Pantaleonescu Weblog!

Secretul unui corp zvelt constă în a dormi bine noaptea, ne informează un studiu prezentat la conferinţa internaţională despre obezitate.

« După o noapte agitată, oamenii mănâncă cu 550 de calorii (22%) mai mult decât de obicei » ne arată studiul realizat de către Centrul european al ştiinţelor gustului din Dijon şi prezentat în timpul conferinţei Asociaţiei europene pentru studiul obezităţii. Ceea ce echivalează cu un bun hamburger.

Cercetătorii au constatat că senzaţia de foame era mai prezentă printre membrii grupului care nu au dormit decât partu ore în timpul nopţii faţă de cei care au dormit opt ore.
« Aceste rezultate arată că privarea de somn măreşte dorinţa de mâncare şi ar putea fi un factor încurajator al obezităţii », ne spun cercetătorii.

Un alt studiu, realizat de către cercetătorii de la Universitatea din Maastricht, a demonstrat că tinerii care au dormit mai puţin în timpul pubertăţii decât în timpul copilăriei se îngrăşau mai mult decât cei care au dormit la fel.

Obezitatea se defineşte prin indicele de masă corporală (greutatea în kilograme împărtită la pătratul înăltimii în metrii sau centimetrii) care depăseste valoare de 30.
După o estimare a Organizaţiei mondiale a sănătăţii, 1,6 miliarde de adulţi depăşeau în 2005 greutatea normală, dintre care 400 de milioane erau obezi.

Sursa:MADone

Compatibilitatea celulelor stem, folosite în tratarea unor boli precum leucemia şi alte afecţiuni maligne de sânge, poate ajunge până la 100% pentru copilul de la care sunt prelevate

“Atunci când ne referim la tratarea unor afecţiuni, folosind celule stem, trebuie să luăm în calcul două aspecte majore: primul este legat de probabilitatea compatibilităţii mostrei prelevate care variază de la 100% pentru copilul de la care au fost prelevate până la 25% pentru fraţi.

Procentajul de mai sus, poate scădea dramatic, atingând o compatibilitate de până la 1 la 750.000 în anumite cazuri, atunci când vorbim despre persoane neînrudite. Al doilea aspect este influenţat de durata procesului prin care celulele stem prelevate din cordonul ombilical ajung să fie prelucrate şi păstrate

Cu cât acest interval este mai scurt, cu atât viabilitatea celulelor stem este mai mare. Avem marele avantaj de a fi în imediata vecinătate a maternităţii Regina Maria, a mai multor maternităţi din capitală şi la una din cele mai importante intrări în Bucureşti. Aceste două aspecte arată că soluţia ideală era deschiderea unei bănci de celule stem cu o capacitate suficientă pentru a asigura acest proces în întreaga Românie” declară Andreia Valter, Director General Stem-Health Unirea.

“Tehnologia şi know-how-ul folosite de către banca de celule stem provin de la New England Blood Cord (Statele Unite), una dintre cele mai apreciate insitituţii de acest fel la nivel mondial şi Stem-Health Grecia. Toţi biologii din laborator au facut stagii de instruire la banca afiliată din Grecia, Stem-Health Hellas. Aceste aspecte, alături de certificările naţionale şi internaţionale ale partenerilor noştri, sunt garanţii ale faptului că Stem-Health Unirea este cea mai modernă bancă de celule stem din România”, a adăugat dr. Andreia Valter, Director General Stem Health Unirea.

O altă noutate pe care Stem-Health Unirea o aduce pe piaţa locală, este opţiunea “Last-Minute Decision”, care oferă proaspetelor mămici, posibilitatea de a opta pentru prelevarea celulelor stem, chiar înainte de naştere. Pentru realizarea acestui lucru, Stem-Health a dotat o mare parte din maternităţile din Bucureşti cu kituri de prelevare. În cazul în care kitul respectiv nu este disponibil, acesta poate fi livrat în orice locaţie din capitală într-un interval de mai puţin de o oră.

Costul de prelevare, prelucrare şi păstrare pentru o perioadă de 20 de ani a celulelor stem, este de 1.600 de Euro cu posibilităţi diverse de plată pentru familiile interesate. Acestea pot oricând vizita banca de celule stem, personalul nostru specializat este disponibil pentru a oferi detalii şi a explica protocoalele de lucru şi nivelul de calitate oferit.

Sursa:MADone

Dacă vrei să vorbeşti cu prietenii tăi de pe un calculator pe care nu este instalat Yahoo Messenger, poţi folosi o variantă web a acestui program numită Meebo. Pentru a te loga pe Meebo trebuie să intri pe site-ul www.meebo.com şi să te autentifici.

Poţi accesa contul de pe Yahoo, Google Talk, Msn, Aim. Meebo este o imitaţie reuşită a Messengerului, având o grafică reuşită şi o multitudine de funcţii. Prin meebo poţi vedea Webcamul cuiva, poţi trimite sau primi fişiere, poţi trimite smiley face-uri. Dacă vrei să foloseşti meebo într-un internet cafe, îl poţi folosi cu încredere deoarece discuţiile salvate sunt şterse automat la delogare, astfel nimeni nu va ştii ce şi cu cine ai vorbit. Pentru a putea accesa serviciile meebo trebui să ai instalat JavaScript. Un alt site gen meebo este www.ebuddy.com

Prima oară când cumperi un laptop, bateria trebuie să ţină aproximativ două ore (depinde de configuraţia laptopului). După aproximativ un an de la achiziţie, bateria începe să se uzeze vizibil, performanţele scăzând.

Astfel, după un an, vei putea folosi un laptop aproximativ o oră fără să se descarce bateria. Bateria laptopului este făcută să reziste la aproximativ 500 de încărcări fără ca elementele chimice din interiorul acesteia să se deterioreze. Când autonomia acestei baterii începe să scadă, iar tu poţi folosi laptopul doar vreo 30 de minute, atunci este timpul să schimbi bateria cu una nouă. O baterie nouă pentru un Notebook este destul de scumpă, în schimb poţi opta pentru regenerarea bateriei vechi. Această regenerare constă în schimbarea elementelor chimice din acea baterie, astfel nu va trebui să plăteşti carcasa şi vei putea economisi aproximativ 50% din preţul unei baterii noi.

Dacă utilizezi foarte des internetul sau efectiv te-ai săturat de vechea poză de pe desktop poţi seta ca wallpaper o pagină de internet. Pentru a pune o pagină de internet pe desktop trebuie să apeşi click dreapta pe desktop, Properties, Desktop, Customize Desktop, Web, New. În fereastra apăruta va trebui să scrii adresa de internet a site-ului pe care vrei să îl setezi ca Wallpaper (de exemplu www.google.ro ). După introducerea adresei de internet va trebui să debifezi căsuţa Lock desktop Items şi să apeşi Ok. Pe desktop va apărea o mică fereastra cu pagina de internet aleasă de tine. Pentru a mări fereastra cu pagina de internet va trebui să pozitionezi mouse-ul in colţul din stânga sus, să apeşi pe acea săgeata şi să selectezi Cover Desktop.

Vă prezentăm şi astăzi continuarea unei situaţii speciale în „cazul Străin şi alţii împotriva României”, proces de referinţă în condamnările României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre o retrocedare parţială. Juridic, termenul nu există, însă în hotărârile instanţelor româneşti este posibil şi chiar des întâlnit. CEDO constată că jurisprudenţei româneşti în privinţa dreptului proprietăţii, în vigoare la data faptelor, îi lipseşte claritatea.

Curtea Europeană consideră că imposibilitatea reclamanţilor de a reintra în posesia apartamentului constituie fără îndoială o ingerinţă în dreptul lor de proprietate. Rămâne de analizat dacă ingerinţa constatată de Curte a încălcat sau nu art. 1 din Protocolul nr. 1. Pentru a hotărî dacă a avut loc privare de bun, în sensul celei de-a doua norme, trebuie să verificăm nu numai dacă este vorba de o deposedare sau expropriere formală, dar şi să privim dincolo de aparenţe şi să analizăm realităţile situaţiei în litigiu. Cea de-a doua normă a art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei „se referă la privaţiunea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; în ceea ce o priveşte pe a treia, recunoaşte statelor prerogativa, între altele, de a reglementa folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general (…). Totuşi, între aceste reguli există o interdependenţă”.

Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează drepturi concrete şi efective, trebuie constatat dacă situaţia respectivă echivalează cu o expropriere în fapt. Curtea Europeană subliniază că situaţia creată prin jocul combinat al vânzării apartamentului şi al Hotărârii Curţii de Apel Timişoara din 13 iunie 1999, care a confirmat dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra bunului în ansamblul său, refuzând în acelaşi timp să dispună restituirea apartamentului nr. 3, a avut ca efect privarea reclamanţilor de beneficiul părţii din hotărâre care le stabileşte dreptul de proprietate asupra apartamentului. Reclamanţii nu mai aveau posibilitatea de a intra în posesia bunului, de a-l vinde şi de a-l lăsa moştenire, de a consimţi la donarea bunului sau de a dispune de acesta în alt mod. În aceste condiţii, Curtea constată că situaţia a avut drept efect privarea reclamanţilor de bunul lor în sensul celei de-a doua teze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1.

O privare de proprietate, aparţinând celei de-a doua norme, nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege. În plus, orice ingerinţă în folosirea proprietăţii trebuie să răspundă criteriului proporţionalităţii. Curtea reaminteşte că trebuie menţinut un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Preocuparea de a asigura un atare echilibru este inerentă ansamblului Convenţiei. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul respectiv ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 cere înainte de toate ca amestecul autorităţii publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legal. Principiul legalităţii înseamnă, de asemenea, existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile şi previzibile. Curtea observă că dreptului român, în vigoare la data faptelor, inclusiv jurisprudenţei, îi lipsea claritatea în privinţa consecinţelor recunoaşterii dreptului de proprietate al unui particular asupra unui bun care se afla în patrimoniul statului, dar fusese vândut de statul posesor unui terţ. De asemenea, notează că în perioada faptelor se puteau distinge două situaţii privind posibilităţile de restituire a locuinţelor pe care regimul comunist le transferase în patrimoniul statului prin preluare din patrimoniul particularilor, respectiv cazul în care statul poseda un titlu de proprietate, deci cazul „cu titlu”.

Cadrul legal al acestui tip de situaţie era definit de Legea 112/1995, lex specialis, în materie derogând de la dreptul comun pe care îl stabileşte Codul Civil. Această lege, care a fost înlocuită la 8 februarie 2001 cu Legea 10/2001, instituia o comisie administrativă însărcinată cu examinarea cererilor de restituire. Tot prin derogare de la dreptul comun, art. 9 din Legea 112/1995 acorda statului locator dreptul de a vinde chiriaşilor locuinţele pe care le ocupau. Tot în conformitate cu acest art. 9, vânzarea bunurilor către chiriaşi nu putea avea loc decât după o perioadă de şase luni, în cursul căreia foştii proprietari puteau cere restituirea bunului sau despăgubiri. Conform Curţii, o atare dispoziţie avea drept scop în mod evident să evite vânzarea unui bun pentru care fusese depusă o cerere de restituire, înainte de luarea unei hotărâri de restituire.

Cu toate acestea, Curtea notează că art. 9 nu cuprinde nicio dispoziţie explicită şi precisă privind cazul unei vânzări către chiriaşi care să intervină după expirarea termenului de şase luni şi înainte de adoptarea unei hotărâri administrative privind cererea de restituire.

Un alt caz este posesia „fără titlu”, în care statul nu poseda titlul de proprietate asupra bunului respectiv. Înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001, acest tip de situaţie era reglementat de dreptul comun, adică de dispoziţiile Codului Civil în materie de proprietate, inclusiv de jurisprudenţa referitoare la acţiunea în revendicare imobiliară. Din acest punct, CEDO observă că nicio altă dispoziţie internă nu acorda statului dreptul de a vinde un bun care se găsea de facto în patrimoniul său, aşadar pentru care nu exista titlu, sau un bun care făcea obiectul unei acţiuni în justiţie având drept scop stabilirea inexistenţei unui atare titlu, întrucât Legea 112/1995 nu se aplică decât în situaţia bunurilor pentru care statul avea titlu de proprietate.

De altfel, nici reclamanţii şi nici Guvernul nu au pretins că vânzarea către un particular a unui bun confiscat sau naţionalizat de facto avea în perioada faptelor o bază legală.