devenit simbol al sistemului abuziv de încadrare (prin mutilare) în tipare ideologice. Patapievici, Preda, sunt doar porta-voci ideologice. Maiştrii cu funcţii comisariale stau mai la fereală, meşteresc prin fundaţii pretins (nou) europene.

Procust şi sfârşitul “noului canon” politic

Teza trâmbiţată zgomotos de comisarii lui Procust, a inadecvării cultural politice a modelului Eminescu, invocarea chiar a dezacordului dintre obiectivele de siguranţă naţională (integrarea în NATO) şi modelul politic eminescian se dovedeşte a fi, astăzi, doar o simplă gogomănie. Cel mai important factor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale, o spun chiar rapoartele SRI, au fost chiar oamenii politici, clasa politică “progresistă” din care au făcut şi fac parte învăţăceii şi alumnii GDS-ului procustian. Jefuirea patrimoniului naţional, distrugerea sistemului de învăţământ (certificată de nivelul precar al generaţiilor ieşite de pe băncile şcolilor), fărâmiţarea coeziunii sociale şi naţionale, impunerea unor standarde anticreştine în sânul societăţii româneşti (vezi interzicerea icoanelor, finanţarea pornografiei cu accente sataniste) sunt “opere” ale clasei politice, îndrumată ideologic, comisarial, de maeştrii “noului canon”, de “progresiştii” patului lui Procust. La rândul lor, comisarii GDS-ului sunt finanţaţi chiar de noii moguli ai sistemului la care au pus umărul, pe care l-au avizat şi certificat.

Sistem politic “bine văzut înafară”, dar care a fost acum, iată, invalidat “înăuntru”, chiar de alegători – de marea majoritate a poporului român. Poporul român a arătat fără dubiu că sistemul noului canon politic invocat de Patapievici în antiteză faţă de modelul Eminescu este cel care e, cu adevărat, “politic incorect”.

“Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc (…)

Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieraşi şi fudui(…)

Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiutori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Români” (art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110)

“Arionii”, la care se referă Eminescu, indică o tipologie inspirată de figura unui om politic contemporan cu ziaristul, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Virgil Arion, cel care a avut un rol important, ulterior morţii lui Eminescu, în stigmatizarea ziaristicii eminesciene prin ruperea în două a operei eminesciene, cu aruncarea la coş, ca netrebuitoare, a ziaristicii. Ministrul Arion a jucat un rol decisiv în această operaţiune de extincţie a circulaţiei operei jurnalistice, deoarece era vizat direct şi cu autoritatea publică pe care a avut-o a instaurat, de fapt, modelul maiorescian al unui Eminescu-poet, diafan, singur, abuzând de cafea, obosit de munca istovitoare ca ziarist etc.

Poate judeca oricine cu uşurinţă “adecvarea” la realitatea de atunci dar şi la actualitatea momentului politic de azi a celui pe care Arionii de azi, Patapievicii şi eiusdem farinae şi l-ar dori mort şi ascuns într-o debara.

Marea majoritatea a românilor a înţeles deja că sistemul ticăloşit a ocupat România iar cadavrele politice care împut aerul României sunt “ticăloşiţi” care se află în băncile Parlamentului, la Preşedinţie, la guvernare. Cât despre scheleţii vechiului sistem nici măcar nu mai stau în debara, ci se afişează la vedere, în posturi “preşedinţi de onoare”, cum e cazul criminalului cu mâinile mânjite de sânge până la cot, Ion Ilici Iliescu. Situaţie care spune totul despre ce înseamnă conceptul onoarei pentru partidul de guvernământ din care face parte.

“Canonul politic” procustian invocat de ciracii lui Procust este un eşec total, un antimodel politic. Deocamdată poporul român nu a aplicat încă metoda lui Tezeu, de “rezolvare” a torţionarului Procust, dar nu este timpul pierdut. Au trecut doar două decenii de la trasul cu arma în stradă.

Dosarul Eminescu

Cei care îl portretizează astăzi pe Eminescu în chip de cadavru îşi asumă astfel, pe cale simbolică, şi nu numai, filiaţii strânse cu cei care şi l-au dorit pe Eminescu cadavru, în epoca sa, cei care l-au şi înlăturat pe Eminescu din viaţa publică, tot în numele culturii politice “progresiste”, invocate în textul lui Patapievici. Un excurs jurnalistic lansat acum doi ani de ziarişti de investigaţie afiliaţi la organizaţia Civic Media, pe tema sfârşitului abrupt a vieţii ziaristului şi omului politic Mihai Eminescu a dat recent roade neaşteptate. Ipoteza lichidării sale fizice a fost lansată ca o temă de anchetă de către ziarişti şi cercetători de marcă care au pornit un demers investigativ dedicat “colegului de breaslă” Mihai Eminescu. Tema de lucru a fost preluată şi urmărită cu o deosebită atenţie pentru cel mai mic detaliu arhivistic şi istoriografic, de filosoful Constantin Barbu care a lansat nu mai puţin de zece volume, ale unei investigaţii analitice complete realizate sub egida Academiei şi Fundaţiilor Mihai Eminescu. “Codul Invers – Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu”, cum se intitulează seria de volume cuprinde mii de pagini de documente, însemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea sa, fotocopii ale originalelor unor acte secrte din arhivele imperiale austro-ungare, fragmente din jurnalul şi memoriile regelui Carol I, din însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei, părţi ale unor note informative secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene. Un astfel de “plan de măsuri” în ce-l priveşte pe militantul societăţii conspirative “Carpaţii” – Mihai Eminescu – poartă semnătura însuşi împăratului Franz Josef!

Deoarece Eminescu era o ţintă de stat, o ameninţare la adresa siguranţei imperiale! Context care dezvăluie un Eminescu geopolitician şi naţionalist implicat în acţiuni conspirative pentru proiectul Daciei Moderne – România Mare.

Eminescu a devenit o victimă a regimului politic datorită în principal implicării sale în presă şi politică. Ziaristul Eminescu a fost o ţintă operativă şi a fost urmărit pas cu pas de agenţii secreţi ai Imperiului Austro-Ungar. Eliminarea sa de pe scena politică s-a datorat unei acţiuni conspirate executate cu profesionalism.

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariştilor. Ca şi mulţi alţi ziarişti Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv (a fost arestat de opt ori), al poliţiei politice şi – mai mult decât atât – a devenit o problemă (şi o afacere) de Stat.

Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei, politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist, ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor pe politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecţionată sub comunism.

Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România amendând atât liberalii cât şi conservatorii pentru politica de cedarea în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar şi cu rigoare scria cu o forţă devastatoare. Maiorescu notează – “Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verb”. “Stăpân pe limba neaoşă” şi cu o “neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruţător “iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”.

Eminescu – omul politic naţional

Pe scurt un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator a arătat clar poziţia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (“o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austroungar şi totodată îşi acuză colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880 mai ales după ce atacă proiectul de program al partidului conservator lansat de Maiorescu în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrifica românii aflaţi sub puterea Imperiului Austroungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimează pe români îngrădind accesul la şcoală şi biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă avertiza jurnalistul. Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii – “la ciolan” cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaş conservator devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere să i se pună surdină lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenţia: “şi mai potoliţi-l pe Eminescu”). Scârbit, acesta protestează: “Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămăşile şi partidul ca cizmele?.” Ca urmare în noiembrie 1881 Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat iar noul redactor – şef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.

Eminescu – ţinta serviciilor secrete imperiale

În 1882 Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG – “Societatea Carpaţii”. Societatea îşi propunea – conform Statutului, să sprijine orice “întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt înfiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu inclusiv în redacţie.

Manifestările organizate de “Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit reprezentanţa diplomatică a Austro-Ungariei în România. “Societatea Carpaţii”, era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la Tară dar executa şi acţiuni conspirative.

Într-o nota informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena se raporta: “Societatea “Carpaţilor” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă nota unui agent înfiltrat în organizaţie – n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică. S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei “Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie.

Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituţiile de învăţământ de aici, sarcina pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei “Dacii Mari”. Săcăreanu, redactorul adjunct de la “Româna liberă” a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-Akten, K.159)

Un alt un raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de externe al Austroungariei, informa despre o altă adunare a Societăţii Carpaţii, din care rezultă că un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele Societăţii Carpaţii, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai puţin decât … spion austriac. (numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal dresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: “informat de d.d. G.Ocăşanu şi V.Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”.)

Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională coordonate ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă societatea “Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta societatea “Petru Maior”, la Viena “România jună”, la Cernăuţi “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea “Astra” şi în vechea Românie, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, fiind intens înfiltrate şi supravegheate. Colecţia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios. Eminescu era urmărit pas cu pas. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: “Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcarea (“iridenta”) ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România.

În 1883 Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania şi îl ridiculizează pe rege, pe Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamnă guvernul liberal pentru politica externă şi internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine o povară incomodă pentru toată lumea. Tiradele şi intransigenţa sa deranjau toate taberele. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar – ca mulţi alţi ziarişti, ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora. Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva.

“Moartea civilă”

În 28 iunie 1883 se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forţa la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi lichidare civilă la care au participat inclusiv “apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace.

Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austroungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.

Guvernul a desfiinţat “Societatea Carpaţii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii” au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor.

Exact în această zi trebuia de fapt să se semneze tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat de ardeleni care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor asupriţi de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului iar condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la Bucureşti. “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Aşa zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potenţială mare figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883 ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal.

Lichidarea

Ce urmează în anii următori este un coşmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele şi toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le, selectiv, la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai vazut niciodată corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al “Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu, vizau contracararea consecinţele unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat “subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol I. Este uşor de înţeles că acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică “măsurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar şi de atunci. Nimic nou sub soare pe câmpul “operativ”. Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetică – romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este “bietul Eminescu” Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi internat din nou la balamuc în martie 1889. Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politică a fost pusă la index.

Defăimarea

Defăimarea sa nu a încetat însă la peste un secol de la uciderea sa. Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese de intenţie, este proclamat drept proto-fascist. Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală – cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală sau cu aportul doctorului Vuia că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică”. Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller, iar apoi este “uitat” pe fereastră, în soare. Creierul său era o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – deoarece această boală mănâncă materia cerebrală. În manualele de astăzi continua însă propagarea operaţiunii de dezinformare coordonată de serviciile secrete al Austroungariei. “Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi “grupuri de prestigiu” – în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.

După ce a fost folosit la revoluţii în Moldova şi Iran sau pentru a trimite mesaje din spaţiu, twitter devine o unealtă de promovare a politicii de stat.

Guvernul britanic a publicat regulamentul pentru modul de folosire a serviciului de microblogging Twitter de către departamentele sale. Cu toate acesta, spre deosebire de limita celor 140 de caractere din Twitter, documentul are 20 de pagini şi peste 5000 de cuvinte.

Neil Williams de la Departamentul de Afaceri şi Inovaţii, autorul ghidului, a recunoscut că 20 de pagini este un pic cam mult dar declara că a fost surprind de “cât de multe sunt de spus”

Documentul le cere funcţionarilor să dea mesaje pe twitter care să fie “umane şi credibile”. Sfătuişte de asemenea departamentele guvernamentale să producă între 2 şi 10 tweet pe zi, cu o pauză de cel puţin 30 de minute între ele.

În plus se recomandă folosire Twitter pentru orice de la anunţuri din ministere, până la momente de criză când poate fi “sursă primară” de comunicare cu electoratul.

În plus se cere ca serviciul să fie folosit în conformitate cu obiectivele guvernului.

De asemenea se cere departamentelor să nu “urmeze” utilizatori Twitter care nu acceptă acest lucru, deoarece ar putea fi considerat comportament “Big Brother”. Biroul premierului britanic, ministerul de externe şi unii parlamentari deja folosesc Twitter pentru a-şi promova activitatea. Biroul premierului Gordon Brown are peste un milion de “followers”.

www.mondaynay.com

Împlinirea a 40 de ani de la momentul în care oamenii au făcut primii paşi pe Lună nu a fost ignorat de Google. Cu această ocazie, programul Google Earth s-a îmbogăţit cu o nouă funcţie care permite explorarea Lunii. În plus, Google a afişat un logo special pe pagina motorului de căutare.

Noua aplicaţie a fost realizată cu ajutorul oficialilor NASA. Google a integrat în programul său videoclipuri ale NASA filmate pe satelitul natural, precum şi o serie de fotografii panoramice.

În timpul explorării virtuale, utilizatorii Google Earth pot observa obiecte lăsate pe lună de diverse misiuni spaţiale.

Anousheh Ansari, prima femeie turist spaţial, a declarat: “Acest instrument va permite milioanelor de persoane să înţeleagă mai bine spaţiul şi Luna”.

Potrivit informationweek.com, Google Earth mai include posibilităţi de explorare a cerului, a planetei Marte şi a oceanelor.

La începutul lunii februarie, Google Earth a lansat serviciul Ocean, care le permite utilizatorilor să exploreze virtual adâncurile oceanelor

Yahoo! a vandut Kelkoo, serviciul  european de comparare a produselor on-line, unei firme nou-infiintate numita Jamplant. Desi Yahoo! nu a publicat suma primita pentru companie, fostul director executiv si fondator Pierre Chappaz a declarat ca serviciul Kelkoo a fost vandut pentru mai putin de 100 de milioane de euro. O diferenta destul de mare de la pretul de achizitionare initial de 475 de milioane de euro platit de Yahoo! pentru Kelkoo in 2006.

Intre timp, Jamplant ramane inca un mister, fiind o companie infiintata in urma cu doar sase saptamani. Potrivit spuselor lui Chappaz, compania a fost fondata de un grup de investitori interesati de aceasta nisa.

Potrivit unui test de performante realizat de un site specializat, Google Chrome este cel mai rapid browser la ora actuala, intrecand Mozilla Firefox, Internet Explorer 7, Safari si Opera. Potrivit datelor celor de la Extreme Tech, o pagina foarte complexa cum e site-ul BBC s-a incarcat in doar noua secunde in Chrome, comparat cu 16 secunde in Firefox 3 si Internet Explorer 7, in timp ce YouTube s-a incarcat in cinci secunde, fata de sapte secunde in IE 7, Firefox si Safari. Chrome, lansat in luna septembrie, se afla inca in stadiul beta, ceea ce inseamna ca inginerii companiei inca lucreaza la imbunatatirea lui. Oficialii Google au declarat ca au realizat browserul pentru a face navigarea pe internet mai rapida si mai sigura, fiind optimizat special pentru accesarea site-urilor multimedia, care devin din ce in ce mai populare.

De la data lansarii, Chrome nu a  reusit sa acapareze decat 1% din piata browserelor web, comparat cu 71% detinut de IE 7 si aproximativ 20% acaparate de browserul Mozilla.

Google a declarat ca doreste sa preinstaleze Chrome pe unele din noile sisteme care se vor lansa anul viitor, cand browserul va iesi din stadiul beta.
Sundar Pichai, vicepresedintele Departamentului Product Management, a spus: „Vom realiza probabil contracte de distributie. Am putea lucra cu un producator de sisteme pentru a livra computere cu Chrome preinstalat”.

Companiile pot inregistra .tel

Organizatia Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) a dat unda verde unui nou domeniu cu sufixul .tel, folosit pentru a usura accesul la datele de contact ale firmelor care activeaza pe internet.

Avand in vedere lansarea noului domeniu top-level (TLD), potrivit analistilor, atat firmele mari, cat si cele mici vor dori sa isi protejeze URL-urile care contin brandurile companiei, sloganurile sau numele. Noul TLD va avea sufixul .tel. Spre deosebire de .com, .net, .org si alte domenii deja disponibile pe piata on-line, noul .tel este creat special pentru a fi accesat de pe dispozitivele mobile cum ar fi BlackBerry sau iPhone, si pune la dispozitie informatiile de contact ale organizatiei respective, fara a fi nevoie de un site propriu-zis.

Scopul noului domeniu este de a oferi acces instantaneu la datele de contact ale unei companii fara a accesa un serviciu de whois sau pagina de contact de pe site-ul oficial.

De asemenea, cand aceste domenii sunt accesate de pe mobil, numerele de telefon vor aparea ca linkuri, putand fi apelate direct sau stocate sub forma de carte de vizita electronica .vcf.

Desigur, vor putea fi puse la dispozitie si alte linkuri, dar scopul principal al noului TLD este de a usura si standardiza accesul la informatiile unei companii publice, eliminand necesitatea unor carti de telefoane virtuale sau directoare de firme separate.

Cum lucreaza

Spre deosebire de un site normal, care necesita un domeniu si un hosting, toata informatia de pe un domeniu .tel este gazduita de serverul DNS. In mod normal, cand introduci o adresa in browser, acesta contacteaza serverul DNS si obtine numarul de IP corespunzator serverului respectiv.

Un domeniu .tel insa nu acceseaza o pagina de web, tot ce este necesar pentru a afisa datele de contact fiind gazduit de insusi serverul DNS.

Marcile inregistrate vor alege primele

Incepand cu 3 decembrie 2008, firmele cu un trademark inregistrat sau un serviciu proprietar vor putea inregistra un domeniu pentru ele pentru un cost de aproximativ 350 de dolari. Aceasta perioada, numita „sunrise”, va dura doua luni. Incepand cu 3 februarie 2009, va demara a doua faza a inregistrarilor, numita „landrush”, care va da ocazia oricaror persoane sa inregistreze orice domeniu .tel, inclusiv nume sau descrieri generice cum ar fi radio.tel sau video.tel, pe baza de „primul venit, primul servit”.

Aceasta perioada va dura pana pe data de 23 martie 2009, dupa care domeniile .tel vor fi disponibile si pentru publicul larg, la un pret mult mai mic, estimat la aproximativ 1,25 dolari pe luna.

Un nou trend in lumea mobila

Se pare ca domeniul .tel va fi disponibil global, de la toti providerii .com, .net sau .org. Potrivit mai multor analisti din industria web, domeniile .tel vor fi la mare cautare, mai ales de catre persoanele care fac din inregistrarea domeniilor noi o afacere, asa ca acestia recomanda companiilor sa isi asigure proprietatea intelectuala, inregistrand un domeniu .tel pana nu este prea tarziu.

Adidas a lansat o initiativa globala de promovare a produselor sale printr-un nou site video, adidas.tv. Site-ul va contine materiale multimedia realizate de companie pe parcursul timpului, inclusiv reclame, evenimente sponsorizate sau interviuri cu atleti si staruri sportive. Potrivit reprezentantilor, adidas.tv vrea sa fie un centru de acces pentru continutul video legat direct de produsele sale. Utilizatorii vor putea include materialul disponibil in propriile pagini personale prin intermediul unor widgeturi, in final, brandul sportiv dorind sa dea control absolut vizitatorilor asupra filmuletelor publicate pe site.