Pantaleonescu Weblog!

În general, cînd un străin îmi dă bună ziua şi se oferă să-mi facă trampa fără să i-o fi cerut, bănuiesc că vrea să-mi fure calul. Cei pe care îi dai afară pe uşă îţi intră după aia pe fereastră şi te trezeşti cu ei la masă, la casieria lui Vântu sau chiar în pat, între tine şi jumătatea ta. Pînă la urmă, tot ieşi dator. Nu e cazul cu Dropbox, un serviciu de sharing integrat sistemului de operare. Nu mai ţin minte cum am ajuns să fiu băgat în seamă de serviciul lor de propagandă. Nici nu mai ţin minte de ce l-am aruncat prima dată de pe calculator, întrebîndu-mă la ce foloseşte.

Mi s-a părut foarte înrudit cu Mozy, pe care, tot aşa, îl dezinstalasem pentru că-mi rupea procesoarele. Mi-am amintit de el în clipa în care a trebuit să trimit în străinătate un cîrnat de poze de înaltă calitate, de 12-14 MB fiecare. Am apelat la transfer.ro, cu conştiinţa datoriei împlinite. Străinezul, însă, m-a făcut cu ou şi cu oţet. A pătimit, săracu’, pentru juma’ de giga, cîteva zile la rînd. Asta pentru că transfer.ro e mai degrabă un operator metropolitan şi nu unul internaţional, iar rata de download nu sare de cîţiva k pe secundă. Mai există soluţii de sharuire, dar, la mai toate, eşti ca şi orb. Aşa se zice: ca şi ministru, ca şi cetăţean. Nu ştii ce se petrece ca şi cu fişierele tale.

Aşa că m-am întors cu mai multă băgare de seamă la programele de backup şi share de pe Internet. Am reactivat contul de Dropbox şi m-am pus pe studiat. Programul creează pe hard, în Users, un folder Dropbox – pe care îl sincronizează cu serverul. Ce introduci în acest folder (alte foldere sau documente) se transferă automat. Asta e un lucru la mintea cocoşului. Ce nu e la mintea cocoşului e că, de îndată ce muţi fişierele de aici în altă parte, tot automat, dispar de pe server. Naşpa… Dar nu chiar atît de naşpa, întrucît, pe server, unde intri cu orice browser – prin meniul care se instalează în bara de sistem –, ai acces la fişierele tale şi la istoria acţiunilor personale. Timp de mai multe luni, poţi recupera documentele şterse, fără ca ele să reapară pe computer. Asta nu-i rău deloc! Mai mult, dacă ai lucrat asupra unui document, iar Dropbox a indexat tot ce ai făcut, ai acces la versiunile intermediare. Asta chiar că sună mai bine ca viitorul!

Apoi, deşi serviciul gratuit al lui Dropbox îţi oferă doar 2 GB (versiunile Pro 50 şi Pro 100 costă 100 sau 200 de dolari pe an), poţi să mai creşti pe principiul „lanţului sfîntului Anton“. Trimiţi invitaţii la alţii şi, pe măsură ce ei se înregistrează, cîştigi extraspaţiu. Din păcate, joaca nu durează la infinit, creşterea nu depăşeşte 3 GB suplimentari. Sfîntul Anton e mai puţin darnic în cazul ăsta, mai puţin decît la Mozy, dar ce să fac dacă nu mă împac cu interfaţa lor? Acum, cel mai important, cum shăruieşti? Simplu, fiecare folder de pe server are o rubrică în care pui adresa de mail a celui ce trebuie să primească mesajul, dimpreună cu un spaţiu pentru corespondenţă intimă. Poţi şterge oricînd persoanele care-şi iau nasul la purtare. Important e că poţi intra de oriunde pe serverul Dropbox, de pe orice computer şi orice sistem, e suficient să ai parola.

Pentru cei interesaţi de securitatea datelor, se pare că transferul efectelor personale e încriptat AES-256 înainte de operaţie. Pe mine nu mă tulbură, dar ştiu mulţi paranoici care vor fi gîdilaţi plăcut de această ştire.

Acum, cîte ceva despre resurse: Dropbox e cel mai liniştit program de backup online. Nu consumă mai mult de 2-3% din procesor, iar memoria reală (în plin efort) nu sare de 60-70 de megi. Cînd procesul se încheie, nu mai consumă nimic. Restul e tăcere!

Macul şi barosul

Miercuri, cînd au ajuns la serviciu, băieţii de la YouTube au avut o surpriză extrem de neplăcută. Pasămite fusese Ziua Internaţională a Porn-ului… A, nu, neoficial, evident! Adică nu-ţi dă nimeni liber pe chestia asta, ceea ce nu înseamnă că nu o poţi serba în voie la birou, pe Internet, dacă nu te vede nimeni.

Aşadar, miercuri, 21 mai, de Ziua Pornografiei, nişte băieţi s-au organizat şi au uploadat în acelaşi timp pe YouTube cîteva mii de clipuri cu conţinut adults only. Pe lîngă faptul că volumul asaltului a depăşit numeric capacitatea YouTube de a se replia pe loc, contravenienţii au şi mascat imaginile porno sub intro-uri de cîteva secunde conţinînd imagini inofensive cu pajişti înflorite gen.

Pînă la momentul la care voi citiţi acest text, cei de la YouTube au apucat să şteargă o mare parte din fişierele respective cu ajutorul raportărilor user-ilor. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fiţi surprins dacă, în mijlocul unui fragment din Lacul lebedelor, să zicem, una dintre balerine îşi dă brusc chiloţii jos şi întreţine raporturi anale cu Spărgătorul de nuci sau cu tot Corul vînătorilor.

Hai încă una cu Gmail şi după aceea vă lăsăm, că poate voi aveţi treabă şi noi vă reţinem cu prostii… Nu ştiu dacă aţi văzut – probabil nu, că doar cine stă să se uite în fiecare zi, ca mine, dacă s-a mai înverzit butonul Labs de sus, lîngă Settings –, dar săptămîna trecută, Gmail a introdus o facilitate nouă. Message Translation este, de fapt, integrarea serviciului Google Translate în Gmail. O idee atît de la îndemînă încît ceea ce mă miră este cum de le-a venit aşa de tîrziu…

Astfel, dacă aveţi prieteni în Insulele Fiji care vorbesc numai limba insulelefijiză sau numai dacă vreţi să înţelegeţi ce vă spun oamenii ăia care vă scriu cîte douăzeci de mesaje pe zi în limba rusă, la care ataşează imagini cu pastile Viagra şi Cialis, mergeţi în Settings > Labs şi activaţi opţiunea Message Translate. În cazul în care „Limba de afişare pentru Gmail“ este setată pe română, toate mail-urile pe care le veţi primi de-acum încolo vor avea opţiune de traducere în limba română.

E adevărat, nu e chiar o traducere cu care ai putea trece testul Toefl, însă poţi să-ţi faci treaba cu ea.

Eu, care nu-mi trecusem niciodată Gmail-ul pe limba română, am fost surprins mai degrabă de cum arată interfaţa sa în alţi termeni decît cei consacraţi, din engleză. Spre exemplu, Inbox-ul se numeşte „Mesaje primite“, folderul Drafts – „Mesaje nefinalizate“… Trash-ul e „Coş de gunoi“, jos în Google Talk sînt îndemnat să „Devin vizibil“, iar la „Mai multe acţiuni“ (More actions) există posibilitatea „Suprimaţi“. Haios, nu?

Hacker, poliţist texan

Există un rînd explicativ pe forumul www.macuser.ro (şi pe care vi-l recomand să-l citiţi ori de cîte ori aveţi dureri de cap de citire sau goluri de memorie RAM), exact la subiectul Windows pe Mac. Scrie acolo aşa de frumos: Dacă trebuie, trebuie… Şi chiar trebuie să le spun, încă o dată, tuturor: computerul ideal e ăla care îţi dă satisfacţie şi nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. Şi pentru că nouă ne place Mac-ul, hai să-i f… un Windows de să stea mîţa-n coadă.

Marea problemă Apple a fost exclusivismul. Era să-i fie fatal.

Foarte multă lume s-a ferit de Apple tocmai din cauza arhitecturii excentrice (procesoare 680xx sau PPC). Cînd ştii toată viaţa numai de Intel sau AMD, te ia cu fiori dacă auzi de Motorola sau IBM.

Asta nu i-a descurajat pe cei ce voiau, cu tot dinadinsul, să deschidă ferestre cu chenar albastru pe Mac. Mi-aduc aminte cu nostalgie cum a jucat fiul meu Bogdan, în 1993, primele quest-uri pe un emulator de 286, Soft PC. Eram mai strîmtorat, nu-mi permiteam calculator acasă. Şi nici nu-mi dădea inima ghes. Dar el – musai să joace Prehistoric 2. Era mai lent ca moartea, dar, chiar şi în reluare, personajele străluceau himeric pe ecranul de 14“. Pe vremea aia, lumea se uita la pisiuri ca în epoca lui Video Împărat. De îndată ce Apple a trecut la monstrul vitezei G3, a apărut Virtual PC, cu o codare mai bună şi cu optimizări superioare. Dar ca să înţelegeţi de ce toate soluţiile alea erau, totuşi, apă de ploaie pe bani, trebuie să vă explic cam cum funcţionau. Soft-ul lua datele de PC, apoi le transla în limbaj de Mac şi le trimitea la procesor. Jupînul le rumega şi le arunca, gata mestecate, înapoi, iar programul le mai traducea o dată în Windows. Orice ar fi făcut geniile liniilor de cod, totul se desfăşura în reluare. Am văzut tipi care şi-au plantat soluţia aşa: Windows 3.1 şi programe de contabilitate. Şi atît. Orice altă încercare era inimii durere.
Trecerea la arhitectura Intel a schimbat datele problemei. Noile procesoare (nu toate, dar toate de Mac) au o funcţie de virtualizare, prin care diverse sisteme de operare pot fi rulate pe aceeaşi maşină. Aici e secretul lui Polichinelle, aka Hackintosh.

De aceea, Parallels Desktop şi VMWare Fusion s-au lansat, aproape concomitent, ca două emulatoare de mediu PC. Ambele se bazează pe funcţia de care pomenirăm mai sus şi accesează nemijlocit chip-ul. Ambele permit instalarea mai multor versiuni ale inamicului în spatele liniilor de apărare. Windows Me, XP, Vista, DOS, Linux. Mai mult, ele pot fi rulate concomitent şi în paralel cu OS X. Pe scurt, ai o multimaşină. Şi fiecare în parte, dar amîndouă laolaltă promit viteze superioare celor obţinute de concurenţă. Ambele creează un disc virtual pe care installer-ul nepoftit îl va vedea ca fiind nativ. Funcţii spectaculoase precum Coherence (Parallels) sau Multiple Snapshots for Power Users (VMWare) iau ochii utilizatorului. Şi nu duci lipsă de drivere sau facilităţi care-ţi înlesnesc navigarea între sisteme. Singurele probleme ar fi cîte procesoare sînt văzute, cîtă memorie mănîncă ori cîtă memorie grafică suportă. Parallels luase ochii mulţimilor cu 256 MB VRAM, 64 de biţi şi controlul tuturor procesoarelor întîlnite în cale. Dar cum VMWare implementase (frumos cuvînt) DirectX 9 pentru Mac, chiar de a doua zi a revenit în forţă. Eu, care am foarte rar nevoie de Windows, am adoptat soluţia soft. Nu joc, dar mi s-a spus că aş putea încerca şi nu mi-ar părea rău. Cea mai tentantă, însă, e cea gratuită, de la Sun Microsystems, Virtul Box. Dacă vreţi să gustaţi din felia de tort cu BSOD, poftiţi numai la ospăţ!

Apple, însă, a furnizat o soluţie mult mai apropiată de sufletul gamerilor. Aici e secretul lui BootCamp, prezent în Tiger sau Leopard, soluţia multiplatformă de elecţie. Dar, despre asta, poate data viitoare.

Macul şi barosul

După ce Sony a retras anul trecut de pe piaţă circa 100.000 de baterii cu probleme, acum a venit rîndul lui HP să sune retragerea, respectiv „Rupeţi rîndurile, înapoi în unitate, fuga marş“, pentru 70.000 de baterii aflate sub comanda trădătorilor de ţară, generalii Litiu şi Ion!

Aşadar, dacă cumva vă aflaţi printre nefericiţii posesori de laptop HP Pavilion, HP Compaq, şi Compaq Presario achiziţionate între august 2007 şi martie 2008 şi tocmai aţi plecat de-acasă lăsînd laptop-ul la încărcat, HP vă recomandă să sunaţi mai bine direct la pompieri. Dacă locuiţi într-o zonă mai friguroasă, nu are sens să duceţi înapoi bateriile.

Doar lăsaţi laptop-ul la încărcat pe timpul nopţii şi puteţi economisi bani frumoşi la factura de încălzire.

Miercurea trecută am citit o ştire interesantă pe blog-ul oficial al Gmail. Ea suna cam aşa: Gmail pune la dispoziţie spaţii de cazare gratis pentru cei care vor să se mute cu căsuţa de e-mail de pe alte domenii către Gmail. Ba chiar se ocupă şi suportă cheltuielile cu transportul bagajelor de acolo încoace.

OK, posibilitatea de a prelua mesajele de pe alt cont pe Gmail cu POP3 exista mai de mult. Însă noul serviciu de import e mult mai simplu de folosit. Unde mai pui că îţi aduce şi toate contactele, ba îţi mai acordă şi 30 de zile de test, ca să te poţi răzgîndi.

Care va să zică, să ne imaginăm că vreau să-mi aduc toate mesajele plus contactele de pe contul/urile cele vechi de Yahoo! Mail (AOL, Hotmail, Gmx, MSN Live etc.), de care m-am plictisit, pe noul cont de Gmail pe care îl şi folosesc frecvent în ultimii trei ani.

Ce fac? Intru în contul de Gmail, Settings din dreapta sus, apoi Accounts and Imports. Aleg „Import mail and contacts“, introduc adresa de Yahoo! şi-mi bag parola… dacă pot spune aşa. Btw, staţi liniştiţi: parola cică va fi ştearsă din bazele de date ale Gmail imediat după folosire. Apoi închid tot şi n-am decît să aştept o zi-două, pînă băieţii îmi cară mobila, covoarele şi ficusul din Yahoo! către Gmail. Din păcate, degeaba am stat eu să-i supraveghez să nu-i subtilizeze parfumurile prietenei mele, că nu vezi nimic. Totul se întîmplă în background.

Probleme. Eu am întîmpinat ceva dificultăţi la desfăşurarea acestui proces în Google Chrome: nu-mi erau recunoscute parolele de la Yahoo!. A trebuit să reiau totul din Firefox, unde a mers din prima.

Hacker, poliţist texan

Joi, la ora 11, pe site-ul GSP s-a putut citi o singură ştire. Că site-ul a fost hack-uit. Ce-i drept, prima frază ni s-a părut cam suspectă. Cică “am atacat acest site pentru că e principala sursă de informare a microbiştilor români”.

Păi, ştie toată lumea că principalele surse de informare ale microbiştilor români sînt blogul Simonei Tache şi ideiindialog.ro. Aşa că ne-am gîndit că poate e chiar opera vreunui gesepist mai creativ. Dacă aşa a fost, felicitări, am muşcat-o. Doar că, la primul refresh, mesajul a dispărut. Dacă ar fi fost pe bune, revolta microbiştilor virtuali a durat exact cît momentul zero din fotbalul românesc: vreo oră.

Cînd vine vorba de prelucrarea şi manipularea video, toată lumea se ia cu mîinile de VLC şi MPlayer. Scule solide, cu decodoare universale, care ştiu mînui şi hora, dar şi suveica imaginilor. Ce ar fi un calculator fără kinetoscopie? O iluzie fixă şi atemporală. O propagandă fără ieşire la marea comunicaţiei. Slavă Domnului, putem video şi nu doare. Dar mai puţin cunoscută e chiar scula principală a sistemului, QuickTime, şi sluga ei, formatul .mov. Nu, nu e un motiv bacovian, nici o nouă tendinţă în modă. Dar s-o luăm cu începutul.

Lansat odată cu ultima versiune 6, QuickTime devine o componentă integrată a sistemului de operare.

Putînd reproduce la început filmuleţe de 320/240 de pixeli, la o cadenţă de pînă la 30 de cadre pe secundă, QT a devenit repede concurentul numărul unu al Windows Media Player şi al infamului format .wmv. De ce infam? Pentru că structura intimă a codecurilor era aşa de alambicată şi atît de proprietară încît era musai să te scarpini cu mîna stîngă la urechea dreaptă ca să-i dai de capăt. Dar ştiţi cum e, dacă Microsoft decide, lumea se supune, iar publicul crede că aşa trebuie să se întîmple-n viaţă. Degeaba cotcodăcesc toate camerele video în formatul .mov. Degeaba e free playerul Apple. Nu a izbutit să se impună. Cu toate astea, formatul Pro e un minieditor de imagine care poate fi mînuit şi de un copil. Iată, în continuare, o listă de compatibilităţi care face concurenţa să pălească de invidie.

Audio: Apple Lossless; Audio Interchange (AIFF); Digital Audio: Audio CD – 16bit (CDDA), 24bit, 32bit integer & floating point şi 64bit floating point; MIDI MPEG1 Layer 3 Audio (.mp3); MPEG4 AAC Audio (.m4a, .m4b, .m4p); DRM audio protejat de la iTunes store; QDesign Music; Qualcomm PureVoice (QCELP); Sun AU Audio; ULAW and ALAW Audio; Waveform Audio (WAV).

Video (editabil): formate 3GPP & 3GPP2; AVI; codec şi format de fişier bitmap (BMP); fişiere DV (DV NTSC/PAL şi DVC Pro cu codecuri NTSC/PAL); fişiere Flash & FlashPix; GIF şi GIFuri animate; codecuri H.261, H.263 şi H.264; codecuri şi formatări JPEG, Photo JPEG şi JPEG2000; videoformate MPEG1, MPEG2 şi MPEG4, precum şi codecurile asociate (precum AVC); Quartz Composer Composition (.qtz, Mac OS X întîlnite numai pe Mac); filmuleţe QuickTime (.mov) şi QTVR; codecuri Sorenson Video 2 şi 3; alte codecuri video: Apple Video, Cinepak, Component Video, Graphics şi Planar RGB.

Mai sînt suportate formatele fixe: PNG, TIFF şi TGA. De asemenea, poate accesa informaţia cache din streamurile QTCH.
Aţi obosit? Sună ca o cheie franceză sau ca un briceag elveţian sau precum ciocanul libanez, capabil să ia cu el un shop ticsit de marfă. Şi totuşi nui destul. Dacă instalaţi Perian (cum vam şi vă voi sfătui cîte zileoi avea), QT va fi capabil să playeze şi să exporte cele mai excentrice codecuri. Mai mult, va putea prelua şi subtitrări, că ştiu că asta vă doare. Iar flv-urile vor fi floare la ureche.

Mda, aud mormăitul cîrcotaşilor: „Iar ne abureşti cu un soft care costă bani?“. De data asta, în loc să plec nasul ruşinat, mi-l suflu şi zic: „În SnowLeopard, versiunea Pro va fi liberă. Încă un pic de răbdare şi scăpăm de steagul negru (şi ruşinos) al pirateriei!“.

Macul şi barosul

E cineva care, încercînd să ia legătura urgent cu un operator de la Vodafone pentru cine ştie ce informaţie, nu a blestemat roboţii de la *222 pînă la rudele lor de gradul al treilea, şi anume blenderele de bucătărie, maşinile de spălat semiinteligente şi cuptoarele cu microunde? „Bună ziua. Pentru limba română, apăsaţi 1… Pentru noua ofertă adresată persoanelor fizice care merg la mare pe banda întîi, cu autoturisme de culoare bleu metalizat, motoare în patru cilindri pe benzină, formaţi 2…“

În weekend ne-au căzut ochii peste un comunicat de presă trimis pe adresa redacţiei. Cuiva de la Vodafone i-a venit ideea genială de a institui un număr de telefon care să te ducă direct la un operator.

Wow! Primă, nene! Astfel, contra unui tarif de 39 de cenţi/apel, la numărul *555 poţi avea privilegiul de a lua legătura cu un om viu care mănîncă, bea, poate fumează, dar mai ales te ascultă. De asemenea, dacă îţi pierzi telefonul în afara zilelor/orelor de program, îţi poţi bloca/debloca SIMuri 24 din 24 de ore automat la numărul *228, apeluri gratuite. Pentru „L-am pierdut“, formaţi 1. Pentru „Mi s-a furat“, degeaba mai apăsaţi 2.

Nu mai ţin minte să fi vorbit vreodată aici despre soluţii pentru a browsa netul fără ca cei din jurul tău să vadă pe ce siteuri te dai. Ba mai mult, să creadă că tu te distrezi cu cine ştie ce statistici în Excel, în timp ce tu, de fapt, munceşti din greu la siteuri despre doamne îndrăgostite de cîte şase cai deodată sau de maximum doi armăsari frumoşi, vorba unui mustăcios de pe YouTube de care am rîs două săptămîni toată redacţia (search YouTube după „Şase cai frumoşi“).

Probabil că aţi mai dat peste jocuri care au setat un boss key.

Adică o tastă pe care, dacă o apeşi, îţi trimite brusc jocul în Taskbar, afişînd pe ecran aplicaţia de acoperire pe care o aveai pornită pe dedesubt. Ei bine, ceva asemănător face şi Vanishd.

Vanishd.com este un site care îţi permite să deschizi două pagini de Internet una peste alta. Cea de sus este acoperirea, iar cea de sub ea este siteul pe care vrei să-l urmăreşti fără a fi observat de ochii indiscreţilor din jur. Chestia asta se face prin intermediul unei ferestre customizabile care poate fi minimizată la dimensiunile unui pointer de mouse, astfel încît să nu se mai înţeleagă nimic din ea, sau poate fi mărită cît tot ecranul, cînd nu e nimeni prin zonă. Sau poate fi închisă de tot prin simpla deplasare a mouseului în afara paginii. Dacă nu prea dă bine în birou să maschezi tot cu o pagină de net, Vanishd îţi dă posibilitatea să acoperi ecranul cu un document presetat, fie în Word, fie un document în PowerPoint.

Serviciul este gratuit şi nu presupune nici un download. Singurele probleme sînt acelea că nu este suportat de browserul Firefox 3 şi că Vanishd nu o să-ţi poată deschide adresele de email de pe Gmail şi Yahoo!

Accesul liber la Internet a fost ieri susţinut de majoritatea parlamentarilor europeni. Amendamentul care protejează libertăţile utilizatorului a trecut de vot, iar restricţiile propuse de preşedintele Sarkozy pentru cei care ar încălca într-un fel sau altul proprietatea intelectuală sau alte interese comerciale utilizând Internetul au primit un mare reject.

“În lipsa unei decizii prealabile din partea autorităților judiciare nu se poate impune nici o restricție a drepturilor și libertăților fundamentale ale utilizatorilor finali ai internetului”, stă scris negru pe alb la amendametul 138/46 din pachetul cu reglementări în comunicaţii al PE – Telecoms Package. Despre ce s-a mai discutat puteţi citi AICI.

Acest vot pozitiv nu înseamă câştigarea războiului.

Susţinătorii industriaşilor din PE nu se lasă aşa uşor. Chiar dacă trebuie să accepte libertatea internetului, ei se gândesc totuşi la un set de reguli. Cel mai probabil, acestea vor fi dezbătute pe durata următorului mandat legislativ al Parlamentului European. Uite un subiect potrivit la care ar putea răspunde candidaţii noştri în campania electorală.

“Internetul trebuie să fie mereu liber, dar niciodată fără reguli”

„Pachetul Telecom nu a însemnat niciodată restricţii pe Internet”, a declarat raportorul Malcolm Harbour într-un interviu pe site-ul Parlamentului European. Interviu care se încheie apoteotic cu întrebarea Trebuie restricţionat internetul? Cât de mult? şi cu răspunsul deputatului: “Internetul trebuie restricţionat, evident, din cauza activităţilor ilegale precum terorismul, pornografia infantilă, traficul de copii etc. Principiul de bază este că Internetul trebuie să fie mereu liber, dar niciodată fără reguli.” La aceeaşi întrebare, răspundeţi şi voi!

Deci, dacă domnul acesta se mai contrazice mult şi îmi spune mie că vrea să combată terorismul cu reguli pe Internet, atunci permiteţi-mi să cred că războiul pentru neîngrădirea libertăţii internauţilor va mai dura. Cel puţin până îşi face Osama bin Laden cont pe Facebook.

Înainte să plec în vacanţa de Paşte am văzut la televizor o ştire despre poliţiştii americani care au prins doi hoţi chiar în timp ce jefuiau o casă. Asta datorită faptului că proprietarii aflaţi la birou şi-au accesat online webcam-ul de acasă şi au observat cum două persoane, care sigur nu erau membri ai familiei – în primul rînd pentru că aceştia erau la serviciu, în al doilea rînd probabil că nu se ştiau a fi negri –, le scotoceau prin sertarele din faţa calculatorului.

Bună treabă, asta cu webcam-ul… Cum naiba fac să văd şi eu, de la redacţie, ce face peretele meu alb din faţa calculatorului? În cazul în care deţineţi deja un webcam, o soluţie ar fi să descărcaţi şi să instalaţi aplicaţia Yawcam. Yawcam vine de la Yet Another Webcam Software, este gratuită, am testat-o şi am văzut că face o grămadă de chestii utile, printre care:

Poate fi setată să captureze imagini (fie video, fie numai snapshot-uri) în mod normal sau doar la detectarea unei mişcări prin faţa camerei – Motion Detection.
2. Acest Motion Detection are şi un Motion Events unde se memorează toate evenimentele,
3. Precum şi posibilitatea de a trimite un e-mail către o adresă prestabilită la detectarea unei mişcări.
4. Poate fi programată să captureze între anumite ore sau în anumite zile ale săptămînii.
5. Are un „Hide at startup“ astfel încît, dacă „hoţul“ porneşte computerul, va fi „capturat“ automat fără să-şi dea seama.
6. Face video streaming, adică pune imaginile în timp real pe Internet.
7. Pentru asta are şi un webserver încorporat,
8. Unde imaginile pot fi accesate la liber sau contra unei parole.
9. A, ştie şi FTP Upload.
10. Îţi arată şi view-erii care îţi urmăresc webcam-ul pe site-ul respectiv. Respectiv, poţi seta un număr maxim de view-eri.
11. Şi, să nu uit: aplicaţia e absolut gratuită, deci nu trebuie s-o furaţi de nicăieri, ca hoţii ăia de la începutul textului!

Acum vreo două săptămîni am fost trezit din somn, pe la 5 dimineaţa, de un păsăroi care urla într-un plop de lîngă blocul meu. M-am dezmeticit, m-am dus pe balcon şi mi-am aprins o ţigară, ascultînd cu atenţie trilurile a ceea ce eu credeam că e o privighetoare. Aşa auzisem, că privighetoarea cîntă doar pe la 5 dimineaţa, deci era o ocazie rară. Era foarte frumos.

Oraşul abia se trezea, pasărea ciripea, cocoşii încă dormeau, eu chiar am început să înregistrez şi după aia m-am culcat, fericit că am capturat o privighetoare pe recorder. Aiurea. A doua zi, acelaşi plop era plin de privighetori din astea negre, care cîntau toate la fel în amiaza mare, ba chiar se fugăreau prin copaci dîndu-şi ciocuri în cap.

Deci nu era privighetoare, era, cel mult, un graur, eu aşa credeam.

Enervat că m-am trezit ca prostul şi am stat juma’ de oră pe balcon în loc să dorm, doar ca să ascult un graur prea matinal, m-am uitat pe net să văd exact care sînt diferenţele între graur, mierlă, pupăză, privighetoare şi un fraier ca mine. Şi m-am lămurit. La link-ul ăsta întortocheat, puteţi descoperi un miliard de link-uri mai mici la tot felul de site-uri care se ocupă doar cu triluri de păsări. Unele chiar au streaming live din frunzişuri şi crînguri din lumea largă, aşa că dacă locuiţi într-un sarcofag de beton şi nu ştiţi ce muzică să ascultaţi, puteţi să încercaţi unul din link-urile alea. E de veselie, iar unele păsări (ca de pildă rîndunica, porumbelul, turtureaua, vrabia sau cucul şi pupăza) au şi cîntece de pahar. Mie aşa mi se pare.

Totul poate începe simplu: uiţi unde ai pus cheile, uiţi lista pentru cumpărături sau nu îţi mai aminteşti câteva nume. Dar aceste mici incoveniente apar în special la femeile de o anumită vârstă. Deşi ar putea anunţa probleme mai grave, din fericire nu sunt decât manifestări ale menopauzei, afirmă medicii citaţi de cotidianul Daily Mail.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste manifestări apar după încheierea perioadei de activitate sexuală la femei. Ipotezele au fost confirmate în urma realizării celui mai mare studiu de până acum realizat pe această temă. Iar vestea bună este că recuperarea este spontană.

Medicul Gail Greendale, cea care a condus studiul realizat pe aproape 2.500 de subiecţi, afirmă că în descoperirile sale s-ar putea regăsi milioane de femei care au ajuns la vârsta menopauzei. Se pare că principala cauză a acestor mici dar deranjante pierderi de memorie sunt nivelurile de hormoni feminini din perioada de instalare a menopauzei, o fază denumită de medici “perimenopauzală”.

“Peste 60% din femei afirmă că au probleme de memorie în faza de tranziţie către menopauză. Dar efectul perimenopauzei asupra procesului de învăţare pare să fie temporar. Studiul nostru confirmă că se îmbunătăţeşte capacitatea de învăţare, la nivelurile precedente, în faza postmenopauzală”, a afirmat Gail Greendale citată de cotidianul britanic.

Binefacerile unei partide de sex sunt evidente şi în afara dormitorului, este concluzia oamenilor de ştiinţă. Astfel, pe lângă plăcere, sexul ajută la menţinerea unui sistem imunitar funcţional şi vă ajută să pierdeţi în greutate.

1. Sexul vă eliberează de stres
Într-un articol publicat în revista „Biological Psychology”, oamenii de ştiinţă scoţieni afirmă că sexul scade presiunea arterială şi reduce stresul.

2. Sexul îmbunătăţeşte imunitatea
S-a demonstrat că o partidă sau două de sex pe săptămână cresc nivelul de imunoglobină A care protejează organismul de răceli şi infecţii.

3. Sexul arde calorii
O partidă de 30 de minute de sex arde 85 de calorii. Mai mult sex înseamnă şi mai multe calorii arse. Spre exemplu, după 42 de ore veţi fi reuşit să ardeţi 3.570 de calorii.

4. Sexul îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară
Efortul depus în timpul sexului nu va provoca un atac de cord chiar şi la oamenii mai în vârstă, se afirmă în concluziile unui studiu publicat în „Journal of Epidemiology and Community Health”. Mai mult sexul practica de cel puţin două ori pe săptămână reduce riscul de infarct fatal cu 50% în cazul bărbaţilor.

5. Sexul creşte respectul de sine
Acesta a fost unul din cele 237 de motive pentru care participanţii la un studiu realizat la Universitatea din Texas au afirmat că fac sex.

Un somn bun noaptea nu poate să aibă decât beneficii. Când ziua parcă nu mai e de ajuns ajungem să reducem din orele de somn şi, pe nesimţite, organismul începe să „dea rateuri”.

Aceste neajunsuri sunt produse tocmai de lipsa de somn. Un somn bun noaptea se poate obţine fără prea mari bătăi de cap. Iată ce aveţi de făcut. În primul rând, ar fi bine să faceţi exerciţii fizice zilnic.

O ideea bună ar fi să nu mai consumaţi căuturi cu cofeină după ora 18.00, iar cu o oră înainte de culcare evitaţi să faceţi activităţi care să vă solicite intelectul. În dormitor, ar fi bine ca temperatura să fie puţin mai scăzută decât în restul casei. Specialiştii atrag atenţia că în dormitor ar trebui să fi cât mai întuneric, pentru că noaptea chiar şi cea mai mică lumină poate întrerupe ciclul de somn.

Dacă, totuşi, nu reuşiţi să adormiţi pentru că mintea vă fuge la punerea în ordine a vacanţei, atunci, cel mai bine ar fi să scrieţi totul pe hârtie. În fine, dacă vara nu reuşiţi să dormiţi din cauza căldurii, specialiştii vă recomandă să vă ungeţi trupul cu loţiune de corp. Efectul nu va întârzia: vă veţi relaxa profund, iar corpul se va răcori.