Fiecare dintre noi are câte ceva de spus despre sex: sfaturi, reguli, păreri mai mult sau mai puţin bizare. Totuşi, unele dintre acestea sunt simple mituri, pe care unii le acceptă în speranţa că le vor îmbunătăţi viaţa amoroasă, iar alţii, pentru a scăpa de micile neplăceri din dormitor. Care sunt adevărate şi care nu? Pentru a clarifica câteva dintre aceste mituri, citeşte mai jos.

10. Bărbaţii sunt mai infideli decât femeile

Fals! Potrivit unui studiu realizat de americanul Terri Fisher şi publicat de Jurnalul de Cercetări Sexuale, reprezentantele sexului frumos sunt sunt la fel de infidele precum partenerii lor, doar că  nu se laudă în gura mare cu bărbaţii pe care îi aduc la ele în pat.

9. Femeile nu se uită la filme porno

Fals! Potrivit unui studiu realizat în 2006 de studenţii de la secţia de medicină a universităţii din Washington, SUA, creierul femeilor reacţionează la fel cu al bărbaţilor în timp ce se uită la filme porno. Deci, ambele sexe simt aceeaşi plăcere când vizionează programe pentru adulţi.

8. Sucul de ananas îmbunătăţeşte gustul spermei

Adevărat! Sperma, ca orice altă secreţie a corpului, este influenţată de ceea ce mănânci. Mai mult, pentru că este bogată în zaharuri, fructele, printre care se enumeră ananasul, căpşunile, pepenele şi strugurii, dau un gust bun spermei.

7. Poţi să devii dependent de site-urile pentru adulţi

Adevărat! Potrivit publicaţiei Men’s Health, numai 1% dintre cei care vizitează site-uri pentru adulţi devin dependeţi de acest tip de activitate. Mai mult, se pare că dintre cei care sunt vizitatori înrăiţi, 35%sunt bărbaţi însuraţi.

6. Bărbaţii se gândesc la sex la fiecare şase secunde

Fals! Potrivit unor sondaje, 54% dintre bărbaţi se gândesc de câteva ori pe zi la sex, 43% de câteva ori pe lună, iar 4% de câteva ori pe an. Mai mult, 19% dintre femei se gândesc zilnic la sex, 67% de câteva ori pe lună şi 14% aproape niciodată.

5. Bărbaţii ating apogeul sexual la 18 de ani, iar femeile la 28 de ani

Adevărat! Hormonii sexuali masculini şi feminini, testosteronul şi estrogenul se manifestă diferit. Astfel, bărbaţii vor cel mai mult să facă sex în jurul vârstei de 18 ani, iar femeile în jurul vârstei de 28 de ani.

4. Sperma nu îngraşă

Fals! Sperma conţine zagaruri, carbohidraţi şi chiar… vitamine, aşa că mitul nu este adevărat. Bineînţeles, pentru a se vedea efectele este nevoie ca persoana care vrea să se… îngraşe, să înghită foarte multă spermă.

3. Majoritatea femeilor ajung la orgasm în timpul sexului

Fals! Multe femei nu pot să ajungă la orgams în timpul actului sexual decât dacă se şi masturbează în acelaşi timp.

2. Negrii au penisuri mai mari

Adevărat! Potrivit unui studiu realizat de iVillage, nergii au penisul mai lung şi mai gros. Pe ultimul loc, cu cele mai mici organe sexuale se situează asiaticii.

1. Bomboanele de culoarea verde îţi cresc libidoul

Fals! Păcat… ar fi fost o veste grozavă…

O placă de reţea, numită şi adaptor de reţea sau placă cu interfaţă de reţea, este o piesă electronică proiectată petru a permite calculatoarelor să se conecteze la o reţea de calculatoare. Termenul corespunzător în engleză este Network Interface Card (NIC). Placa este de
obicei opţională; când este instalată într-un computer ea permite accesul fizic la resursele reţelei. Reţeaua permite utilizatorilor de a crea conexiuni cu alţi utilizatori, în principiu pe două căi: prin cablu fizic, sau printr-o tehnologie radio fără fir de tip wireless. În prezent reţelele wireless încep să se dezvolte pe zi ce trece, aşa că plăcile de reţea simple nu or să mai fie foarte folosite.
Fiecare placă de reţea poartă un identificator unic propriu, numit şi MAC, care îi permite să fie adresată şi regăsită chiar în reţelele de întindere globală maximă.

Viaţa omului este un înscris, a tot ce a proiectat cu mintea sau, mai simplu, a gândit. Fiinţa umană a dispus dintotdeauna, şi dispune totodată, de o putere de care nu este în permenenţă conştient: aceasta este puterea formidabilă a gândirii pozitive, care se pune instantaneu în rezonanţă sau legătura subtilă a puterilor benefice, splendide şi adesea miraculoase ale Universului. Numai cei care înţeleg vor realiza cât de important este să crezi, înainte de toate, în forţele tale proprii, mai cu seamă în cele pozitive. Rugăciunea sau o viziune transfigurată asupra lumii, poate ajuta, indubitabil, la renaşterea acesteia… (A.M.)

Cum vedeau mayaşii sfârşitul lumii
Popol Vuh, un text plin de înscrisuri sacre al mezoamericanilor, a prevăzut demult, un eveniment apocaliptic, care presupune căderea unei civilizaţii şi din care va renaşte una superioară din punct de vedere evolutiv. Aceasta va avea loc, conform calendarului mayas, în 4 Ahau 3 Kankin (13.0.0.0.0), corespunzator datei “noastre” de 21 decembrie 2012. În istoria maiaşilor, au fost înscrise multe elemente neelucidate, din care emerg concluziile unui popor avansat. Excepţionali matematicieni şi astronomi, ei au conceput unul din cele mai precise calendare. Calendarul lor s-a născut din observarea minuţioasă a soarelui, a planetelor şi a stelelor din Calea Lactee. Astronomii maya, cunoşteau locaţia exactă a centrului galaxiei, sau adesea despre dispariţia sau naşterea unor corpuri cereşti. Mayasii, înţelegeau diferit timpul faţă de omul modern de azi. Noi vedem timpul ca fiind linear; el poate fi încetinit, după cum chiar a demonstrat teoretic Albert Einstein, însă “curge” într-o singura direcţie. Prin contrast, mayaşii credeau că timpul “curge” în cicluri care se repetă periodic, la finele fiecăruia începând unul nou, şi că ciclurile temporale îşi au originea în Centrul Cerului, denumit de ei Hunab Ku, un fel de “pântece cosmic” care a dat naştere lumii noastre şi care o va distruge pentru a face loc alteia. De altfel, Calendarul Lung maya, care se va încheia la 21 decembrie 2012, este întemeiat pe acest principiu al ciclicităţii.

Trăim în ţara silicoanelor, zgândărite pe ritmuri de manele. Trăim în ţara sondajelor de tot felul, din care nu rezultă nimic. Trăim în ţara nimănui şi a fiecăruia, unde vedete sunt Simona Senzual şi Andreea Spătaru.
Cum mai putem vorbi despre decenţă şi normalitate, când asemenea specimene sunt pomenite peste tot?
Cu câţi bărbaţi se culcă Simona Senzual, câte kilograme de silicoane are Spătar în ţâţe şi dacă a mai bătut-o Tufiş ăla sau cu cine s-a mai înregistrat făcând amor mademoiselle, fostă “Andre” Antonescu. Astea-s “ştirile” la ordinea zilei.
Aceste pseudo-ratate ale societăţii, că nici măcar să rateze ca lumea n-au reuşit, acaparează spaţiile din ziare cu tot felul de nerozii bune de imprimat pe hârtia de la toaletă.
M-me Columbeanu, trimite poze cu ea la toţi ziariştii, cutăreasca sună la ziar spunând unde şi cu cine are de gând să-şi petreacă noaptea, altele îşi afişează Hermes-urile false prin Bamboo. La fel de artificiale sunt şi în gândire. Ele şi bufonii, care le plimbă ca pe căţeluşa lui Paris Hilton.
Mama ei de ţară, dacă astea ne sunt vedetele!
Una două, după scandalul cu Andreea Antonescu au mai apărut vreo câteva ţoape care să o susţină: “hai Andreea, eşti o femeie puternică şi deşteaptă”. Zău?
E cumva Oprah şi nu ştiam?
Ceea ce nu ştie draga Andreea, e că mai bine şi-ar arăta “păsărica” în Playboy, cel puţin aşa ar fi un act artistic. Dar da, am uitat, Playboy-ul nu-i totuşi de nasul ei!
În stilul ăsta o să ajungem de râsul Europei: ţara cu dive în chiloţi coloraţi, cu fotbalişti dezbrăcaţi, cu tenismeni în boxeri, cu ratate pe post de vedete, cu nulităţi în showbiz şi cu târfe la toate colţurile. Ţara silicoanelor. Trăiască România!

Suntem prinşi în haosul prea liniştit al Bucureştilor prăfuiţi de vulgaritatea timpului. Bucureştenii au început să pălească, sufletul nemuritor a cedat în faţa tăvălugului cancerigen al nimicului ce ne înconjoară. Tineri, bătrâni, nu mai au scăpare, cu toţii se prăbuşesc cu feţele în noroiul degajat de braţul Dâmbovicioarei. Care este cauza? Ce au oamenii ăştia? Am purtat un monolog intens cu mine însumi. Dar nu am ajuns la o concluzie plauzibilă. Am început să întreb oameni rasaţi din punct de vedere intelectual, care purtau pe umeri hainele grele ale experienţei de viaţă. Domnule, de ce bucureştenii arată de parcă au intrat în moarte clinică? Aşa suna întrebarea mea. Răspunsurile erau diverse, dar toate aveau ca miez nivelul de trai. Nu digeram aşa ceva, toată lumea suferă, precum Iisus pe cruce, din cauza banilor. Sunt adolescenţi de 15-16 care se ţin de mână în metrou, sunt opăriţi la faţă, de ai zice că au probleme primordiale ce le seceră anii tinereţii. Merg zilnic cu metroul, şi nu pot să mă satur să mă uit la feţele triste ale oamenilor. De multe ori, din puhoiul ce se revarsă în trenul ce ne conduce către ţinta propusă, rar mai văd o faţă deschisă care să radieze. Ne-am contopit cu griul oraşului, am devenit muribunzi cu acte în regulă. Ca să nu vă mai ţin în suspans, nici nu am avut de gând să preocedez astfel, concluzia mea este pe cât de simplă pe atât de complicată. Suntem bolnavi de NIMIC. Nu râdeţi şi să nu chicotiţi! Să nu ai nimic şi să fi cu sufletul pe ducă, nu este un lucru de care să râzi. Tranziţia, ce termen insipid şi de mulţi luat peste picior, ne-a schimbat radical modul de a privi viaţa. Suntem livizi, traşi în capcana nemiloasă a neştiinţei de maladia ce ne cuprinde. Nu mai ştim să râdem, să ne bucurăm, să vedem frumosul. Totul este mercantil, matematic şi steril. În încercarea de a înţelege realitatea, ne-am transformat treptat în nimicuri fără identităţi. Dumnezeu a murit! Românul crede că a descoperit adevărul indus de tranziţie… Dumnezeu a murit, iar el este posesorul tainei. Mergem galeşi prin fecalele cotidianului, triumfătorii decăzuţi ai timpurilor moderne. Suntem înconjuraţi de fiinţele iubite, dragi nouă, dar suntem singuri cuc. Dumnezeu a murit, iar noi suntem precum plasticul. Nu mai simţim, cât ne-ar da viaţa nu poate să umple vidul lăsat în urmă. Ne-am săpat o groapă comună în care am căzut seceraţi precum oile. Ce simplu poate suna! Dumnezeu a murit şi câtă suferinţă poate stărui în inima neştiutorului, a orbului care a călcat pe jar încins fără să simtă. El nu simte durerile fizice, sufletul este cel cere se perpeleşte în întunericul realităţii… care a rămas nedescoperit. Ce am câştigat? Am vrut să obţinem ceva? La întrebările astea aş dori să răspundeţi voi, să continuaţi ce am încercat să vă comunic.